De ce nu iau românii premiul Nobel

[De ce nu iau romanii premiul Nobel?] Pentru ca mecanismul social care face ca meritul sa se ridice la suprafata nu a reusit niciodata sa se dezvolte in Romania, societate organizata pe insule de interese, fara acea zona de intersectie unde sa functioneze obiectivitatea, nu interesele pure si clientelismul, ca in restul societatii. Ce numea Habermas sfera publica nu s-a dezvoltat in Romania, unde exista doar publicuri separate, partide, clanuri, gasti. Or, daca mecanismul obiectiv care ridica valoarea la suprafata nu exista, ceea ce vom propune noi mereu la Nobel sau alte premii va fi inferior societatilor unde mecanismul functioneaza. Se poate, desigur, intimpla ca un savant sau scriitor roman stabilit in strainatate sa mai ia vreun Nobel, ca Palade, nu e nimic in neregula cu romanii, doar cu Romania. Dovada ca e un proiect colectiv esuat, si nu oamenii sint fara de merit, este ca la ora asta cine are talente convertibile, de la film la stiinta, se afirma direct in Occident.

Alina Mungiu-Pippidi isi recunoaste, cinstit, simpatiile si antipatiile si nu-si leaga tastatura de analist la gardul nimanui. Ii plac intelectualii angajati, nu si intelectualii cu angajament. Mai crede in societatea civila, cita a ramas neanexata politic. Nu-si face iluzii, dar continua sa aiba sperante. Adica nu se pronunta din postura analistului acrit, ci a medicului social, ca sa zic asa, care-si diagnosticheaza azi pacientul, cu nadejdea ca-l va vedea cindva vindecat. E optimista pe termen lung si sceptica pe moment. (...) Poti sa fii sau nu de acord cu Alina Mungiu-Pippidi, despre un subiect ori altul, dar asupra imaginii de ansamblu, chiar si daca n-ai chef, ii dai dreptate.

In fata unei tari considerata la buza Orientului – unde totul e prizat à la légère (…) – si inaintea unui popor care a facut din descurcareala un modus vivendi, Alina Mungiu-Pippidi ia atitudine. Spune ceea ce are de spus, scrie raspicat, neted si limpede ceea ce e de spus. Oful autoarei, disipat in multe luari de pozitie, este neputinta societatii romanesti si a locuitorilor Romaniei de a se schimba. De a fi si de a trai si altfel decit au facut-o pina acum. De a-si asuma o modernitate si o postmodernitate care trec pe linga noi. De a ne integra, cu folos si rezultate benefice, pe durata lunga a viitoarei istorii europene. Are mereu dreptate, chiar daca putina lume este dispusa sa accepte lipsa de compromisuri si oferta de a trai in pas cu veacul propuse de Alina Mungiu-Pippidi.

De fapt e o metafora, care se traduce prin „De ce nu e Romania o tara performanta”. Cu alte cuvinte, nu incerc sa explic de ce Mircea Cartarescu nu ia premiul Nobel, desi in treacat ma refer si la asta, ci de ce tara noastra, la 150 de ani de la independenta, continua sa fie o tara subdezvoltata, care la cit produce ar trebui sa aiba vreo sase milioane de locuitori, nu douazeci, in care toata tara are capacitate de inovatie cat un oras provincial din Germania. E o incercare de a explica de ce performanta noastra intelectuala si economica – cele doua fiind legate – a fost si ramine submediocra.

Cartea scrisa de Alina Mungiu-Pippidi, De ce nu iau romanii Premiul Nobel, un titlu-metafora [...] aduce in atentie proasta selectie interna si strimba asezare a valorilor si a institutiilor, care, in majoritate, cultiva impostura si mediocritatea. In aceasta carte, Alina Mungiu-Pippidi pune diagnostice precise unei societati neevoluate, tributare unei stari de lucruri vicioase [...].