Cina cu Anna Karenina

     

Incep aceasta recenzie cu un sfat: veti gasi mult mai atragatoare “Cina cu Anna Karenina” daca, inainte de ea, veti fi citit cartile si autorii pe care personajele principale ii abordeaza la intalnirile lor. Mai mult, aveti ocazia de a patrunde – oarecum neinvitati – intr-un club privat de lectura. Cine nu face parte dintr-un club de carte, este posibil sa nu inteleaga fascinatia si placerea care apar discutand si ascultand pareri despre carti, mai ales despre cele citite deja. Din acest punct de vedere, eu fac parte din tabara avantajata: la fel ca personajele acestei carti, sunt membru al unui club de carte si agreez toate discutiile si schimburile de idei care apar la aceste intalniri. De asemenea, m-am bucurat de faptul ca multe dintre “cartile din carte” mi-au trecut si mie prin mana, iar dintre autorii pe care nu i-am citit, pe unul il citesc chiar acum. Despre personaje… As putea spune multe lucruri. Insa autoarea isi face treaba foarte bine si veti intelege usor totul despre ele pe parcursul lecturii. Membrele clubului de carte sunt personalitati diferite, reunite in principal de pasiunea pentru citit, mai putin de alte lucruri. Cynthia, femeia de cariera, frumoasa, cu o casnicie si copii perfecti, si-a creat o imagine impecabila care va fi zguduita inca din primul capitol al cartii. Trish, femeia de cariera a carei casnicie nu mai ofera nimic interesant, invidiaza viata Cynthiei (asa cum o percepe ea). Donna cea libera, se intalneste cu doi barbati in acelasi timp si este invidiata de celelalte pentru lipsa de obligatii familiale. Rina, cea neinvidiata de nimeni este saraca, are copil dar nu si un sot. Jen, femeia blanda si inclinata spre compromis este cuplata cu Ian, un barbat egocentric si care evita responsabilitatile, dar afectuos. In fine, Elizabeth, sora lui Jen, este o femeie dura si deseori rautacioasa, fiind incercata de alte greutati: un sot distant si un copil cu autism. Prietenia dintre ele nu este in totalitate autentica. Pe parcursul lecturii, vedem faptul ca apropierile au loc mereu cu precautie la intalnirile de club. Drama de familie a Cynthiei este dezbatuta si analizata pe ascuns de fiecare in parte, niciodata la comun. Problemele de familie si din copilarie ale tinerelor ies in cele din urma la iveala, insa noi, cititorii, le aflam mai repede decat le afla ele, una de la alta. Mi-a placut felul in care autoarea prezinta in paralel vietile imperfecte ale New-York-ezelor, modul in care interpreteaza ceea ce citesc, precum si ritualul premergator discutiilor despre carti: o cina, la care exista mereu delicatese culinare, facute de gazda. Fiecare membra a clubului are la un moment dat rol de gazda, avand posibilitatea sa propuna cartea si autorul care va constitui subiectul de discutie al intalnirii. Pe langa analizele literare, autoarea ne face de fiecare data o analiza a vietilor personajelor, comparandu-le conflictele interioare sau destinele cu cele ale marilor autori: controversate, neasteptate sau zbuciumate. Ca punct mai slab as mentiona faptul ca, desi cartea debuteaza cu drame si cu realism, spre final actiunea se “inmoaie”: nu exista situatii care sa ne afecteze, sa ne impresioneze puternic in mod pozitiv sau negativ. Autoarea si-a menajat personajele, ca pe niste papusi, carora ai gija sa nu le rupi rochitele sau sa nu le incurci parul. Nu este neaparat un lucru rau, dar alti autori m-au invatat cu narav: lovituri de teatru, conflicte interioare stufoase si finaluri mai putin colorate. Pe de alta parte, “Cina cu Anna Karenina” este o lectura relaxanta, foarte buna pentru vacanta, care mentine viu interesul si este presarata cu delicatese literare si culinare. Si, chiar daca nu se ridica la nivelul originalei “Anna Karenina”, este mult mai calda si iti patrunde cu mai multa usurinta in imaginatie.