Povesti de dragoste la prima vedere

     

Pentru momentele când vrei să citești ceva ușor, dar totuși profund, îți recomand să citești această antologie gingașă de povești de dragoste. Nu-ți da ochii peste cap, nu-s povești răsuflate cu final previzibil și chiar sunt scrise meticulos, deși sunt scurte. Ca să nu mai spun că sunt scrise de autori consacrați, aleși pe sprânceană, cum s-ar spune: Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu și Ioana Pârvulescu. Ana Blandiana mi-e dragă de când sunt mică. Îmi inspiră o blândețe și o căldură greu de descris și explicat. Când am văzut numele enumerate pe copertă, puteam să și bag mâna în foc că povestea scrisă de ea o să fie preferata. Ei bine, mă bucur că am stat potolită, m-aș fi ars puțin. Cel mai mult mi-au plăcut “Crinii din clasa întâi de liceu” a lui Gabriel Liiceanu și “Terebentina” scrisă de Adriana Bittel. Totuși, surprinzător, extraordinar de mult mi-a plăcut prefața. Nu mă prind cine a scris-o. Am sucit cartea pe toate părțile și nimic. A scris atât de frumos despre itinerariul acestei cărticele, încât m-a făcut să o îndrăgesc înainte de a o citi. Mi-a plăcut mult și ordinea în care au fost relatate poveștile. Nu au fost aranjate aleatoriu, ci în ordinea cronologică a... iubirii. Da. Cartea începe cu o poveste de iubire pură, sinceră, între doi adolescenți și se termină cu o poveste de iubire târzie, însă la fel de scânteietoare. E o cărticică mică, subțirică ea așa, însă are de toate: umor, naivitate, speranță, dezamăgire, poezie, farmec, mister, câte și mai câte. Eu m-am delectat cu câte o povestioară pe seară, înainte de somn, a avut efect relaxant. Am adormit de fiecare dată cu gânduri limpezi și zâmbet pe chip. “Nu părerea oamenilor e instructivă, ci atitudinea lor în general, gesturile, reacțiile spontane. Părerea nu e niciodată sinceră, e o mască. Oamenii își dau cu părerea mult mai des decât când au cu adevărat păreri.” Nicolae Manolescu – Alesul „Sunt două momente în care omul își confirmă inocența: în dragoste și-n moarte.” Ioana Pârvulescu – Un pariu la Paris “Sunt dureri atât de mari, încât nu le încredințezi nimănui în lume și nici zeilor. Și nici ție, deși te bântuie cu furie, ca furiile, zi și noapte.” Ioana Pârvulescu – Un pariu la Paris