Cain

     

Pina si in ultimul lui roman, portughezul Saramago se cearta cu Dumnezeu. Face asta prin intermediul lui Cain, cel care si-a ucis fratele, fiindca Domnului ii placeau darurile lui Abel, nu ale lui. (...) Chibitat de Saramago de pe margine, Cain se leaga de Domnul – il acuza de lipsa de sensibilitate. Ce-I trebuia sa-l puna la incercare pe Avraam cind stia, oricum, cit Ii e de devotat? Satisfactii ieftine! Vede Cain ce s-a intimplat cu Sodoma si Gomora unde El ar fi putut sa ierte macar copiii, dar n-a facut-o. (...) Iar acest roman de o stranie frumusete si de o rotunjime perfecta se incheie fiindca, remarca Saramago, nu mai e nimic de povestit.

     

Ultimul roman al portughezului (...) este ultima rafuiala a scriitorului cu Dumnezeu. Intrebarile lui Cain sint nemultumirile lui Saramago: ce fel de Dumnezeu e acela care, in episodul Sodoma si Gomora, ii ucide si pe copii pentru pacatele parintilor?; ce fel de Dumnezeu se minie si nu mai pierde vremea ca sa separe griul de neghina, ci judeca in grup?; de ce tot ce se intimpla rau e pus in circa diavolului – el nu exista tot cu voia lui Dumnezeu? Sint chestiuni care l-au preocupat mult pe Saramago din moment ce nu a lasat moartea sa-l surprinda fara a fi terminat cartea asta.

     

Jose Saramago rescrie una dintre cele mai tulburatoare mituri ale conditiei umane (...).

     

Acest scurt, amuzant, inventiv si iconoclast excurs biblic semnat Jose Saramago. Lectura placuta si nu uitati sa va rugati domnului pentru sufletul scriitorului.

     

Saramago construieste o fictiune menita a aborda marea tema a intregii sale opere, si anume conditia umana si a oferi nu raspunsuri, ci noi pretexte pentru o profunda meditatie asupra acesteia, dar si asupra marilor dileme cu care omul a fost silit sa se confrunte dintotdeauna. Cititorul trebuie, prin urmare, sa-si asume rolul de spectator al acestei dispute, insa sa se si angajeze activ in decodificarea sensurilor unui text polemic si critic, parodic si serios deopotriva, sceptic si plin de seriozitate, dar afirmind, privit in ansamblu, capacitatea de a rezista a fiintei umane, de a se ridica deasupra dificultatilor si de a da un sens nou destinului propriu.