Jocul de-a viata

Descriere

Tudor Octavian: Foarte mulţi oameni trăiesc cu convingerea că viaţa lor e un roman. Unii o şi spun. Dac-ar fi să-l scrie, şi-ar da seama că viaţa lor abia se cuprinde într-o nuvelă sau o povestire banală. Ana Calina Garaş a trebuit să ajungă tocmai în Statele Unite, după ce se va fi zbătut să dea vieţii un înţeles în Belgia, ca să pună pe hârtie memorialul peregrinărilor sale. Şi nu privind în urmă, cum pare a fi normal, ci privind înainte, cu nădejdea unei primeniri a memoriei prin scris. În esenţă, acest roman autobiografic e o demonstraţie de felul în care eşecul poate să semnifice o victorie şi izbânda o înfrângere. Depinde de la ce distanţă priveşti lucrurile şi, mai ales, cu ce inimă. Ana Calina Garaş e unul din acei debutanţi care nu numai că au învăţat lecţia vieţii, dar au avut parte şi de împrejurări favorizante. În sensul că au avut totul împotrivă. E un soi de Vitoria Lipan, plecată în lume să-şi facă singură dreptate, să-ţi răzbune soarta. Cu un dar narativ, marcat de o copleşitoare sinceritate, povestitul ei e cuceritor şi, în final, patetic. Talentul Anei e să facă bine oamenilor, chiar şi atunci când ei îi merge rău. E un roman adresat în principal femeilor, un manual de curaj şi investiţie afectivă, dar şi o provocare pentru cititorul bărbat. Andrei Popescu (psiholog): "Nu ştiu dacă calificativul "scriitor" acoperă tot ceea ce Ana Garaş ne-a putut oferi în acest volum. Cred însă, ca profesionist, că Ana este o foarte bună povestitoare. Iar povestea ei de emigrant ar trebui să fie predată la şcoala candidaţilor la emigrare. Sigur că vremile sunt altfel, dar oamenii nu au devenit, în aceeaşi măsură, alţii. Genul literar pe care îl serveşte această carte este pretenţios, nu atât din punct de evedere al exigenţelor stilistice, ci din motivul semnificaţiei pentru cititor al unei istorii personale. Ca legitimitate socială publicul acceptă memorile politicienilor sau celor care au creat evenimente. Mai puţin probabil, memoriile unor personaje al căror destin nu a influenţat existenţa altora. Dar aici apare paradoxul: dacă după lectura memoriilor unui politician dormi liniştit, ceea ce a trăit omul comun te poate influenţa într-atât încât insomniile să aibe un subiect. Ma înclin în faţa Anei Garas pentru că istoria unor astfel de oameni ar putea fi predată, cu beneficii considerabile, studenţilor".