Semne langa drum

„Doamne, nu lăsa ca inima noastră să rămână pustie, ci fă – pentru că totul atârnă de voia Ta – ca întruna să dorim şi să sperăm, iar ceea ce dorim să fie bun şi temeinic, iar speranţa să nu ne fie deşartă. Fă ca obiectul dorinţelor noastre să fie mai înalt şi mai frumos decât viaţa noastră, iar noi să nu trădăm nicicând nădejdea de mai bine din pricina unor înfăptuiri efemere şi amăgitoare, care ne ascund zarea şi ne promit mincinos odihna. Fă-ne să urmăm drumul drept, cu vremelnice poticniri, dar cu tihnă şi glorie la capătul lui. Şi dă-ne înţelepciune şi curaj, de vreme ce ne dai ispite. Şi oriîncotro am merge şi am rătăci, nu îngădui ca la sfârşit să rămânem în afara atotcuprinzătoarei Tale armonii, căci asta ne dorim în fiece clipă, în fiece loc, cu fiecare părticică a fiinţei noastre.“

Ivo Andrić (1892–1975) s-a născut în oraşul Travnik din Bosnia-Herţegovina, pe atunci parte a Imperiului Habsburgic. După copilăria petrecută la Višegrad, urmează liceul la Sarajevo, apoi face studii de litere şi filosofie la Zagreb, Viena, Cracovia şi Graz. în 1924 obţine, la Graz, doctoratul în filosofie, cu o teză despre viaţa spirituală a Bosniei în perioada dominaţiei otomane. La începutul Primului Război Mondial este mai întâi arestat de autorităţile habsburgice, iar apoi, până la sfârşitul războiului, consemnat cu domiciliu forţat în mânăstiri catolice din Bosnia. începând din anii 1920 lucrează în serviciul diplomatic al ţării sale, inclusiv, timp de peste un an, la legaţia din Bucureşti. în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce demisionează, în aprilie 1941, din postul de ambasador la Berlin, trăieşte retras la Belgrad, refuzând orice manifestare publică, inclusiv ca scriitor.

în literatură debutează în tinereţe ca poet, iar la începutul anilor 1920 publică două cărţi de proză lirică — Nelinişti şi Ex Ponto. în perioada interbelică se face remarcat prin volume de proză scurtă şi de eseuri, iar în 1945 îi apar trei romane, elaborate în anii războiului — Podul de pe Drina, Cronică din Travnik şi Domnişoara. în acelaşi an este ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia. în 1961 i se decernează premiul Nobel pentru literatură.

Scrierile i-au fost traduse şi publicate în numeroase limbi, de pe toate continentele. în româneşte i-au apărut până în prezent primele două romane citate mai sus şi un volum de proze scurte intitulat Povestea cu elefantul vizirului, iar, în volum separat, nuvela de mai mare întindere Curtea blestemată.