Parohia

Dupa funambulesc-grotescul Irezistibil, Dan Coman isi surprinde cititorii cu o carte aflata la granita dintre genuri. Nu foarte usor incadrabil din punct de vedere stilistic, Parohia continua intr-o maniera proaspata traditia recenta a romanelor romanesti care prezinta, in variante subiectiv-apocaliptice ori obiectiv-analitice, un univers rural aflat intr-o fatala descompunere. In Parohia, satul nu e locul privilegiat al sentimentelor pure ori al senzatiilor primordiale, ci mai degraba un pretext scenografic pentru zugravirea micro-realitatilor intr-un regim al nebuniei complete. Motivele secrete ale acestei demente colective pot fi gasite fie in totalitarismul care bintuie peste tot (...), fie intr-o debila raportare a eroilor principali la viata in sine, la structura ei uniforma, la inerentele ei legi. Vorbim, adica, despre un soi de anarhie primitiva, grefata pe o inconstanta etica generala.

Dan Coman a creat, in Parohia, o lume in miniatura, un puternic si convingator simbol al neputintei, al refuzului, al indaratniciei si, in definitiv, al orizonturilor nepermise. Armele cu care autorul pleaca la drum sint, si de aceasta data, neconventionale: pe de o parte o radiografie pura a satului atemporal, asezonata cu un realism feroce (camioanele suspecte, in urma carora se zaresc cadavre plutind in ape); pe de alta, un stil caustic, o critica amorala, un umor pe alocuri morbid, si o insatiabila nevoie de exorcizare colectiva. Nimic nu e nelalocul lui in acest meta-roman ciudat si socant, in acest prelung poem al ridicolului.

Sint multe scene antologice in cartea asta si de le-as povesti as risca sa va stric placerea de a le citi. Poezie, umor si tristete, iata ingredientele. Cu un ochi veti ride, cu celalalt veti plinge. Unele dintre fragmente poarta numele unui anotimp, dar fara o logica evidenta. Anotimpurile sint amestecate ca intr-un fel de puzzle, desi actiunea cartii nu pare sa fie rupta. Nu exista un zigzag care sa ingreuneze intelegerea firului narativ. Pe alocuri sint insa plasate indicii care sa ne faca sa intelegem ca autorul jongleaza cu timpul, ca prezinta in aceasta condensata poveste cam toate perioadele comunismului, din stalinism pina la Revolutia din 1989. In 2012 scriam in revista Luceafarul ca Parohia este „un roman poetic, dar si o opera viguroasa, in care, lucru rar la noi, nu exista surplus”. Recitind acum cartea, in 2015, nu mi-am schimbat parerea. Parohia este un roman splendid, cum prea putine avem in literatura noastra contemporana.