Sarut mîna, conita, a venit fotografu?

Descriere

Dupa 20 de ani de la moartea scriitorului Aurel Mihailopol jurnalul sau este cutremurator. Cu umor si tact autorul isi povesteste viata trecind prin perioada anilor 1930 pina la 1980, povestind despre relatiile lui cu personalitati ale vremii: poeti, ziaristi, actori, etc., redind cu fidelitate atmosfera acelor ani. Jurnalul este mustos, are un ton dulce-acrisor, o traire profunda si o uriasa dragoste de oameni. In anii comunismului volumul nu a putut aparea, fiind interzis. Prefata romanului autobiografic "Sarut mina, conita, a venit fotografu’" de Aurel Mihailopol este semnata de prozatorul si ziaristul Tudor Octavian: "Viata lui Aurel Mihailopol, ca ambitie sacra, e viata expozitiilor sale si a prezentelor in saloanele din tara si internationale. In universul fotografiei de arta, o seama de manifestari au cam acelasi statut ca al Olimpiadelor: situeaza talentul intr-un sistem valoric. Putini stiu ca Aurel Mihailopol a fost un fel de triplu campion olimpic, ca a obtinut, in trei rinduri, distinctia suprema la cel mai prestigios Salon-concurs de imagine fotografica din lume. Faptul ca Aurel Mihailopol a scris un roman al vietii lui de fotoreporter, si nu unul al carierei de artist cu Haselblatt-ul, se explica, foarte probabil, prin aceea ca ochiul de artist il avea de la Dumnezeu, pe cind ziua intre colegii de redactie trebuia indurata. Creatorii din destin - fiindca exista si alesi mestesugari, care nu-s neaparat gena de unicat - rareori stiu sa se povesteasca pre sine. In schimb, pot istorisi interesant lupta lor cu cotidianul, nesfirsitul si atit de inutilul efort de integrare in socialul imediat. Pentru Mihailopol, era in firescul lucrurilor sa vada peisaje sublime si portrete de caractere acolo unde semenii nu vedeau nimic, si in nefirescul lucrurilor sa faca zilnic ce facea toata lumea. Din acest motiv, semenii intelegeau ca e simplu sa fii artist de marca, dar ca e o chestiune de merit sa existi anonim."