Tanar student caut revolutionar. Volumul al II-lea: Voiam altceva, dar nu aveam in gand ceva anume

Descriere

In fine, când am văzut că era luat CC-ul, zbura şi elicopterul, am zis: fuga la Televiziune! Noi nu ştiam ce se petrece acolo. Şi toată lumea se îndrepta acolo. Ajungem la Televiziune... Şi Televiziunea era luată! Şi, unde să mai mergem? Iarăşi ne adunaserăm vreo trei-patru... şi zic: bă, hai acasă la Ceauşescu! Să luăm şi noi ceva, să fim primii undeva.
(interviu cu Lucian Alexandrescu)

Lumea se săturase de toate mizeriile şi vroia să scape de comunişti. Cred – adică acum sunt sigur – că nici noi nu ştiam cu ce să îi schimbăm. Vroiam altceva, dar nu aveam în gând ceva anume. Aveam în cap ideea asta de democraţie, de nou? Da’ de unde... Voiam să nu ne mai chinuim, să intrăm şi noi în rândul lumii.
(interviu cu Virgil Niţă)

S-au făcut foarte multe fărădelegi de la revoluţie încoace. S-au folosit oameni cu bune intenţii ca mine, care stau acuma cu ochii în jos când se vorbeşte de revoluţie, „Am participat şi eu, mă scuzaţi”. Am fost atât de naiv să particip... fiindcă, din păcate, erau oameni pregătiţi să spună: „Vă mulţumim frumos, acum acasă; rămânem noi”.
(interviu cu Ferdinand Faighel)

După ce l-au împuşcat (n.a. – pe Ceauşescu), ne-am bucurat ca proştii. Am crezut c-o să scăpăm. Am scăpat de dracu’ şi am dat de ta-su’. Singura noastră greşeală e că nu ne-am bătut mai departe cu ei. Asta este singura greşeală pe care eu mi-o asum şi pe care le-o pun în cârcă şi colegilor mei pentru că nu au ştiut să ţină steagu' sus, n-au... probabil i-au prostit. Pe mulţi i-au tentat cu diverse funcţii, cu bani, cu, cu, cu... Unii - mai slabi, alţii - mai tari.
(interviu cu Ioan Nicolae Sorin Tănăsescu)

Cât am stat acolo (n.a. – la închisoarea Jilava), câteva ore cu alea 70 de femei, era una cocoţată pe un pat din-ăla suspen­dat, plângea şi se ruga. Dar plângea cu hohote, mai să se înece cu lacrimi. Şi s-a rugat încontinuu, nici n-a luat ceaiul şi pâinea, ea probabil credea că or fi otrăvite, că ne-a dat cianură, cine ştie ce era în capul ei. N-a vorbit deloc, nici când a venit doctorul n-a zis că vrea vreo pastilă, ceva, de dureri, de cap. Tot timpul se ruga. La un moment dat – ea tot zicea „Crezul” – s-a încurcat şi o tot lua de la capăt. Cred c-a spus „Cred într-unul Dumnezeu” de vreo sută de ori. Şi când am coborât din autobuz acolo, la Gara Progresu’, unde a făcut prima staţie, a luat-o la fugă printre blocuri şi dusă a fost...
(interviu
cu Maria Marinescu)

Am revenit pe 20 în Bucureşti şi am intrat direct în şocu’ revo­luţiei, făcând parte dintr-o echipă mixtă care supra­vegheam şi verificam călătorii din metrou. (...) Şi am ieşit un pic pe Berzei, pe acolo, şi glumeam cu Valerică, că s-a dus să ia nişte banderole, să punem pe mână, şi a venit cu un steag găurit şi noi ziceam că e Ecaterina Teodoroiu. Şi i­-a zis lu’ Sâmburică: „Nea Marine, dacă mor să-i spui la soţia mea c-am murit eroic”.
(interviu cu Ion Coste)

Avem de-a face cu o provocare intelectuală, o primă lucrare ce sparge imaginea-bloc a revoluţiei prin prezentarea unor cazuri parti­culare, unicat. O carte care nu vorbeşte despre nomenclaturişti, despre vectorii de imagine ai revoluţiei. Prin metoda istoriei orale, astfel direcţionată, se produc docu­mente preţioase din rândul oamenilor sim­pli, care, deşi au pornit spre zonele fierbinţi ale manifestaţiei cu carnetele de partid în buzunar, îşi doreau să cadă comunismul.
(Dumitru Sandu)

S-a scris şi se scriu şi acum multe despre eveni­­mentele din decembrie 1989, se fac analize, speculaţii, combinaţii, se trag nişte concluzii pe baza unor date fanteziste, se construiesc scenarii, fiecare dintre autori consi­derând că adevărul lui este cel mai ade­vărat. Eu cred că aceste interviuri, aceste măr­turii ale unor oameni obişnuiţi care au fost acolo la Piaţa Universităţii, la Piaţa Palatului, la Televiziune, la Otopeni reflectă cel mai bine adevărul. Indiferent cine şi de ce i-a chemat, ei au venit, fără gânduri ascunse. Şi aceasta este cu adevărat revoluţia.
www. Acum.tv (Eva Galambos)

De ani buni, Zoltán Rostás se ocupă de istoria „mică” şi continuă să editeze cele mai interesante cărţi de istorie orală de la noi. Tânăr student caut revoluţionar (coordonată împreună cu Florentina Ţone, la Curtea Veche) este cea mai adevărată carte (oricum mai spectaculoasă decât orice roman) despre evenimentele din 1989.
Dilemateca (Marius Chivu)