Ivo Andrić (1892-1975), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai traduşi autori de limbă sârbă. Născut în Bosnia (în perioada când era administrată de Imperiul Austro-Ungar), îşi petrece copilăria la Vişegrad, oraşul despre care va scrie în E un pod pe Drina..., cel mai celebru roman al său. În timpul studiilor universitare la Viena face parte din mişcarea revoluţionară Tânăra Bosnie, care milita pentru unirea cu Serbia, şi e un apropiat al cercurilor naţionaliste sârbe, ceea ce duce la arestarea lui după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 28 iunie 1914. Eliberat un an mai târziu, se stabileşte la Belgrad, devenind o figură extrem de cunoscută în cercurile literare din oraş, drept care i se propune o funcţie în noul guvern. În calitate de diplomat, este detaşat în mai multe capitale europene, printre care şi Bucureşti, unde apără cu mare eficienţă interesele regatului iugoslav. Întors în Belgrad, va scrie cele două volume care-i vor aduce renumele, alcătuind un adevărat opus magnum balkanicus: Cronică din Travnik (1945) şi E un pod pe Drina... (1945). Se vor adăuga alte romane şi volume de povestiri, precum Povestea cu elefantul vizirului (1948), Curtea blestemată (1954), Omer-paşa Latas (postum, 1977). La Editura Polirom au apărut: E un pod pe Drina... (2018, 2020), Cronică din Travnik (2019), Povestea cu elefantul vizirului (2020), Povestiri din singurătate (2020).