Opere I - Mari sub pustiuri

Descriere

Prefata de Cornel Ungureanu Cronologie de Florea Firan Cele mai frumoase povestiri ale lui Dumitru Radu Popescu (Ploaia alba, Somnul pamintului, Mireasa din iulie, Leul albastru, Duios Anastasia trecea etc.) sint reunite intr-un volum in care finetea psihologica a autorului se imbina cu spiritul critic, intr-o analiza lucida a dramelor razboiului si a comediei existentei. „D.R. Popescu propune texte care invita la curaj. El nu incheie o cercetare, ci deschide un dialog. Asezat in perioada acestor schite si nuvele intr-o provincie care putea sa-si reclame statutul de capitala culturala, scriitorul isi traieste excelenta nu doar prin sine, ci prin apartenenta la un grup literar capabil sa elaboreze o noua literatura. Prozatorul si dramaturgul de la Steaua voia sa confirme prin scrisul sau stilul de a fi al unei publicatii si al unui oras cultural. D.R. Popescu voia sa realizeze demetropolizarea culturii. In paginile acestui volum, el afirma creativitatea polemica a Clujului cultural.” (Cornel Ungureanu) „Asa cum Marin Sorescu e singur printre poeti, Popescu e singur printre prozatorii generatiei noastre, in sensul ca si-a creat un spatiu unic al iluziei in care, patrunzind, iti pierzi dreptul la optiune, fermecat de culorile celui mai inalt anotimp, vara. Caci vara cinta nesfirsit in paginile lui... D.R. Popescu e o poveste in care nu cad zapezi, sub fruntea lui Anul Nou incepe cu sinziene – dar nimic dulceag in tot ce scrie, fiindca el stie drumul pe marile de sub pustiuri in care se ajunge pe carari tragice.” (Fanus Neagu) „Intre colegii de generatie, D.R. Popescu, spontan shimbator, prompt si productiv, s-a potrivit perfect formulei pe care a cultivat-o printre altii. El a stiut cel mai bine sa-i dea, prin usurinta stilistica si auditia lexicala bogata, prin ironia necesara si dramatismul simbolizant, acea adecvata tinuta de ornament, de baroc folcloric, adica de arta in primul rind a dexteritatii. Si, tot el, ii propune reformularea reperatoare, prin fundamentarea cu un continut grav.” (Magdalena Popescu)