Noua Revista de Drepturile Omului, Nr. 4/2010

Descriere

Subliniem importanţa a două hotărâri ale Colegiului CNCD publicate în acest număr al NRDO, care implică exerciţiul libertăţii de gândire, conştiinţă şi religie. Prima răspunde unei petiţii a Alianţei Românilor Musulmani (ARM), depusă împotriva declaraţiei din luna noiembrie 2009 a candidatului (atunci) la preşedinţie, Traian Băsescu care, într-o dezbatere electorală televizată desfăşurată cu ocazia alegerilor, a susţinut: „[…] am creştinat un copil musulman şi cred că este una din cele mai bune fapte pe care le-am făcut […]”.
A doua petiţie, în numele Asociaţiei Umaniste din România (AUR), vizează tot o luare de poziţie televizată, de data aceasta a deputatului PDL, William Gabriel Brânză conform căreia „Ateii sunt oameni periculoşi”.
în ambele cazuri, Colegiul CNCD a stabilit, cu opinii disidente şi concurente, că nu este vorba despre acte de discriminare. Hotărârile conţin argumentul substanţial, că o ingerinţă a Statului ar fi fost justificată dacă ar fi existat orice element de incitare expresă la ură pe criteriul libertăţii de conştiinţă. Asumând acest principiu, ca autoritate publică, Colegiul CNCD nu uită să ceară ca, atunci când politicienii se exprimă în public, să manifeste responsabilitatea corespunzătoare funcţiei de demnitate publică pe care o deţin, să evite comentarii care pot răspândi şi conduce la creşterea intoleranţei.
Cele două cazuri diferă şi în conţinut şi în raport cu radicalitatea solicitărilor enunţate de petenţi. în vreme ce Alianţa Românilor Musulmani a dorit, prin petiţia sa, interzicerea unor idei de tipul „A creştina un musulman este un fapt bun”, Asociaţia Umanistă Română a pledat pentru o lărgire la maximum a libertăţii de şi exprimare. Opinia AUR a fost că eventualele restricţii şi sancţiuni faţă opiniile de tip hate speech, mai ales când privesc credinţa şi libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, trebuie să facă obiectul unor decizii cu totul excepţionale. Dacă AUR s-a adresat totuşi CNCD, s-a întâmplat pentru a obţine din partea instituţiei o recomandare cu privire la persoanele nereligioase, adresate partidelor politice, Parlamentului, presei, Preşedintelui României. Prin aceasta, AUR implica CNCD în susţinerea libertăţii religioase, inclusiv dreptul de a nu fi adept al unei credinţe. După toate probabilităţile, AUR a încercat sa folosească manifestarea populistă a deputatului William Gabriel Brânză ca semnal de alarmă cu privire la atitudinea societăţii româneşti faţă de persoanele necredincioase.
în ciuda distincţiilor de la suprafaţă, cele două speţe sunt unite prin decizia din 1993 a Comitetului pentru Drepturile Omului de la Geneva: „Articolul 18 protejează credinţele teiste, non-teiste şi ateiste, ca şi dreptul de a nu profesa vreo religie sau credinţă. Termenii credinţă şi religie trebuie să fie gândiţi într-un sens larg. Articolul 18 nu se limitează în aplicarea sa la religiile tradiţionale ori la religiile şi credinţele cu caracteristici instituţionale sau la practici analoage celor ale religiilor tradiţionale”.
Ideea implică, printre altele, faptul că, odată sancţionat un discurs ofensator faţă de o comunitate religioasă, pedeapsa trebuie aplicată şi altora de aceeaşi natură care priveşte alte comunităţi religioase şi, de asemenea, pe atei, agnostici, non-teişti sau indiferenţi. Principiul anterior este întărit printr-un alt comentariu al Comitetului pe marginea art. 18 al Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice: existenţa cultelor privilegiate „nu trebuie să afecteze niciunul dintre drepturile garantate de Pact... şi nici să ducă la vreo discriminare a aderenţilor unor alte religii ori agnostici”.
Importanţa creării unei doctrine ferme a CNCD în chestiunea libertăţii de gândire, conştiinţă şi religie este sugerată de recente încercări de folosire a sistemului de combatere a discriminării pentru a înfrânge discuţia asupra naturii credinţelor religioase ori a abuzurilor făcute în numele credinţei. Recent, Civic Media a anunţat depunerea unor plângeri la CNCD şi CNA împotriva „distorsionării grave a adevărului şi insultarea fără jenă a credincioşilor români” prin reportajul intitulat: „Afaceri cu moaşte, la cimitirul Giuleşti: Cum să scoţi bani dintr-o rudă decedată”. Tema reportajului care nemulţumise Civic Media („…pupatul oaselor poate fi o soluţie pentru ieşirea din criza? Da, cu condiţia să fii proprietarul moaştelor”) nu era, evident, credinţa, ci mercantilismul ascuns în spatele unor astfel de manifestări.
Cazul promovat astăzi de Civic Media are în vedere cenzurarea radicală a opiniilor care ar afecta politica înaltului cler. Asociaţia ortodoxistă militantă susţine eliminarea emisiunilor ştiinţifice de genul „Mitul existenţei istorice a lui Isus” care duc la „jignirea majorităţii credincioase a românilor”. în viziunea acesteia, în media nu are ce căuta o analiză banală prin evidenţa ei precum: „Mitul lui Hristos nu are însă suport în cercurile academice din lume, în rândurile cărturarilor biblici şi a istoricilor clasici. Nu este luată în considerare şi este văzută la pseudo-ştiinţă, fiind comparată cu alte teorii considerate ridicole care au apărut de curând: Pământul este totuşi plat, negarea Holocaustului şi falsa aselenizare”.
Doctrina Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării are de făcut faţă varietăţii, radicalismului şi chiar confruntării de discursuri motivate de credinţe. Ea nu poate face abstracţie de faptul că petiţiile adresate CNCD cu referire la opinii „ofensatoare”, eventual expuse în presă, au ca fundal cărţile considerate de credincioşi drept „sfinte” care „sacralizează”, în numele credinţei, violenţa şi excluziunea. Cum să sancţionezi îndoieli, ironii sau negări la adresa religiei, atâta timp cât laşi să circule pagini care invită la moartea necredincioşilor, izgonirea evreilor, lapidarea homosexualilor ş.a.m.d.
Paradoxul actual, deloc specific României, e faptul că în timp ce persoane şi comunităţi religioase acuză vehement cele mai nevinovate îndoieli privind credinţa lor, acestea promovează sistematic texte care cer cu nesaţ sângele fiinţelor de altă identitate. Confuzia şi instabilitatea prin care trec astăzi democraţiile – incipiente sau consolidate; vezi scandalul caricaturilor – rezultă (şi) din lipsa de consecvenţă logică şi de rigoare etică cu care opinia publică şi instituţiile au ajuns să trateze atitudinea religioasă în raport cu alte corpuri de idei. Libertatea de exprimare presupune, cum citează cu insistenţă Colegiul CNCD, îndatoriri şi responsabilităţi. Or, nu poţi construi o comunitate politică dreaptă şi paşnică atunci când credincioşii şi liderii religioşi sunt exceptaţi de la responsabilitatea care li se cere celorlalţi membri ai societăţii.