Rugaciuni din credinta ortodoxa culese din manuscrise si carti vechi

Descriere

Sfântul Marcu Ascetul spune: „Când îti aduci aminte de Dumnezeu, înmulteste rugãciunea, ca atunci când îl vei uita, Domnul sã-si aduca aminte de tine“.
„Rugãciunea neîncetatã presupune sã ai mintea pururea lipitã de
Dumnezeu cu multã dragoste si cu dor, sã atârni cu nãdejdea de Dumnezeu si sã te încrezi în El în orice ai face si ti s-ar întâmpla“. Acesta este rãspunsul Sfântului
Maxim Mãrturisitorul, din care întelegem cã, de fapt, rugãciunea nu e o simplã repetare a unor cuvinte, ci este o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, o stare în
care simti cã esti lipit de Acesta cu gândurile tale, cã atârni de El, cã ai nãdejde în El, cã te încrezi în Dumnezeu în orice ai face si ti s-ar întâmpla.
De fapt, ce este rugãciunea? Rugãciunea este legãtura omului cu Dumnezeu. Cine se roagã vorbeste cu Acesta, cu sfintii, cu îngerii, cu Maica Domnului. Rugãciunea este fapta cea mai mare a lumii, cãci ea este cauza tuturor bunãtãtilor.
Rugãciunea este arma omului, sabia Sfântului Duh, cãlãuzã, soldatul de lângã om, cel care se luptã alãturi de el cu diavolul, este însotitor. Rugãciunea este ajutorul care rãmâne omului si dupã moarte.
Când ne rugãm lui Dumnezeu, când dialogãm cu El, când îi spunem pãsurile noastre si îl rugãm sã ne ajute în necazurile noastre, se cuvine sã lepãdãm din minte toatã grija cea lumeascã, asa cum se cântã în bisericã imnul heruvimilor, în
timpul iesirii cu Sfintele Daruri. Când ne rugãm, trebuie sã ne punem grijile lumesti într-o traistã, pe care se o agãtãm la usa casei noastre, iar dupã ce terminãm de fãcut rugãciunea, ne putem lua din nou traista cu griji. Sã cugetãm numai la Dumnezeu. Sã nu ne rugãm numai cu buzele, iar mintea sã fie departe de cuvintele rugãciunii. Rugãciunea trebuie fãcutã cu evlavie, cu inima
curatã. Unde si când ne putem ruga? Rãspunsul la aceastã întrebare este extrem de simplu: pretutindeni, pe stradã, în tren, în autobuz, la scoalã, la birou. Un loc potrivit pentru rugãciune este Biserica, în care oamenii, mai ales locuitorii
oraselor din ce în ce mai gãlãgioase si mai agitate pot gãsi linistea si pacea necesare pentru a putea sã-si înalte sufletul la Dumnezeu, sã afle odihna sufletului lor, sã-si limpezeascã gândurile, pentru a primi puterea necesarã sã poatã suporta greutãtile vietii împovãrãtoare ale civilizatiei noastre. Rugãciunea ne ajutã si ne influenteazã cu adevãrat vietile numai atunci când devine un obicei. Epictet spune: „Gândeste-te la Dumnezeu mai des decât respiri“, iar Domnul
nostru Iisus Hristos spune: „Sã vã rugaþi neîncetat“. Setea de rugãciune ar trebui sã capete o importantã deosebitã în vietile noastre. Prin rugãciune, omul merge la Dumnezeu, iar Dumnezeu vine la om. Rugãciunea nu trebuie înteleasã ca pe
un act pe care-l sãvârsesc numai oamenii ignoranti, needucati, slabi de înger, sãraci sau bolnavi. Nitzsche spunea cã este rusinos sã te rogi.
O afirmaþie mai gresitã nu existã, deoarece a te ruga nu este cu nimic mai rusinos decât actul de a mânca sau de a respira. Omul are nevoie de Dumnezeu asa cum are nevoie de hranã si de oxigen.
Prezbitera CRISTINA ELENA TâRLESCU
Bucuresti 2011