Carticica de 2 ani

Descriere

în cărticelele vârstelor fragede, Constanţa Buzea ştie – dintr-o dublă intuiţie, de poetă şi de mamă – că universul există în măsura în care limba dă nume la ceea ce simţurile tale percep confuz. Că natura este decupată după liniile trasate de limba maternă (vezi studiile unor Edward Sapir şi Benjamin Lee Whorf). Copilul deschide ochii într-o lume deja organizată de limba comunităţii şi deprinde, odată cu ea, şi această organizare. Când gândirea în sensul de „orientare în lume” întâlneşte vorbirea, copilul descoperă că orice lucru are un nume, fie el şi inventat ad-hoc. Numind, schiţăm un pas înspre realitate. A vorbi înseamnă a trăi, a fi viu, în mişcare, în progres – adică, neterminat, dar cu toate valenţele desăvârşirii în acţiune. (...)

„în doi ani, un copil nu poate învăţa prea multe cuvinte […], dar în doi ani ochii tăi au văzut o mare parte din lucrurile care stau pe pământ”. Ce nu se poate spune, se poate desena, cu creioane şi fără gumă, căci lumea e exact aşa cum o desenează copilul, ea îi acceptă calm interpretările stângace. Irina Petras