Marina

Actiunea se petrece in anii ’70, dar senzatia e a altui secol, mai indepartat, mai ales ca intorcerile in timp sint frecvente. Exista un filon romantic, o iubire misterioasa in prezent, pandant al unei iubiri nu mai putin misterioase din trecut, un personaj tenebros, Mihail Kolvenik, in jurul caruia se invirte povestea veche, care a sfidat moartea si legile lumii si a creat monstri, pentru a-si salva iubirea. Un amestec ametitor de real si ireal. Deasupra tuturor plutesc aripile tragice ale fluturelui negru, o specie care devora propriile larve pentru a renaste, fireste inca un simbol. „Posibil, scrie chiar Zafon, ca Marina sa fie romanul cel mai greu de definit si clasificat, dar si cel mai personal, poate, dintre toate cele pe care le-am scris.”

Zafon este un autor cu un talent narativ exceptional, din vechea generatie de prozatori, foarte rari astazi, care stiu sa teasa cu rabdare intriga puternica si tensiunea fenomenala, in trepte, cu ite de umor, aventura, mister si cautare detectivista. (…) Prin fluenta frazei si prin ritmul alert al actiunii, care angreneaza eroii intr-o atmosfera de suspans, autorul spaniol readuce in atentie genurile horror si crime fiction.

Carlos Ruiz Zafon are un exceptional talent de a grada tensiunea si de a-si plasa personajele cu povestile lor mai mult sau mai putin fantastice, totdeauna puternic incarcate emotional, in mod firesc in actiune. Elementul de legatura si liantul care da culoare si vibratie cartii este povestea de dragoste adolescentina intre Oscar (povestitorul la persoana intai al cartii) si Marina. Incepe si pare a se indrepta spre o poveste de initiere erotica, se transforma pe parcurs in altceva si nu voi spune mai mult pentru a nu rapi din placerea citirii unei carti pe care o recomand tuturor celor care nu au citit-o, inclusiv celor care lecturat deja unele dintre cartile mai celebre ale lui Zafon.

Bracelona de astazi e diferita, probabil, de cea din anii ’70 ai secolului trecut, “un miraj de bulevarde si stradute”, asa cum apare in Marina, un roman gotic cu doi adolescenti prinsi intr-o aventura de neuitat. Insa farmecul de altadata al orasului (ma refer aici la epoci si mai indepartate decit cea amintita in carte) se revarsa si acum asupra cladirilor si strazilor orasului spaniol.

Marina este cartea favorită a lui Zafón și pot înțelege de ce: m-a captivat, m-a ținut cu sufletul la gură. Știți descrierile alea plictisitoare din cărți, de pagini întregi unde autorul descrie cu lux de amănunte culoarea tapetului sau arhitectura în stil colonialist? Eu le numesc puncte moarte și sar de cele mai multe ori peste ele. La Marina însă, am citit fără suflare descrierile lui Zafón: o Barcelona decadentă, de la sfîrșitul anilor 1970, un miraj care păstrează intact parfumul unor vremuri de mult apuse. Descrierile lui sînt un amestec între real și imaginar, trecînd cu eleganță de la fapte istorice, sau străzi, locuri reale, la momente imaginare. Atît de bine face trecerea, că nici nu mai realizezi ce se întîmplă. Marina are și un aer gotic, care mi-a plăcut la nebunie: crime, mister, case vechi care-ți dau fiori.