Stimularea si dezvoltarea creativitatii prin activitati de dezvoltarea limbajului

Descriere

CUPRINS


Introducere 9

Capitolul I.

1. Conceptul de creativitate 13
2. Teoriile creativităţii 15
3. Caracteristicile şi evaluarea produsului creativ 19

Capitolul II.

1. Factorii creativităţii 23
A. Factorii intelectuali 23
B. Factorii nonintelectuali 25

Capitolul III.

1. Particularităţile vorbirii şcolarilor mici 27
2. Valoarea instructiv educativă a jocului didactic în dezvoltarea vorbirii 30

Capitolul IV.

1. Tehnici şi procedee de stimulare creative la dezvoltarea limbajului 45
2. Stimularea creativităţii prin jocuri didactice şi tipuri de exerciţii de dezvoltarea limbajului 48

Concluzii 59

Bibliografie 63



Creativitatea, formă superioară a activităţii umane, a devenit, mai ales în ultimele două decenii, o problemă importantă a cercetării ştiinţifice în numeroase ţări.
Prin preluarea de către maşini a acţiunilor intelectuale repetitive, creşte tot mai mult cerinţa de muncă creatoare şi de inventivitate. Progresul tehnico-ştiinţific nu se poate realiza fără dezvoltarea capacităţilor creatoare ale omului.
De aici unele sarcini importante ce revin ştiinţelor social umane cu deosebire psihologiei, în studiul creativităţii.
în anul 1950 J. P. Guilford arată, în cuvântarea sa în calitate de preşedinte al asociaţiei americane de psihologie, ca examinând indexul buletinului „Psyhological Abstracts” pe o perioadă de 23 de ani de la apariţie a constatat că din numărul total de 121.000 de titluri semnalate şi adunate în numai 186 se refereau la creativitate.
Aceste lucrări erau subsemnate în index conceptelor creativitate, imaginaţie, originalitate, gândire, teste referitoare la această arie de probleme.
Prin urmare numai 0,153% din cărţile şi articolele cuprinse în indexul buletinului menţionat pe o perioadă de un sfert de secol se refereau la creativitate.
într-o lucrare mai recentă cu caracter bibliografic a psihologului ceho-slovac J. Walesa sunt cuprinse 2419 titluri de lucrări privitoare la creativitate culese din surse foarte numeroase.
Dintre aceste titluri 9,5% sunt apărute înainte de 1950, 18% între 1950 şi 1960 iar 72,5% între 1960 şi 1970.
Prin deceniul al treilea al secolului nostru, problema creativităţii a început să fie abordată prin studii de „selecţia capacităţilor”, „selecţia valorilor”, „copii superior înzestraţi” etc.
Accentul s-a pus pe identificarea cu ajutorul testelor de inteligenţă a copiilor cu un coeficient de inteligenţă ridicat şi studierea dezvoltării lor.
Una dintre cele mai ample lucrări în această direcţie a fost efectuată de L. M. Terman, începând cu 1922.
Terman şi grupul său de colaboratori au selectat dintr-o populaţie şcolară de circa 250.000 de elevi, un număr de circa 1500, având un coeficient de inteligenţă de peste 140.
Au fost elaborate probleme cum sunt: particularităţile gândirii creative, creativitatea individuală şi în grup, detectarea şi formarea cercetătorilor ştiinţifici, creativitatea tehnică, etc.
în ultimul timp preocupările legate de limbaj s-au manifestat nu numai în domenii ce se ocupă de acest proces psihologic dar şi în cibernetică, lingvistică, psiholingvistică, medicină, logopedie, etc., ca atare limbajul a incitat dezvoltarea a numeroase probleme, fiind multilateral studiat, ceea ce a permis acumularea unui bogat material teoretic şi fapte cu privire la diferitele sale aspecte.
Limbajul îndeplineşte numeroase funcţii printre care cele de instrument de comunicare, de organizare a ideilor şi activităţii de fixare a experienţei social-istorice.
Cu ajutorul comunicării verbale, oamenii cooperează în muncă, îşi însuşesc şi generalizează experienţa socială, ceea ce contribuie la formarea conştiinţei individuale şi sociale.
Limbajul ca manifestare individuală atât din punct de vedere psihologic cât şi neurofiziologic se realizează că proces al comunicării cu ajutorul limbii.
Indiferent de limba în care se realizează comunicarea verbală, ea transmite: trăirile individuale, ideile, gândurile, sentimentele.
Limbajul permite ca experienţa generaţiilor anterioare să devină bun al omenirii şi totodată modalitate de cunoaştere şi reflectare a realităţii înconjurătoare.
Limba ca fenomen social, nu este statică, imuabilă, ea se dezvoltă, se îmbogăţeşte şi se complică nu numai din punct de vedere al structurii lexicale şi gramaticale, dar şi al sensului şi semnificaţiilor sale, manifestându-se ca un sistem deschis multiplelor influenţe ce acţionează în dezvoltarea sa.
Limbajul mai îndeplineşte şi alte funcţii care sunt în egală măsură importante pentru om, pentru viaţa socială.
Printre acestea, funcţia de reglare a proceselor psihice care exercită o influenţa uşoară asupra coduitei umane, influenţarea interlocutorului şi a exprimării afective faţă de lumea înconjurătoare, descărcare a tensiunii psihice a afirmării personalităţii pe plan social.
Deprinderile noastre de vorbire spunea Pear (1931) provoacă impresii legate de tipul şi stereotipul verbal individual.
Gradul de cultură, de înţelegere şi de educaţie lasă o impresie vie asupra ascultătorului prin conduita verbală şi ceea ce este mai important, aceste impresii corespund realităţii.