Pășunile Raiului

     

Aceasta mica bijuterie – un miniroman alcatuit din douaspezece povestiri care au in centru toposul paradisiac Las Pasturas del Cielo, Pasunile Raiului, tinut plasat in Monterey, California, regiunea natala al autorului – impresioneaza prin stranietatea si profunzimea intimplarilor surprinse de romancier cu un aer resemnat si nostalgic. Microromanul din 1929 al lui Steinbeck anunta capodoperele viitoare ale romancierului atit prin stilul deja format, cit si prin nostalgia tinutului natal, nostalgie de care nu s-a dezis pe parcurs. Da, avem de-a face, cum se spune, cu o esenta tare pastrata intr-o sticluta mica.

     

Nu s-ar putea spune ca Steinbeck lucreaza cu tipologii umane. Conturind pe fragmente viata micii asezari din comitatul Monterey, isi opreste atentia asupra cite unui eveniment comunitar in cadrul caruia anumite personaje isi scot la iveala ciudateniile, dind de inteles ca si despre cei expediati din poveste dintr-o singura fraza s-ar putea scoate la iveala cine stie ce grozavii. [...] Povestirile din Pasunile Raiului o iau in tot felul de directii, se intersecteaza si iar se despart, se termina prea repede – cu vocea unui sofer de autobuz turistic: „Poate vi se pare caraghios, oameni buni, dar eu de fiecare data cad pe ginduri, si imi spun cit de usor si linistit ar putea trai acolo un om, pe-o palma de pamint”.

     

De mult nu am citit un sir de povestiri atit de frumoase. Un manunchi de povestiri extraordinar de frumoase. Numarul lor, doisprezece, fac un roman. (...) Dupa multa vreme, citeva familii de colonisti s-au stramutat pe Pasunile Raiului, au inaltat garduri si au sadit pomi roditori. Dupa o suta de ani se aflau acolo, pe Pasunile Raiului, douazeci de familii pe douazeci de mici ferme. Roadele gradinilor de aici erau cele mai alese dintre toate cele din California centrala. Insa nu numai acestea au fost sa se intimple aici.