Rafa - Povestea mea

     

Incep prin a recunoaste deschis ca nu sunt o fana a sportului alb si, implicit, nici nu sunt familiarizata cu termenii din tenis. Dar nu am lasat astfel de detalii minore sa stea in calea lecturii mele. Si bine am facut! Povestea lui Rafael Nadal, povestita de sportivul insusi, cu cateva interventii ale jurnalistului John Carlin, specializat in biografii ale diverselor personalitati, este cuceritoare. Rafa este dezarmant de sincer si extrem de devotat familiei, prietenilor si locului in care s-a nascut, Manacor (pe care nu isi doreste sa il paraseasca vreodata), o imagine care pare oarecum in contradictie cu statutul sau de legenda. Pentru ca Nadal a inceput sa faca istorie inca de la 8 ani, ajungand ca pana la varsta de 26 de ani sa castige unsprezece titluri de Grand Slam si un Golden Slam pentru intreaga cariera - adica toate cele patru competitii majore de Grand Slam, plus medalia de aur la Jocurile Olimpice din 2008, de la Beijing. In acest context, sa iti scrii biografia la numai 25 de ani, la apogeul carierei, nu mai pare chiar un act hazardat. Rafa are cu ce se mandri, numai ca, educat in spiritul modestiei, evita sa o faca. Finala de la Wimbledon din 2008 dintre Nadal si Federer este laitmotivul acestui volum de memorii. Cea mai lunga partida din istoria de 131 de ani a acestei competitii este considerata de multi ca fiind si cea mai frumoasa. Eu as mai adauga pe lista si cea mai intensa, deoarece a fost o partida a nervilor tari, in care concentrarea si pregatirea psihica au contat la fel de mult (daca nu chiar mai mult) decat rezistenta fizica. Rafa isi aminteste cu precizie si descrie minutios fiecare punct, fie el pierdut sau castigat. Toate aceste detalii tehnice sunt departe de a fi plictisitoare, dar, pentru cineva nefamiliarizat cu ele (dupa cum v-am destainuit ca sunt), pot deveni repetitive. Cu siguranta ca un impatimit al tenisului va trai si va aprecia altfel momentele descrise de Rafa. Mie nu imi ramane decat sa ma inclin in fata acestui om timid, speriat de fulgere si intuneric, dependent de familie, dar care, odata intrat pe teren, se transforma radical: Vamos, Rafa! Daca va asteptati sa gasiti episoade picante printre paginile acestei biografii, va faceti sperante desarte. Cuvantul de lege in familia Nadal este discretia. Pana si prietena acestuia, Maria Francisca, mentionata adesea in carte, a reusit sa se sustraga paparazzilor. De fapt, discretia pare sa fie ceva specific tuturor locuitorilor din Maracor, nu e de mirare ca Rafa este atat de atasat de acest orasel. Veti afla totusi din carte cum Rafa a fost la un pas sa devina fotbalist, dar cum, intr-un final, tenisul a invins. A ramas insa un fan infocat al echipei Real Madrid, neratand niciun meci, chiar daca trebuia sa se trezeasca la ore imposibile din noapte pentru acest lucru. Un aspect sensibil prezentat in carte este relatia lui Rafa cu unchiul si antrenorul sau, Toni. Desi nu exista indoiala ca mare parte din succesul lui Nadal i se datoreaza, tehnicile acestuia si programul strict de antrenament de la care nu accepta abateri il fac un personaj nu tocmai agreabil. Rafa insusi are momentele lui de revolta, dar trece peste orice neintelegeri ca urmare a convingerii sale cum ca familia trebuie sa fie pe primul plan. Rafa plangand in vestiar dupa infrangerea in prima partida cu Federer, precum si suferinta fizica si psihica resimtita in urma accidentarii care il face sa se retraga pentru cateva luni din circuit si sa se teama pentru viitorul sau, sunt episoade care il apropie si mai mult pe Rafa, omul si sportivul desavarsit, de cititorul avid sa-i patrunda tainele. Secretul lui Nadal este unul vechi de cand lumea: multa munca si dedicare, determinare si sacrificiu, ani intregi de trezit zilnic la prima ora a diminetii si antrenamente indelungate. Fiecare capitol scris de tenismen este completat de cateva paragrafe scrise de John Carlin, in care Rafa este portretizat prin ochii celor din familie.De asemenea, ca un bonus pentru admiratoare, in carte au fost strecurate si cateva poze (insuficiente, mai mult ca sigur) care il surprind pe Rafa in diverse ipostaze si diverse etape ale evolutiei sale. In aceste fotografii ii puteti vedea, bineinteles, atat pe membrii familiei sale, cat si pe cei din echipa sa, carora Rafa nu ezita sa le multumeasca de cate ori are ocazia. Voi incheia cu un fragment care se gaseste si pe coperta a patra, dar care sintetizeaza cel mai bine ideea cartii: "Mintea mi s-a oprit, emotiile au dat navala si odata tensiunea eliberata, corpul meu nu a mai putut sa-si sustina greutatea. Brusc mi-am revenit si, in nebunia declansata in arena, am realizat ce s-a intamplat. La varsta de douazeci si patru de ani am castigat toate cele patru turnee de Grand Slam; am scris istorie; am realizat ceva ce nici nu indraznisem sa visez vreodata, ceva ce avea sa ramana cu mine toata viata, ceva ce nimeni nu-mi va putea lua niciodata. Orice urma sa se intample, de-acum stiam ca intr-o zi voi parasi acest sport ca o figura importanta, ca unul dintre cei mai mari campioni si speram - mi-a trecut si asta prin cap atunci - ca unul despre care toti ceilalti vor spune ca a fost un om bun." Nu stiu altii, dar eu exact cu aceasta impresie am ramas dupa ce am terminat de citit cartea: Rafael Nadal este un om bun, dar, pe deasupra, si un sportiv exceptional. Si, da, s-ar putea sa incep sa ma uit mai des la tenis!