Sacrificiul din miezul iernii (editie de chiosc)

     

’’Nu mă lovi. N-auzi? Lasă-mă-n pace. Nu, nu, deschide-mi uşa. Merele, mirosul de mere. Îl simt. Nu mă lăsa în albul ăsta îngheţat. Acele-astea mărunte. Vântul îmi devorează mâinile şi faţa, şi până şi faţa, şi până şi cea mai mica porţiune de piele îngheţată a ţestei. Nu vezi că dispar? Nu prea pare să-ţi pese…ori mă-nşel? Viermii se răsucesc la suprafaţa pământului. Îi aud. Ca nişte şoareci acuplându-se, înebuniţi de căldură, desfăcându-se în mii de bucăţi.’’ Şi de această dată sunt surprinsă plăcut de măiestria nordicului Mons Kallentoft, chiar dacă de la un moment, după lecturarea mai multor cărţi din Seria Neagră, poveştile devin asemănătoare. Dar cu toate acestea îţi e aproape imposibil să ghiceşti identitatea criminalului. Acum suntem martorii unei crime cu sânge rece, o crimă ce pare săvârşită de nişte sectanţi care adoră vechile zeităţi, cultul Aesirilor şi fiind parcă făcută pentru Solstiţiul de iarnă, când ceva sau cineva trebuie sacrificat. E o carte bună, dacă sunteţi la prima lectură a unei astfel de cărţi. Ca mai în toate romanele întâlnim o poliţistă divorţată, care oscilează între grija pentru fiica ei care riscă să rămână însărcinată şi meserie, un jurnalist enervant şi totodată seducător, oameni certaţi cu legea, copii dubioşi. Bengt ’Balonu’ Anderson este găsit gol spânzurat de creanga unui copac. Cum a ajuns acolo, sus? Opera unui criminal sadic sau o sinucidere atipică? si de unde provin acele răni ciudate care-i acoperă trupul? Malin Fors, de la poliţia din Linkoping trebuie să investigheze, să dea de urma criminalului. Are de-a face cu o familie ciudată, a cărei fiice fusese violată, trei fraţi ce se ocupă cu lucruri ilegale, adolescenţi cu un comportament bizar, voci ce nu ’’aparţin acestei lumi’’. Aducerea trecutului fiecăruia în prezent, aflarea unor secrete de mult îngropate în mrejele misterului, aroganţa şi frica pe care o emană fiecare dă un imbold cititorului de continuare a lecturii. Ceea ce mi-a plăcut: Vocea victimei, care pluteşte deasupra celor vii. ’’E chiar plăcut să stai întins aici, să nu mai fii nostalgic, dar să observi trecerea timpului, să fii greu, aşa ca mine, dar să poţi pluti.’’ (pagina 82) ’’Închid ochii şi simt mâinile mamei pe trupşorul meu d etrei ani. Mă ciupeşte de perniţele de grăsime, pieptul mi se umflă, îşi înfundă nasul în burtica mea rotundă şi mă gâdilă. Şi e cald, şi vreau să nu se mai termine niciodată. Haide, Malin. Caută mai departe’’ (pagina 93) ’’Alunec în ger. Ziua este la fel de albă ca şi câmpul de sub mine. Clopotniţa din Vreta Kloster îmi arată drumul spre Blasvadret şi pădurea Hultsjo.’’ (pagina 367) Ce spun alţii: ’’V-aţi bucurat de cărţile lui Stieg Larsson? Acum e momentulunui nou rege al prozei scandinave: Mons Kallentoft.’’ (Magnus Utvik, cel mai prestigios critic suedez)