Eminescu si Maiorescu. Oglinzi ale prieteniei

Descriere

Am încercat în aceste câteva pagini să caracterizăm, cât ne-a fost îngăduit, personalitţile a doi dintre cei mai însemnaţi oameni ai literaturii noastre. Primul a fost Mihai Eminescu, privit de majoritatea criticilor ca fiind drept cel mai mare poet român, neegalat, poate, nici până în zilele noastre, iar al doilea, Titu Maiorescu, deasemeni,a cărui importanţă este de necontestat fiind primul critic literar român. In această scurtă incursiune am observat că personalittatea unui mare om, respectiv unui mare poet, nu ţine doar de domeniul literar, de poezie ci şi de activităţile sale în alte domenii, cum au fost în ceea ce-l privesc pe Eminescu, cel al gazetăriei, învăţământului, politicii, de ce nu. Maiorescu, complex în tot ceea ce a făcut, a fost după cum ştim pe lângă critic literar, estetician, filozof, om politic şi îndrumătorul, susţinătorul moral şi material al marelui nostru poet. S-a spus că, în ceea ce priveşte personalitatea, Eminescu şi Maiorescu erau foarte diferiţi şi totuşi atât de apropiaţi. Amândoi au îmbrăţişat cariera, dacă putem spune aşa, filozofică, amândoi au scris în scopul de a forma literatura naţională necesară în acea perioadă. Eminescu a scris, îndemnat fiind de acea ardoare interioară, care împinge omul de geniu spre degajări nebănuite de frumuseţi utile sufletului, iar Maiorescu prin activităţile sale s-a făcut util literaturii române, deoarece doar prin critica sa severă s-a putut face selecţia între oamenii valoroşi şi plagiaton.
Gurile rele au încercat de-a lungul timpului să coboare de pe piedestal figura lui Eminescu inventând sau, mai rău, legându-se de aspectele mai puţin plăcute ale vieţii poetului. Acestea s-au folosit de boala poetului,de iubirile sale, uneori neinspirate, de situaţia sa în general pentru a forma sau mai bine zis a deforma imaginea lui Eminescu. Criticat pentru felul său de a trăi sau de a fi Eminescu apare pentru unii drept un întreţinut, un profitor. Culmea şi protectorul său, domnul Maiorescu a fost privit în epocă ca un profitor pentru că s-a zis că a profitat de influenţa sa asupra poetului şi de starea sa economică şi socială. Prin numeroase cărţi de critică apărute până în prezent s-a arătat adevărata faţă a relaţiei dintre cei doi. Eminescu şi Maiorescu n-au fost prieteni de genul celor care se întâlnesc zi de zi pentru a-şi povesti mărunţişurile vieţii. Prietenia lor s-a bazat în special pe felul lor de a gândi, de a simţi lumea şi datorită acestei prietenii literatura română s-a îmbogăţit cu un mare poet dar şi cu un mare critic. Spunem s-a îmbogăţit, pentru că, după cum bine ştim prima carte de poezii a lui Eminescu a apărut datorită lui Maiorescu. Ţinând cont de acestea şi de influenţa sa asupra educării poetului criticul poate fi considerat nu numai prieten sau protector al acestuia ci mai mult un părinte spiritual.
Activitatea celor doi a fost strâns legată şi de societatea Junimea, de revista Convorbiri literare. Marii oameni ai laşului, uniţi în idei şi fapte în ceea ce se numea Junimea au contribuit la formarea multor tineri cu aptitudini literare printre care amintim pe Eminescu, Caragiale, Slavici, Creangă etc. Poate formarea este un cuvânt pretenţios dar cu siguranţă au susţinut tinerele talente punându-le la dispoziţie o revistă în care îşi publicau opera, uneori oferindu-le suport material pentru aprofundarea studiilor, dar şi critică atunci când era nevoie.
Aşa cum am spus mulţi critici s-au ocupat de-a lungul timpului de relaţia Eminescu-Maiorescu devenind pentru unii subiect pentru opere de mare valoare. Dintre aceşti oameni care şi-au dedicat timpul cercetării acestei relaţii speciale amintim pe G. Călinescu, Şerban Cioculescu, Mihai Drăgan, Vladimir Streinu şi mulţi alţii. Cei drept Eminescu şi Maiorescu constituie un episod important în literatura noastră naţională. Ambii au contribuit la formarea literaturii noastre lăsând în urma lor opere de o veritabilă însemnătate pe plan naţional.
Maiorescu a avut curajul să califice pe Eminescu drept ,, poet, poet în toată puterea cuvântului" citându-l imediat după Alecsandri într-o epocă în care literatura tânjea după un geniu, găsit de altfel în persoana tânărului Eminescu. Astfel, îl putem considera pe critic un profet pentru că a intuit cel mai bine soarta celui ce avea să rămână în istorie pentru operele sale inegalabile. Eminescu-Maiorescu această poveste adevărată a literaturii noastre, această relaţie mult controversată şi analizată a fost subiectul multor cărţi şi încă ne mai poate oferi noi aspecte neştiute şi pe care le aşteptăm în continuare. Dar, în final, nu putem spune decât, atât de diferiţi şi totuşi atât de asemănători Eminescu şi Maiorescu au trăit şi au făcut împreună epocă în istoria literaturii noastre literare.