Istoria romanțată a unui safari (ediția a II-a, de buzunar)

De aceea, Istoria romantata a unui safari nu e doar o poveste de dragoste a epocii postrasiale Obama, asa cum am mai spus, iar Demonii vintului e un roman al initierilor esuate, intr-un context oriental pe care nu il putem descoperi pina la capat, pentru ca nu putem renunta la propriile prejudecati si la coduri europene invatate. Gratie cartilor mele, Romania, vazuta dinspre Orient, pare o tara toleranta si care intelege. Cel mai frumos compliment care mi s-a facut a fost la Beirut, unde studentii carora le-am vorbit mi-au spus: „sinteti o ambasadoare a Orientului Mijlociu, chiar daca nu stiti limba araba, fiindca ati avut curajul si naturaletea sa scrieti ca iubirea, frica, revolta, deznadejdea si cautarea drumului spre sine sint la fel in Orient si in Occident”.

Cred ca in viziunea narativa pe care mi-am propus-o progresiv, de la Istoria romantata… la Omar…, a fost rasturnarea acestui raport iubit atit de realisti, dar si de neoclasici si de romantici, de a vedea lumea prin individ. Am constatat ca abilitatea si vocatia mea, dar si fascinatia si interesul meu se centreaza pe felul in care lumea se dizolva, ca sarurile in apa, intr-un individ. Practic, imi place foarte mult sa vad atmosfera, momentul, contextul istoric prin hubloul unui singur temperament. E riscant, e dificil, dar imi place sa fac asta, mi se pare ca acest fel de a construi un personaj eliptic, nu mai avem de-a face cu personajul dostoievskian sau flaubertian, raspunde apetitului de lectura si vitezei de lectura actuale.

In cinci ani cit am scris si m-am documentat pentru trilogia care cuprinde Istoria romantata a unui safari (2009), Demonii vintului (2010) si Omar cel orb (2012) am parcurs: Africa de Nord, Emiratele Arabe, Libanul, Iordania si Iranul, ceea ce a fost, categoric, o calatorie a initierilor. Privit de la distanta, acest traseu ar putea echivala poate cu o preumblare turistica, de placere, daca nu luam in calcul faptul ca am locuit realmente in familii de musulmani, am fost in Sahara si in desertul de stinca al platoului iranian, am incercat continuu sa inteleg diferentele, am vorbit cu zeci de oameni, de la oficiali la simpli localnici, iar misterul si descoperirile fiecarui loc pe care l-am strabatut va stau la indemina, in fiecare roman pe care l-am construit, zidind cumva dinauntru – ceea ce s-ar traduce mai simplu prin faptul ca, de fiecare data, am lasat deoparte pretentiile, asteptarile si identitatea mea reala, pina cind edificiul a fost gata.

Cred ca toate cele trei romane au fost rezultatul direct al unei intilniri providentiale cu o prietena istoric medievist la Universitatea din Tunis, care m-a dus in familia ei de musulmani suniti. Privind prin acest ochean si scriind Istoria romantata a unui safari, stiam inca din 2007 care era miza tematica a trilogiei si traseele geografice pe care voiam sa umblu. (...) pentru mine scrierea unei carti este asemanatoare cu decolarea unui supersonic. Merg pe o pista si la un moment dat incep sa aud cartea, sa simt ca m-am ridicat deasupra solului si ca pot incerca sa scriu. Pina la punctul final, zborul nu este protejat, poate fi oricind tulburat de orice scrisnet, accident, este o ecuatie foarte fragila.

Ceea ce am numit Trilogia Orientala este de fapt o trilogie atipica, pentru ca in ea coerenta si omogenitate vin din tematica si din spatiul geografic si nu se creeaza acele aliante obligatorii intre personaje, nu ramin acele finaluri deschise care asteapta rezolvari ulterioare. De fapt, romanele duc de la unul la celalalt – in maniera distincta, cred eu – niste obsesii auctoriale, precum diferentele dintre sexe, cum il toleram pe celalalt – diferit si necunoscut, alteritatea – care cred ca este miza si tema a tot ceea ce scriu. Am incheiat un ciclu oriental pe aceasta chestiune a alteritatii si a felului sexelor de a se raporta unele la celelalte.