Moartea lui Bunny Munro

„Moartea lui Bunny Munro” a apărut la Polirom în 2009, în colecția Proză XXI. Pe Nick Cave, autorul acestei cărți, îl știe toată lumea, mai ales din postura de membru al formației ”Nick Cave and The Bad Seeds”. Și... e nebun! Și asta știm cu toții. Însă ce frumos e să vezi cum se poate manifesta nebunia asta în literatură! Mai e și sexy, dar asta e complet irelevant când vorbim despre creație. „Moartea lui Bunny Munro” e despre un anume Bunny Munro – evident – care moare. Cum afli intriga și deznodământul chiar din titlu, te-ai putea întreba: de ce să pierd un episod din ceva la modă ca să citesc asta? Cam din același motiv. Pentru că din titlu afli totul, dar și nimic. Pasiunile, problemele și frământările lui Bunny sunt mult, mult mai interesante decât titlul. Bunny nu e un om diferit față de noi, are aceleași mizerii pe care încercăm cu toții să le ascundem – numai că el nu le ascunde. Ca să vedeți ce fel de om e el, iată un citat elocvent: „Bunny înjură încă o dată, încet, și își duce mâna la gură. Libby Munro, în cămașa ei de noapte portocalie, atârnă de grilajul ferestrei. Picioarele ei se sprijină de podea și are genunchii îndoiți. Și-a folosit propria greutate ghemuită pentru a se sugruma. Fața ei are culoarea mov a unei vinete sau ceva asemănător, iar Bunny se gândește o clipă, în timp ce strânge din ochi, pentru a scăpa de acest gând, că țâțele ei arată bine” (pag. 33). Da, Bunny e dependent de sex. Până la un anumit nivel, doar pentru asta trăiește. Desigur, își iubește soția, chiar dacă înșelatul este o regulă peste care Bunny nici nu se gândește să treacă. Și îl iubește și pe Bunny Jr., copilul lui ciudățel și foarte inteligent, genul de copil pe care și l-ar dori chiar și cei care nu vor musai urmași. Bunny Jr. e adorabil, pune multe întrebări simpatice, știe extrem de multe lucruri și cară după el o enciclopedie din care află și mai multe, dându-i motiv să-i informeze adesea pe cei de lângă el despre una-alta. De fapt, pentru mine, moartea lui Bunny e consecința directă a morții soției lui. În ciuda infidelității ce le-a caracterizat căsnicia, dispariția ei marchează dispariția lui; fără ea, el nu mai poate fi ACEL Bunny Munro, figura masculină consacrată, ci doar o umbră urmărită de propriile fantome, răbdătoare până-l trag de tot pe partea lor de realitate. Este, totuși, o experiență de auto-cunoaștere citirea acestei cărți. Extremele în care te regăsești sau pe care le condamni, atitudinile pe care ori le aprobi, ori le judeci. Nick Cave scrie așa cum e viața: cu tot ce e cutremurător scos la vedere!