Incertitudini literare

     

Editarea de catre Polirom a seriei de Opere restituie un profil intelectual si uman de franctiror. Sub aparentele de modestie (jucata), Steinhardt duce mai departe legatul interbelic si ramine fidel unei poetici a autenticitatii si libertatii. Nimic prafuit, nimic datat, nimic sablonard in Incertitudinile literare puse in pagina de Steinhardt. Dincolo de umilitatea asumata de autor, se poate intrevedea arta critica rafinata si atenta la jocul nuantelor. In raspar cu tirania adevarului unic, Steinhardt opteaza pentru spectacolul unei critici erudite, ecumenice si eclectice. In critica si eseistica lui Steinhardt se poate decela timbrul demnitatii neinduplecate intr-un secol al incercarilor si tiraniei.

     

Numele lui N. Steinhardt, cel arestat si condamnat in procesul grupului Noica-Pillat, autorul Jurnalului fericirii, intelectualul roman-evreu liberal-conservator (...) intruchiparea unui spirit universalist tot mai amenintat in aceasta lume a fragmentarilor post-moderne si a utopiilor fals-redemptive, patriot roman si cetatean al lumii, omul care nu s-a lasat frint de presiunile unui sistem criminal, aparatorul valorilor transcendente atunci cind ele erau calcate in picioare cu cinica neobrazare, dascalul moral, iluministul iluminat indragostit de Dumnezeu si de marele dar al Ratiunii, monahul de la Manastirea Rohia, figureaza neindoios in ceea ce numesc panteonul onoarei. Cartea este ingrijita de carturarul George Ardeleanu, caruia ii datoram fascinanta biografie a lui Steinhardt, o lucrare fundamentala pentru intelegerea unui destin intelectual si a unui profil etic de exceptie.

     

Lecturile sint chiar trepte inspre integrarea fiintei prin valorificarea privirii incerte si libere pe care arta o propune. In plus, Arta asigura tinuta si in cele doua arte derivate si implacabile, arta de a trai si arta de a muri. Steinhardt il citeaza pe Malraux: „Nu spre a muri ma gindesc la moartea mea, ci spre a trai”. Imi convine aceasta potentare a vietii prin gindul lucid al finitudinii. Gheorghe Grigurcu are dreptate sa retina „chipul delicios subiectiv” in care scrisul lui Steinhardt capata un aer de confesiune intelectuala. In toate paginile sale e un efort continuu de intelegere, de cuprindere, de mladiere.