Annabel

Kathleen Winter nareaza povestea unui hermafrodit, de la nasterea ce tulbura echilibrul si linistea parintilor pina la constientizarea si asumarea identitatii sale sexuale complicate. Miza scriitoarei nu este atit explorarea unui caz singular dintr-un sat din Labrador, ci mai ales investigarea naturii umane, in care coexista partea masculina si partea feminina, sub mai multe aspecte, de la abordarea medicala la cea psihologica si sociala. Annabel trimite inevitabil la Middlesex de Jeffrey Eugenides, o capodopera a prozei din primul deceniu al noului mileniu, cu deosebirea ca exploreaza drama hermafroditului intr-o lume inchisa, corelind-o nu cu istoria unui neam si a doua orase, ci cu cea a unei comunitati supuse unui ritm de viata arhaic.

Annabel pune in discutie una dintre cele mai interesante aspecte ale conditiei umane si implicatiile ei. Identitatea sexuala duce la alta problematizare, a rolurilor sociale asumate de barbat si femeie, in viata de familie si in comunitate. Si asezarea si tinutul unde au loc intimplarile accentueaza distanta dintre civilizatie si salbaticie, dintre cultura si natura. Kathleen Winter reinventeaza un mit si intoarce romanul spre marile intrebari, obligind cititorul la introspectie privind propria natura.

Am ales sa las ca povestea sa fie ghidata de secrete, iar aceasta idee m-a ajutat sa clarific structura cartii. E adevarat ca sint multe pasaje introspective in carte, si am folosit modele reale pentru unele dintre personaje. Incerc sa observ vietile emotionale ale celorlalti si sa scriu intr-un mod cit mai aproape de autentic, de real. Ma recomand scriitoare, inca de pe cind aveam patru ani. Dar imaginile si sunetele sint la fel de importante pentru mine, tocmai de aceea si scriitura mea e foarte „vizuala”. Poate ca daca as fi fost educata diferit, as fi facut film sau as fi compus muzica. Dar sint foarte fericita sa lucrez cu cuvintele.

Citind Annabel, am fost mereu cu gindul la Middlesex (Jeffrey Eugenides); mi-ar fi placut ca romanul lui Kathleen Winter sa fi fost publicat mai devreme, pentru o lectura educativ-comparativa. Evolutia protagonistilor/-nistelor este diferita, la fel ca si constructia narativa si „scenica”, insa ambele se invirt in jurul identitatii sexuale. Portret al perioadei furtunoase a adolescentei si schita sociala extrem de fina, Annabel este un roman remarcabil – un debut mai mult decit inspirat al autoarei.

„Annabel” este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o în ultima vreme; nu are caracteristicile unui debut – de multe ori previzibil, șchiopătând, cu suișuri și coborâșuri stilistice și tehnice. A apărut la noi în 2012 și m-a dus cu gândul, datorită temei ce a întors pe multe părți identitatea sexuală și greutățile întâmpinate pentru conturarea și afirmarea acestei identități, la „Daneza” lui David Ebershoff. Cartea asta are durere în stare pură ce pare să curgă printre cuvintele din ea, împletindu-se cu evenimentele, devenind parte din ele și parte din ființele neînțelese. Jacinta și Treadway au un copil care, la naștere, prezintă organele pentru ambele sexe. Dincolo de șocanta descoperire a incertitudinii date de starea copilului hermafrodit este teribila decizie, cu mai multe tăișuri, a celor din jur. Copilul ajunge să fie ștampilat ca fiind „băiat”, decizie aparținând tatălui său; i se coase vaginul și ia hormoni pentru ca trăsăturile masculine să i se accentueze. Cumva, în timp, devine băiat ca aspect, deși partea sa feminină încearcă să iasă la suprafață, făcându-i probleme lui, ducând-o pe mama sa la instabilitate. Adevărul îi este ascuns copilului, lui Wayne, și treptat dezvăluit și explicat în timp, de cele mai multe ori din întâmplare sau ca urmare a unor neplăceri – la vârsta pubertății, menstruația îi cauzează sângerări care îi umplu cavitatea abdominală până când este nevoie de o operație. Fosta vecină a familiei, Thomasina, - și adevărată prietenă a lui Wayne – îl ajută, îl consiliază pe copil, îi explică cum nu e nimic în neregulă cu el, că nimic nu este vina lui. Ba chiar îi spune Annabel, dându-i și un nume de fată, atât de potrivit dualității sale. E bine scrisă, e optimistă dincolo de deprimarea pe care ți-o induce, e atât de mult despre oameni și sentimente și temeri încât nu cred că ai cum să n-o placi pe „Annabel”, un debut al scriitoarei Kathleen Winter atât de aclamat. Și pe bună dreptate, căci e monumentală fiecare descriere, fiecare sentiment surprins ca într-un glob de sticlă, de unde poate fi studiat pe orice parte. E despre eșec și acceptare, dar și despre revenire și justiție. L-am antipatizat pe tatăl lui Wayne/Annabel până la ultimele pagini pentru atitudine și decizii, însă la final m-a câștigat: își susține copilul să fie cine vrea, ba chiar plănuiește o răzbunare pentru cel care îi abuzase copilul (în urma unui alt episod de acumulare de sânge în abdomen, Wayne este operat și îi cere medicului să nu îi mai coasă vaginul, în același timp întrerupând tratamentul scump cu hormoni). În ochii mei, plănuirea răzbunării chiar l-a înnobilat pe Treadway. Iar cursivitatea cărții, calitatea cap-coadă este incitantă, autoarea transmite perfect toate incertitudinile, nelămuririle, învârtirea în jurul cozii, drama și recidiva în nepăsare sau împăcarea cu existența în mizerie interioară, sufletească dacă se poate spune.