Birocratia si imposibilitatea planificarii rationale in regim socialist

Descriere

Imposibilitatea calculelor de rentabilitate în cadrul monopolurilor coercitive condamnă la haos economic atât socialismul global, cât şi presupusele întreprinderi legitime ale statului minimal sau limitat, începând cu “protecţia” etatistă a proprietăţii. în ciuda eforturilor lui Mises de a salva ceva din onorabilitatea şi perspectivele unor insule de birocraţie statală de taifunul propriului său argument, îndreptat iniţial doar împotriva socialismului de tip sovietic, cititorul atent al acestei cărţi va desprinde singur concluzia ineluctabilă la care aveau să ajungă cercetătorii critici ai logicii acţiunii politice, începând de la Murray N. Rothbard şi Antony de Jasay: orice stat presupune ordinea proprietăţii private, pe care tinde să o paraziteze până la pulverizarea ei în cel mai abject război legalizat al tuturor împotriva tuturor.”

Dan Cristian Comănescu

„Deşi Birocraţia (1944) a fost pentru Mises prilejul unei completări a discuţiei iniţiate în articolul din 1920 despre calculul economic în societatea socialistă şi expandate ulterior în Socialismul. O analiză sociologică (1922), ea poate la fel de bine sluji ca punct de pornire în această discuţie. Mai ales că, în prezent, realitatea istorică pune înaintea observatorului nu atât cazuri de socialism sau capitalism cât mai apropiate de forma pură, cât, cu precădere, sisteme intervenţioniste, îmbâcsite tocmai de spiritul birocratic, magistral evocat de Mises în rândurile acestei lucrări.”

Vlad Topan

„Problema principală în luptele politice din zilele noastre este dacă societatea trebuie să fie organizată pe baza proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie (capitalism, sistemul de piaţă) sau pe baza controlului public asupra mijloacelor de producţie (socialism, comunism, economie planificată). Capitalismul înseamnă libera întreprindere, suveranitatea consumatorilor în problemele economice şi suveranitatea alegătorilor în probleme politice. Socialismul înseamnă control guvernamental total asupra fiecărei sfere a vieţii individului şi supremaţia fără restricţii a guvernului în ceea ce priveşte capacitatea lui ca administrator central al managementului de producţie. Nu există nici un compromis posibil între aceste două sisteme. Contrar unei păreri greşite asupra unei căi de mijloc, nu este posibil un al treilea sistem, model al unei ordini sociale permanente. Cetăţenii trebuie să aleagă între capitalism şi socialism sau, aşa cum spun mulţi americani, între modul de viaţă american şi cel rusesc. Oricine care, în această controversă, ar fi de partea capitalismului trebuie să o facă în mod franc şi direct. Trebuie să acorde sprijin proprietăţii private şi liberei întreprinderi. Degeaba se mulţumeşte cineva cu atacarea unor măsuri menite să paveze drumul către socialism. Este inutil să lupţi împotriva fenomenului însoţitor, şi nu împotriva tendinţei către totalitarism. Este nefolositor să se insiste doar asupra criticării birocratismului.”

Ludwig von Mises

„Fiecare pas ce ne îndepărtează de proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi de utilizarea banilor ne îndepărtează, deopotrivă, şi de economia raţională.”

Ludwig von Mises

„Dată fiind imposibilitatea clădirii şi menţinerii unei structuri a capitalului în absenţa calculului monetar, economia unei societăţi umane în regim socialist sfârşeşte prin a se reduce la proceduri gospodăreşti ultrascurte şi repetitive, cu utilizarea unui minimum de capital şi cu posibilităţi reduse de ajustare la dorinţe noi. Consecinţa este că însuşi timpul – în accepţiunea praxeologică a unei distincţii între prezent şi viitor – încetează de a mai juca vreun rol în activitatea oamenilor. Bărbaţi şi femei, în existenţa lor lipsită de capital, de pe o zi pe alta, încep să resimtă timpul asemenea fiarelor sălbatice – nu activ, ca un mijloc de planificare şi acţiune, ci în mod pasiv, ca simplă durată.

Omenirea ca forţă teleologică în univers este, prin urmare, cu necesitate rezultatul fenomenelor inextricabil corelate care sunt calculul economic şi capitalul. Astfel, socialismul extermină, la propriu, nu doar economia şi societatea, ci şi intelectul şi spiritul uman... Conexiunea între ecologism şi socialism devine şi mai clară atunci când realizăm că ceea ce socialismul provoacă în mod neintenţionat – abolirea umanităţii ca forţă teleologică, ce adaptează natura scopurilor sale – este tocmai ţelul programului ecologist radical.

Deoarece guvernul nu produce nimic de preţ în termenii estimărilor sociale, el nu poate decât să furnizeze bunăstare unora, sifonând resurse a căror dizlocare distruge aranjamentele economice pe care se întemeiază bunăstarea altora. Tentativele de remediere a efectelor distructive imputabile politicilor sale precedente, atunci când acestea se dovedesc aducătoare de impopularitate politică, conduc statul asistenţial spre comiterea altor acte distructive izolate, până când sfârşeşte, cu o ultimă şi crudă ironie, prin a adopta politica de distrugere integrală a societăţii şi a bunăstării umane, care este socialismul.”