Zori de zi

     

Iata ca am ajuns sa va spun cateva cuvinte si despre ultima carte. Aici fantasticul se declanseaza la un nivel cu totul neasteptat. Si nu numai fantasticul… Cu toate ca ma asteptam sa ma impresioneze mult mai mult decat restul, se pare ca nivelul maxim de sensibilitate a fost atins in Eclipse. Cred ca mai mult nu se putea… Breaking Dawn, desi cea mai voluminoasa dintre carti, se parcurge repede. Nici nu am realizat cand am ajuns la final. Aici avem doua voci, intai Bella apoi Jacob si iar Bella. Vedem totul din unghiuri diferite, prin ochi diferiti. Imaginatia autoarei e ca un cameleon, se schimba in functie de ochii prin care priveste. Reluand actiunea din cartea anterioara, Stephenie Meyer creioneaza o nunta perfecta pentru Bella si Edward. Pune in acelasi loc 3 lumi diferite, vampiri, oameni si varcolaci, Bella fiind cea in jurul careia se invarte totul. Urmeaza o luna de miere aproape perfecta si apoi o sarcina ciudata, rapida si aducatoare de fericire dar si de moarte. Am simtit aici dorinta autoarei de a scoate in evidenta iubirea de mama pentru copilul inca nenascut. Poate fi ceva mai presus de asta? Bella isi simte moartea mai aproape cu fiecare secunda, insa reuseste sa isi faca acel curaj de care are nevoie pentru a merge mai departe, pentru a aduce pe lume fructul marii ei iubiri. Asta in ciuda sfaturilor celor din jur… Este o lupta crancena intre ea si majoritatea, care ii doreau binele si care vroiau ca ea sa renunte la acel copil. Credeti ca s-a gandit vreo clipa la aceasta varianta? Si fetita ei este cea care il tine pe Jacob aproape, care il face sa inteleaga de ce a iubit-o atat pe Bella si nu a putut pleca de langa ea. Tot ea, fetita, atrage si pericolul mai ceva ca mama ei. Este condamnata la moarte de propria-i infatisare de “immortal child”. Odata ce Bella este salvata de catre Edward de la moarte si trece in lumea cealalta a vampirilor, parca se schimba si felul de scrie al autoarei. Trairile sunt atat de diferite, de ciudate. Cartea a incetat sa ma mai tina prinsa pagina dupa pagina… Parca a avut loc o metamorfoza, parca magia s-a dus. Bella si-a inceput viata de vampir descoperindu-se mai puternica decat se astepta. Aparent nu are nicio putere ascunsa, insa pe parcurs devine primul vampir cu asemenea puteri, care reuseste sa nu sara la gatul oamenilor, sa se abtina de la “tentatiile” ce i se iveau si care o atrageau intr-un mod cu totul dureros. Tot ea este cea care ii tine la distanta pe dusmani cu propriul scut, reuseste sa-l apere pe Edward dar si pe cei apropiati ei. Si asta la numai cateva luni dupa ce fusese transformata. Cartea nu se ridica la nivelul Eclipse, insa este exact ceea ce trebuie. Este un final fantastic in care happy end-ul este perfect. Nici mai mult, nici mai putin! Jacob este cel care spune la un momentdat “Life sucks, and then you die”. Cred ca este sintagma in jurul careia se graviteaza toata povestea… la finalul cartii am inteles ca altul era sensul acelor cuvinte, si anume: “Life sucks, and then you die and live FOREVER!” Ei? Cum suna asta? O secunda mai optimista… Si totusi, ce am scris aici nu cuprinde nici macar jumatate din frumusetea cartii, a cartilor. Trebuiesc citite! Au fost si sunt foarte criticate, insa oricate argumente ar aduce cei care le-au citit (si mai ales cei care nu le-au citit) cred cu tarie ca se inseala. Povestea este fantastica, filmele vor fi la fel. Nu inteleg de ce se asteapta la realism de la acestea? Si de ce unii incearca sa-si impuna punctele de vedere acolo unde nu este cazul… Gusturile nu se discuta!