Jocul ingerului

Speranța ne ține sufletul deschis și ne ajută să înaintăm în viață. Cu toții avem nevoie de ea, unii de-o doză mai mică, alții de-o doză mai mare. Zafon a pus câte-un strop de speranță în fiecare personaj al său și de asemenea le-a dăruit câte o valiză cu vise. Viața lui David Martin pare a fi ruptă din “Marile speranțe”, cartea lui Dickens, carte ce i-a fost alături încă de mic, de când își ascundea lecturile pe unde putea și citea pe ascuns. Cartea de față face parte din trilogia “Cimitirul cărților uitate”, o serie unde dragostea de lectură e mai puternică decât orice și reușește să descifreze mistere, salveze suflete și să încânte cititorii. În „Jocul îngerului” ni se prezintă copilăria zbuciumată, visele adolescentine, prima iubire, realizările dar și încercările lui David Martin, personajul principal. A fost atras dintotdeauna de cărți și povești, i-a plăcut să-și așeze imaginația pe foaie, printre rânduri, și a încercat să-și îndeplinească visul de-a publica cu orice preț. Din tânăra adolescență a fost nevoit să lucreze la redacția unui ziar, făcând treburile cele mai josnice, însă a făcut-o pentru că știa că e nevoie de pași mici pentru a ajunge acolo unde trebuie. A fost un tânăr norocos, căci nu mulți se pot lăuda că au avut parte de susținerea unor așa mari prieteni cum a avut el, ca Pedro Vidal – cel ce a avut grijă de David după ce aceasta și-a pierdut tatăl, l-a îndrumat în viață, l-a ajutat financiar și a ținut la el ca la un fiu – sau ca bătrânul Sempere de la faimoasa librărie pe care Zafon ne-a prezentat-o și-n prima carte a trilogiei, „Umbra vântului”, librăria “Sempere și fiii” – acesta l-a ajutat să-și păstreze vie dragostea față de cărți și față de frumos. După ce a publicat câteva povestiri într-o rubrică în ziarul redacției unde lucra, Pedro Vidal îl ajută să facă un pas în față spre a-și îndeplini visul de scriitor, și anume îl ajută să publice o serie de povești la o editură, însă sub un pseudonim. Seria se bucură de un mare succes, la fel și cartea lui Vidal, pe care a scris-o cu ajutorul lui David, sau mai bine spus… acesta din urmă a scris-o în totalitate. Totuși, atunci când publică în numele său cartea mult visată, aceasta este un eșec total. Acest fapt îl descurajează oarecum pe Martin, chiar dacă are parte de toată susținerea și lauda lui Sempere și-a lui Vidal. Acest eșec îl face să accepte propunerea unui editor francez misterios de-a scrie o carte pentru el, o carte despre o nouă religie, o lucrare ce presupune multă muncă, documentare, însă desigur răsplata e pe măsură: un cont gras în bancă și o sănătate de fier, ca prin minune. Prezența feminină din viața lui David Martin îi aduce totodată soare și furtuni. Tânjește după Christina, fiica șoferului lui Vidal, însă cu greu prinde curaj să-și mărturisească dragostea. Când într-un final reușește să se apropie de Christina, aceasta din devotament și recunoștință se căsătorește cu stâpânul ei, cu don Pedro, sfâșiindu-i astfel sufletul lui Martin și încercând după să i-l întregească mărturisindu-i că-i împărtășește iubirea. Christina pare o ființă fragilă, nestatornică și foarte confuză. Desigur, nici ea nu a avut o copilărie ușoară și poate că asta i-a pricinuit câteva traume emoționale, însă mie mi se pare că nu reușește să se maturizeze în tot acest timp. Când în sfârșit poate fugi alături de David și-și pot trăi dragostea în voie, aceasta fuge chiar înainte plecării și îl lasă din nou pe David cu sufletul pustiu. Tânăra Isabela intră în viața lui David oarecum cu forța. Ea dorea să învețe să scrie și, cum îi plăceau la nebunie scrierile lui David, a crezut că acesta ar putea să o învețe, așa că a insistat până a reușit să-i fie asistentă, ba chiar și o prietenă desăvârșită. Firea ei rebelă, impunătoare, zurlie și optimistă l-au ajutat pe David să nu-și piardă echilibrul interior și să nu se lase de scris. Totodată ea i-a deschis ochii cum că scrierea acelei cărți pentru editorul francez o să-i îngreuneze sufletului și o să-i pricinuiască mari probleme. După ce David cercetează puțin cazul, dă de-o mulțime de detalii șocante ce se-nvârt în jurul acelui editor, cum ar fi faptul că majoritatea persoanelor care au avut de-a face cu el au murit și că numărul lor pare să crească acum, când el încearcă să dezgroape trecutul și să deslușească misterele din jurul lui. Editorul a rămas până la final un mister, ca un înger căruia îi poți simți prezența dar nu-i înțelegi motivele. Blestemele dezlănțuite odată cu apariția lui par să aibă legătură cu acea carte pe care David o adoptă din Cimitirul cărților uitate, atunci când Sempere îl duce în acel loc magic pentru a găsi un adăpost pentru cartea ce-a publicat-o și astfel aceasta devenind eternă. „Jocul îngerului” e o carte complexă, multitudinea acțiunilor și detaliilor tind să încâlcească povestea, însă misterul ce le-nvăluie ține curiozitatea aprinsă astfel încât totul să fie clar în mintea cititorului. Zafon are un farmec aparte de-a presăra magie în cărțile sale, e un scriitor care te lasă cu o poftă nebună de-a mai citi și de-a pătrunde în lumea operelor sale. “- Știi care-i partea cea mai bună cu inimile frânte? - Că nu se pot frânge cu adevărat decât o singură dată. Restul sunt zgârieturi.” “Dumnezeu dă pâine cui n-are dinți.”