Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți

     

Aurora Liiceanu stie sa nu-si eroizeze personajele pentru a nu se pierde astfel omenescul din personajele acestea... unele exemplare, altele mai putin, in orice caz absolut memorabile si cu un loc in istoria acestor ani. Aurora Liiceanu, ca un romancier cit se poate de bine stapinitor al mijloacelor sale narative, realizeza o proza contrapolitica in care trecutul si prezentul isi raspund intr-o permanenta balansare (...)

     

Niciodata nu mi-a fost clar ce-a fost cu partizanii din munti. Ce voiau? Ce sperau? Am aflat acum. Unii ii asteptau pe americani. Altii erau, pur si simplu, fugari pentru ca intrasera in conflict cu noul regim. Intre ei, visatori, eroi, cavaleri ai dreptatii dar si unii, la limita, nebuni, visind un pic de putere si stind prost cu judecata. O tragedie, pina la urma, care a implicat familii intregi, in care intrau si sustinatorii ramasi in sate. Istoria reda fapte.Aurora Liiceanu e psiholog si urmareste ce e in capul oamenilor, adica exact ce ma intereseaza pe mine. Pe de alta parte, din carte am aflat ce a urmat dupa 1989: un conflict intre cei care-si voiau inapoi proprietatile (niste tarlale agricole) de care fusesera deposedati abuziv si cei care le detineau in familie de peste 40 de ani si nu-si inchipuisera ca va trebui vreodata sa le dea inapoi. Ca si in cazul restituirii caselor nationalizate, caz in care chiriasii s-au simtit nedreptatiti. N-a zis nimeni ca e simplu!