Iaduri. Povestiri sadi(comi)ce

Descriere

Format 1/16 (54x84)
Scolita la Montpellier, Lyon si Bucuresti, profesoara la Departamentul de Limbi Vii al Universitatii din Capitala Alsaciei, transpunatoare in limba ei materna – si cu succesul binecunoscut (fie si numai din paginile cu pricina ale Rapsodiei romanesti de Dominique Fernandez, aparuta la Grasset in 1998) – a Anei Blandiana si a lui Mircea Cartarescu, responsabila de numere tematice, in revista despre cultura scrisa si orala a spatiului carpatin, inhamata la o teza cu privire la eposul popular valah, activa in presa hexagonala cu articole consacrate unor Panait Istrati, Fundoianu, Mircea Eliade, interesata de problemele identitare ale minoritatii romanofone din Israel, dar si de soarta romanofonilor din sudul Dunarii, mediatoare intre Est si Vest, harnica, generoasa, bataioasa, inamica a rutinelor academice, amica a studiosilor si inte- lectualilor din fostele tari ale blocului bolsevicios, Doamna Helene Lenz este si poeta si distinsa auctoare de proze, de mai mica sau de mai mare intindere, cu o stilistica aparte, sub care vom regasi multe din preocuparile, fantasmarile, visele, cautarile, angoasele, exaltarile, grijile si deprimarile Postsaizecistilor de la noi, numiti si Optzecisti.

Da, in multe privinte, ea se constituie, prin scriitura-i literara si comportamentul profesional, ca un pandant apusean al Optzecistilor Danubieni, la a caror cunoastere pe sol frantuz nu a incetat sa conspire. Pe de alta parte, in actualul context de integrare europeana si, totodata, de regionala deziacobinizare fata de provincialismul autoritar al centrului lutetian, ea persista ca o tandra iubi(uri)toare a Occitaniei Natale, unde a copilarit problematizind in draci, la Narbonne si in imprejurimi, unde locuiesc ai ei (tatal, Domnul Daniel Combes, mare jurist, viticultor de vaza fiind si auctor al unei Epopei a vinului aparuta deja, la Editura Institutului European, pre romaneste), Occitanie pe care ne-o propune sub chipul unor epifanii surprinzatoare, joycian vorbind, ori in fragmentele si aluzii scaparatoare, proiectindu-se in cite un personaj feminin graitor, reflector, straneizator, macar ca trateaza cu distanta ironica exagerarile feministe ale Anilor Saptezeci. De lumea studenteasca si universitara se apropie, diferit de satiricul David Lodge, cu mai multa fantezie tinereasca, mai mult onirism, mai mult umor, insa negru, sadicomic. Sfatuim pe Oniristii Dimovo-Tepeneagieni sa si-o anexeze, iar pe Estetizantii Arhipelagului Tirgovistean sa nu o neglijeze. Si prozatoarele Postoptzeciste si admiratoarele Simonei Popescu si-ar putea regasi in prozele ei parte din framintarile identitare. Cam atit spunem: restul afle-l cititorii de ambe sexe.