Misery

     

"Scriitorii își amintesc TOTUL, Paul. În special rănile. Dezbracă un scriitor la piele, arătându-i cicatricele și-ți va relata povestea fiecăreia. De la cele mari, te alegi cu romane, nu cu amnezie. Dacă vrei să scrii un roman, este bine să ai un pic de talent, dar cea mai importantă cerință este, de fapt, abilitatea de a-ți aminti povestea fiecărei cicatrice. Arta constă în persistența memoriei." Să citești cărțile lui Stephen King înseamnă să te pierzi în alte lumi, să trăiești și să respiri alături de personaje, să privești prin ochii lor și să simți ceea ce simt ele. Acesta este darul regelui, te prinde și te aruncă în poveste, îți intră pe sub piele, te înspăimântă. Teama pe care ți-o induce nu te îndepărtează, dimpotrivă, îți dorești să sapi și iar să sapi, vrei să știi cum a rezolvat “problema”. Am început să citesc Misery într-o noapte, târziu. După primele douăzeci de pagini deja simțeam furnicături pe piele. Vedeam prin ochii lui Paul Shelon, simțeam ce simțea el sau, mă rog, simțămintele lui îmi erau atât de clare încât a trebuit să închid cartea pentru a nu le lua mai apoi cu mine în somn. Paul este scriitor. Și-a câștigat celebritatea prin seria de romane a căror eroină este Misery Chastain. Dorind să se dedice și altor romane, Paul se hotărăște să-ți omoare personajul și să încheie seria. În urma unui accident de mașină, Paul este salvat de Annie Wilkes, admiratoarea înfocată a lui Misery și cel mai mare fan al lui. De fapt, nu salvat este cuvântul potrivit, ci capturat. Paul va trebui să plătească pentru moartea lui Misery într-un fel pe care, cum să vă zic, nu vi-l puteți imagina. Cititorul va fi puțin zguduit, de aceea vă spun de pe acum ca nu este o carte pentru cei mai sensibili dintre voi. Sunt sigură că tu, cititor de cărți ceva mai dure, vei fi captivat de talentul lui King, acela de a reda senzațiile tari. Până unde va merge Annie? Cât va rezista Paul? Acestea sunt cele două întrebări care plutesc deasupra fiecărei pagini, fiecărui episod al cărții. Dincolo de pedeapsa (fizică) pe care Paul o primește pentru că și-a ucis personajul, el este obligat să o readucă la viață. Annie este cea care va scoate geniul din Paul și-l va face pe acesta să scrie ceea ce credea că va fi cel mai bun roman Misery de până atunci. Ura lui Paul pentru cea care îl ținea captiv crește cu fiecare pagină pe care o scrie, durerea ajungând la cote inimaginabile. Ceea ce știm cu siguranță e că unul dintre cei doi își va găsi sfârșitul odată cu finalul cărții scrisă de Paul Sheldon. Ceea ce nu știm și cred că în asta consta “magia” cărții, e până unde are de gând să meargă autorul, până unde își va duce personajele. Marele King are acest dar de a nu te lăsa să ghicești destinația. Nu este de partea niciunui personaj, fie că este bun sau rău. Nu este părtinitor. Aș fi vrut ca Paul să fie scutit de atâta suferință, ba chiar, la un moment dat, soluția cea mai simplă ar fi fost ca el să moară. Dar moartea e alegerea cea mai ușoară. Să trăiești este greu. Și asta oferă autorul, viață. Paul Sheldon a primit dorința de a trăi, forța de a se târî spre ieșirea din coșmar. Mai mult, privită din alt unghi, povestea pare a fi coșmarul scriitorului care nu-și găsește inspirația sau care este urmărit de proprii demoni. Demonii pe care el i-a creat nu vor să mai dispară ci-l bântuie până renunță să se mai lupte, până îi accepta ca fiind parte din el. Asta este Misery pentru Paul, demonul lui, crucea lui. Annie este paznicul lui, cerberul, cea care va avea grijă ca el să spună povestea. Vă recomand să citiți Misery. Stephen King a reușit să mă minuneze din nou, a scris nu o poveste, ci două. Este Misery, povestea despre Paul Sheldon și “temnicerul său” – Annie, dar și povestea lui Paul Sheldon despre eroina unei serii de romane “duioase”. Citind cartea veți aștepta atât finalul cărții lui King, dar și finalul cărții lui Sheldon. V-am amețit puțin de cap? E bine. Trebuie să citiți cartea. Veți înțelege. Stephen King este cel puțin genial!