Ultimul Judt (ediţie de buzunar)

     

Salut publicarea, la Polirom, a unui tulburator si extrem de necesar volum dedicat de Mircea Mihaies ultimului Tony Judt, acelui Tony care a stiut sa lupte eroic cu o maladie teribila, capabil sa ne ofere lucrari de o rara frumusete stilistica si de o inepuizabila bogatie de idei. Am citit pe nerasuflate cartea. Este un portret empatic si caleidoscopic al unui spirit atit de viu incit este de neconceput ca nu mai este prezent, ca vocea i-a amutit nedrept, scandalos de devreme. Nu e vorba aici doar de o evocare, desi ea exista si este cit se poate de rascolitoare, de o sclipitoare analiza a cartilor lui Tony, dar si de o recuperare, restituire, salvare a unor fragmente de dialog intelectual, real ori imaginar, care dau masura unui timp al renasterii utopiei central-europene dupa catastrofele Gulagului si Auschwitz-ului. O utopie pe care nimeni nu a deconstruit-o mai riguros decit Tony si in care, paradoxal, a crezut.

     

Miezul cartii Ultimul Judt este de fapt o polemica. Mircea Mihaies este un scriitor care ne-a obisnuit public cu o anumita voce, vocea publicistului, o voce acida, vitriolanta, o voce de atac. Este o voce limpede, de tip diurn, a celui care la lumina zilei identifica inamicul, ii aplica o lovitura de spada si cu o virtuozitate retorica specifica lui rezulta prezenta publica a lui Mircea Mihaies. Dar el nu a publicat numai articole pe care le-a cules in culegeri faimoase. El a publicat si alte carti si vocea pe care scriitorul Mircea Mihaies ne-o aduce in acestea este foarte diferita. Nu este vocea criticului literar, ci este vocea celui care te insoteste. E o voce tandra, o voce invaluitoare, o voce pe care toti cunoscutii lui Mircea Mihaies o stiu. Este vocea lui de prieten, de indragostit, vocea lui nocturna. Este vocea pe care, daca nu o ginditi impreuna cu vocea din articole, nu o sa intelegeti niciodata de unde provine farmecul contagios al lui Mircea Mihaies.

     

Profesorul timisorean se concentreaza pe partea finala a unei activitati prodigioase a unui savant poliglot, minat de o neostoita curiozitate, globe-trotter, ca un veritabil spectateur engagé – cum este calificat –, unul dintre cei mai preocupati sa evite poncifele si sa numeasca adevarurile incomode. Altfel spus, citim cu sufletul la gura interpretari si marturii in legatura cu unul dintre cei mai mari dusmani ai ipocriziei comentariului politic din ultimele decade, pentru ca e greu sa identifici un specialist mai permeabil la detalii, instalat, totusi, in categoria departelui, cum e Tony Judt. Ultimul Judt este, in viziunea empatizanta si critica a lui Mircea Mihaies, o carte de mare interes pentru estici, in general, si pentru orice fiinta sensibila la notiunea de viitor, in special.