Teoria risului (Bergson)

Descriere

Format 1/16 (54x84)
Memoria unui motiv. Cu Henri Bergson (1859-1941), ginditorul francez atit de influent in primele decenii ale veacului, s-a intimplat un fapt mai putin obisnuit. Cea dintii lucrare publicata, Essai sur les données immédiates de la conscience (1889), anunta aproape in totalitate intuitiile cu care autorul ramine distinct in literatura filosofica europeana. Mare parte din scrierile care au urmat nu fac decit sa expliciteze, uneori in directii neasteptate, obsesia timpurie a ginditorului. Daca ar fi lasat timpului doar aceasta prima scriere, nu s-ar fi pierdut aproape nimic din diferenta cu care atunci a scandalizat, ci doar amploarea unui dezinvolt exercitiu al mintii.
Bergson practica dintru inceput ceea ce va recunoaste mai tirziu cu privire la natura filosofiei, anume ca ea consta in inversarea directiei obisnuite a gindirii. Probabil ca acesta a fost pariul sau cu metafizica, violentarea continua si obstinata a unor habitudini intelectuale proprii occidentalului. Urmind o cale inversa decit cea ratificata istoriceste, el reconsidera intruna acele categorii in care s-a consumat buna parte a metafizicii de la Descartes incoace. ªi o face revenind la unul si acelasi motiv, intuitia duratei, intelegerea fluxului temporal propriu vietii noastre interioare. Exista in aceasta privinta o importanta marturie: epistola din 1916 adresata lui Harald Höffding. Ea s-a nascut tocmai din insatisfactia pe care i-a adus-o interpretarea propusa textelor sale.