Regasirea Libertatii! Sloganuri, lozinci si grafiti

Descriere

Studiul Revoluţiei din decembrie 1989 se bazează pe o infinitate de surse, directe sau indirecte.

Cele mai credibile sunt, fără îndoială, cele documentare, actele oficiale emise de autorităţi ale timpului sau de către structuri ale revoluţionarilor, chiar dacă acestea din urmă nu erau decât la început de drum şi, firesc, încă nu acordau suficientă atenţie birocraţiei instituţiilor acestora.

Mărturiile participanţilor nemijlociţi la evenimente sunt, de asemenea, extrem de necesare în întregirea informaţiilor despre un fapt sau un eveniment, chiar dacă relatările sunt subiective şi nu surprind esenţa sau complexitatea întâmplărilor.

Presa oferă şi ea foarte multe posibilităţi de documentare, mai ale că adeseori unele informaţii – păstrate cu grijă de către cei interesaţi să nu fie dezvăluite – pot fi obţinute doar prin metodele jurnaliştilor, adică „ pe surse”.

Cunoaşterea unui fenomen de dimensiunea celui petrecut în 1989, pe un areal imens şi de profunzimea cunoscută, nu se poate rezuma, însă, la sursele de cercetare clasice. Dimpotrivă, apelul la surse conexe este vital. între sursele utile cercetării Revoluţiei - pe care eu le numesc secundare (nu neapărat cu trimitere la importanţa lor) - sunt ceea ce, în mare, le putem încadra în categoria imagistică. Fotografia, filmul, desenul, grafica pot aduce, uneori, mai multe informaţii sau lămuriri asupra unui fapt decât un document oficial, conceput, de regulă, special pentru a proiecta o lumină pozitivă asupra unui personaj, unei instituţii sau unui eveniment. Din acest motiv, sunt de apreciat eforturile autorilor care inserează în cărţile lor cât mai multe fotografii sau cei care obişnuiesc să completeze o lucrare folosind imagini păstrate pe peliculă (transcrise în format şi pe suport digital). Din câte cunosc, lipsesc, deocamdată, comentariile extinse despre conţinutul şi semnificaţia unor fotografii sau imagini filmice, cele câteva cuvinte care le însoţesc reprezentând doar un început modest în această privinţă.

Cantitatea de informaţii, depozitată în astfel de „purtători”, este impresionantă; problema este în ce măsură dispunem de resurse profesionale pentru a le extrage şi valorifica. Amintesc, în context, fondul documentar al IRRD – care cuprinde o colecţie foarte mare de fotografii şi imagini filmate din timpul Revoluţiei din principalele centre urbane al ţării: Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Arad, Lugoj, Craiova etc. Toate includ bannere, tăbliţe etc. cu lozinci şi îndemnuri pentru mulţimile adunate în spaţiile publice. Există foarte multe imagini pe fotografii la Memorialul Revoluţiei de la Timişoara, la Muzeul Militar Naţional, la Arhivele Militare Române, la Muzeul

Naţional, muzeele judeţene şi la sediile unor asociaţii de revoluţionari, la care trebuie adăugate imaginile extrem de sugestive de pe câteva site-uri permanent actualizate. Aceste instituţii şi organizaţii sau persoane păstrează înscrisuri diverse între care întâlnim multe sloganuri şi lozinci care au electrizat mulţimile în decembrie 1989.

Studiul de faţă grupează un set de documente de o natură specială: sloganuri, graffiti, lozinci. Le-am întâlnit peste tot în timpul Revoluţiei, au mobilizat mase de oameni, au pătruns în subconştientul lor, i-au făcut să creadă că sunt puternici şi că pot învinge, i-au ajutat să treacă peste momente grele, pline de dramatism. Fără îndoială că sunt utile oricărei cercetări dar, mai mult, ele sunt, la rândul lor, obiect de studiu, în sensul că trebuie să cunoaştem cum se lansau, în ce momente, pentru ce scopuri, de către cine, cu ce rezultate, cum au evoluat pe parcursul derulării evenimentelor.

Ce legături se pot identifica între evenimentele din decembrie 1989 şi acest tip de suport de informaţie? Pentru că, în timpuri normale, nu există manifestare publică protestatară care să nu fie însoţită de o simbolistică specifică, de un întreg arsenal de mijloace prin care voinţa şi dorinţa participanţilor să fie exprimate. Lozincile sunt gândite din timp, sloganurile la fel, mulţimea le scandează fără teama că va avea consecinţe. De cele mai multe ori, această formă de etalare a dorinţelor este suficientă pentru ca autorităţile

să ţină cont de ele. în decembrie 1989 succesiunea lucrurilor a fost alta: mulţimile s-au constituit spontan, sentimentul oamenilor din grup era de furie, ură, revoltă. Lozincile s-au lansat spontan, nu se cunosc nici iniţiatorii, nici creatorii sau inspiratorii sloganurilor, au rămas anonimi autorii inscripţiilor cu graffiti, ştim doar o parte dintre realizatorii elementelor de grafică. Pe măsură ce rezistenţa se amplifica, lozincile se diversificau, căpătau conţinut complex, aveau o ţintă clară, concretă. Unele dintre ele reprezentau o reacţie la afirmaţiile lipsite de răspundere ale şefului regimului, care-i califica pe protestatari ca fiind huligani, fascişti, vânduţi străinătăţii, terorişti. Manifestanţii răspundeau simplu: „Nu suntem huligani !” Altele îl caracterizau pe Ceauşescu şi-l ironizau în diferite moduri, cereau înlăturarea lui de la putere, judecarea lui pentru faptele săvârşite („Vrem saloane de Crăciun, nu conducător nebun”, „Jos Ceauşescu”, „Ceauşescu judecat, pentru sângele vărsat”, „Ceauşescu, cine eşti, criminal din Scorniceşti”, „Să fie judecat, aicea în Banat” etc.) sau cereau, pur şi simplu, schimbarea regimului( „Vrem alegeri libere”, Jos comunismul”, „Jos Partidul Comunist”, „Libertate, libertate”) ori condiţii de viaţă demne („Vrem pâine”, „Vrem căldură”).

în lucrare se face o analiză teoretică foarte necesară atât pentru conceptul ”mulţime” cât şi pentru „slogan”, „graffiti” sau „lozincă”. Este firesc, lozincile se adresează mulţimilor, sunt rostite de mulţimi, exprimă voinţa acestora. Practic,

în afara mulţimilor ele reprezintă nişte construcţii abstracte, fără obiect, fără finalitate.