Romania in politica orientala a Frantei (1866-1878)

Descriere

Arhitectura” lucrării, ilustrată şi prin sumarul ei, a fost concepută într-o manieră care să asigure, pe de o parte, cunoaşterea şi valorificarea deplină a realizărilor istorio­gra­fice anterioare şi, pe de alta, imprimarea propriei contribuţii în susţinerea exa­me­nului critic asupra unei perioade şi problematici cu multiple dispo­nibilităţi analitice. O necesară, consistentă şi îndeajuns de lămuritoare Introducere are darul de a familiariza din capul locului pe cititor cu motivaţia opţiunii, cu arsenalul conceptual şi metodologic activat în cuprinsul scenariului, cu orizontul istoriografic mult extins în spaţiile referenţiale şi, nu în ultimul rând, cu definirea propriilor obiective în termeni generatori sporului de limpezime şi de rafinament expresiv. Iar structura analitică a sumarului este edificatoare în privinţa direcţiilor prioritare ale propriului demers.

Din mulţimea exemplelor ilustrative nu poate fi exclusă, desigur, istoria relaţiilor internaţionale, iar din aria acestora, raporturile franco-române de-a lungul timpului şi, îndeosebi, din vremea construcţiei şi a consolidării structurilor naţional-statale româneşti, când ele se detaşează prin amploare, consistenţă, durabilitate şi motivaţie, dar adesea şi prin stereotipia interpretării lor. Am în vedere faptul – semnalat în urmă cu un deceniu – că mult discutata şi îndelung mediatizata francofilie românească, cu mărturii doveditoare sau rădăcini documentare înfipte (la nivelul elitelor) încă din secolul XVIII, a rămas până azi un subiect aproape tabu, iar reperul francez pentru civilizaţia românească se confundă până la substituţie cu reperul occidental. Orice „abatere” sau nuanţă interpretativă menită a strica clişeul este încă privită cu rezervă (în cel mai fericit caz), fiind plasată în subsidiar sau chiar ignorată de toţi cei care împărtăşesc, invariabil, mitul deplinei armonii şi al implicării mereu benefice a Franţei în destinul României moderne, de unde şi ipostaza vehiculată istoriografic – nu dinspre Sena, ci dinspre Dâmboviţa – „Franţa, marea soră latină din Apus”.

Prof. univ. dr. Dumitru Vitcu

Lucrarea de faţă îşi propune elucidarea, pe cât posibil, a rolului jucat de Franţa în politica europeană, a interesului ei pentru România şi a locului ocupat de aceasta din urmă în politica franceză din Orient. Se vor aborda cu precădere relaţiile politico-diplomatice, nefiind însă omise şi alte aspecte ale relaţiilor economice, culturale dintre cele două ţări.

Pornind de la datele istoriografiei recente, română şi franceză, dar insistând pe documentele edite, ca şi pe o serie de surse inedite, intenţionăm să punem în lumină noi aspecte şi puncte de vedere privind rolul jucat de România în politica franceză din Orient în perioada 1866-1878. Stabilirea cu exactitate a unor noi repere, dar şi nuanţarea unor aspecte pot duce la reformularea unor aprecieri, dar şi la relevarea unor noi puncte de vedere. Majoritatea istoricilor apreciază că după 1866 relaţiile româno-franceze au avut un caracter sinuos. Astfel că, începând cu acest din urmă an, se observă o răcire a relaţiilor dintre România şi Franţa, în anumite momente românii abordând cu curaj situaţiile ivite şi, oarecum stânjeniţi de spiritul tutelar al „fratelui mai mare”, se vor îndepărta de el. Autorul

Autor: Iulian Oncescu