Cum ne construim dusmanul

Descriere

Pentru a se putea defini, o societate are nevoie de un duşman care să fie complet diferit de ea. O dovedesc regimurile rasiste, în frunte cu naziştii şi fasciştii, care şi-au inventat un inamic monstruos folosindu-se de argumente intolerabile. O dovedesc de asemenea, astăzi, societăţile ce urmăresc să obţină consensul general prin găsirea unui duşman în „alteritatea” imigranţilor. Problema duşmanului colectiv a devenit un subiect predilect al lui Umberto Eco şi face obiectul primeia dintre scrierile reunite în acest volum. Angajate sau pline de umor, celelalte texte ne oferă subtile analize pe teme ca absolutul, astronomiile imaginare, tezaurele catedralelor, insulele pierdute, destinul literar al lui James Joyce în epoca fascistă sau chiar WikiLeaks.Din cuprins: Absolut şi Relativ • Flacăra e frumoasă • în căutarea comorilor • Delicii fermentate • Embrionii afară din Paradis • Grupul 63, după patruzeci de ani • Hugo, hélas! Poetica excesului • Cîte bordeie, atîtea obiceie • Eu sînt Edmond Dantès! • Ulise ne mai lipsea… • Reflecţii despre WikiLeaks


Umberto Eco s-a născut la Alessandria (Piemont) la 16 ianuarie 1932. A urmat cursurile Universităţii din Torino, luîndu-şi licenţa în estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. Conduce revista VS. Quaderni di studi semeiotici. în anii ’60 a fost unul dintre exponenţii de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor Marcatre şi Quindici. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit numeroase premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane (Numele trandafirului, 1980, Premiul Strega, 1981, şi Premiul pentru cea mai bună carte a anului; romanul a fost ecranizat de Jean-Jacques Annaud în 1986, cu Sean Connery, Christian Slater şi F. Murray Abraham în rolurile principale; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella; Insula din ziua de ieri, 1994; Baudolino, 2002; Misterioasa flacără a reginei Loana, 2004), studii de semiotică, estetică şi teorie literară (Opera deschisă, 1962; Apocaliptici şi integraţi, 1964; Poeticile lui Joyce, 1966; Structura absentă, 1968; Formele conţinutului, 1971; Tratat de semiotică generală, 1975; Cum se face o teză de licenţă, 1977; Lector in fabula, 1979; Semiotica şi filosofia limbajului, 1984; Limitele interpretării, 1990; Şase plimbări prin pădurea narativă, 1994; Despre literatură, 2002), eseuri (Kant şi ornitorincul, 1997), articole (reunite în volumele Jurnal minim, 1963; Al doilea jurnal minim, 1990; Secretul Minervei, 2001).Din opera sa, Editura Polirom a publicat volumele în ce cred cei care nu cred (în colaborare cu Carlo Maria Martini, 2001), în căutarea limbii perfecte (2002), Numele trandafirului (2004, 2010), Misterioasa flacără a reginei Loana (2004), Pendulul lui Foucault (2005), Trei povestiri (în colaborare cu Eugenio Carmi, 2005), Cum se face o teză de licenţă (2006), Baudolino (2007), Limitele interpretării (2007), Apocaliptici şi integraţi. Comunicaţii de masă şi teorii ale culturii de masă (2008), A spune cam acelaşi lucru. Experienţe de traducere (2008), Insula din ziua de ieri (2009), De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn şi interpretare (2009), Kant şi ornitorincul (ed. a II-a, 2010) şi Cimitirul din Praga (2010).