Bisericile crestine baptiste din Romania intre persecutie, acomodare si rezistenta(1948-1965)

Descriere

condiţiile în care, la două decenii de la înlăturarea regimului comunist din România, încep să se audă glasuri care susţin că un sistem de tip comunist, bazat pe o aşa-zisă interpretare „corectă” a textelor marxiste, ar fi alternativa viabilă la ceea ce se întâmplă astăzi în lume, istoricii au, mai mult ca oricând, datoria să reamintească tuturor ce a însemnat cu adevărat comunismul. Această rememorare trebuie făcută fără ură şi părtinire, atât cât este omeneşte posibil, într-un spirit ştiinţific, pentru a fi credibilă, şi pentru a le oferi tinerilor care nu au trăit în perioada neagră a comunismului mărturii despre ce a însemnat acesta şi cum a mutilat existenţa de fiecare zi a celor care au fost prinşi în această paranteză a istoriei.

Marius Silveşan şi-a propus să reconstituie o perioadă foarte dificilă din istoria României, cea a anilor de început ai comunismului, din perspectiva evoluţiei bisericilor baptiste. Trebuie precizat de la început că e vorba de o istorie confesională, scrisă de un membru al comunităţii baptiste, dar în acelaşi timp, trebuie subliniat faptul că e o istorie scrisă cu obiectivitate ştiinţifică şi cu respectarea tuturor cerinţelor deontologiei profesionale. Privirea dinlăuntru pe care Marius Silveşan o poate avea asupra subiectului abordat îi permite să înţeleagă mai bine fenomenele şi să le explice pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acestea. în acelaşi timp, formaţia sa de istoric, dobândită în cadrul Universităţii din Bucureşti, îl ajută să depăşească uşor capcanele adeziunii la confesiunea din care face parte şi să-şi „facă meseria” în mod corect şi echilibrat.

De altfel, caracterul echilibrat este prima calitate pe care aş atribui-o acestei lucrări care a avut de tratat, printre altele, subiectul foarte delicat al raporturilor complexe dintre comunitatea baptistă şi autorităţile comuniste, inclusiv Securitatea. Aceste raporturi rezultă din documentele analizate de Marius Silveşan, au fost adesea tensionate în condiţiile în care regimul comunist încerca, prin toate mijloacele, să promoveze ateismul şi îşi propunea, în ultimă instanţă, eradicarea religiei.

Aflăm deci din paginile prezentei cărţi, la origine teză de doctorat susţinută în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, în primul rând care este specificul confesiunii baptiste printr-o serie de precizări foarte utile, în contextul în care identitatea acestei comunităţi nu este foarte bine cunoscută şi cu atât mai puţin înţeleasă de către majoritatea românilor.

Apoi, Marius Silveşan ne arată care erau mijloacele prin care, îmbinând presiunile, hărţuielile administrative, reglementările juridice, represiunea, dar şi oferirea de aparente avantaje, autorităţile comuniste au încercat să controleze şi să diminueze activitatea comunităţilor baptiste din România. La acţiunile oficialităţilor răspunsurile comunităţii şi ale indivizilor au fost nuanţate, unele fiind de supunere faţă de autoritatea politică, aşa cum cele mai multe comunităţi creştine consideră că e necesar, pornind de la afirmaţia apostolului Pavel că orice putere este de la Dumnezeu. Altele au fost încercări de eludare a constrângerilor, prin opoziţie mai mult sau mai puţin deschisă (de exemplu, pastori care continuă să oficieze botezul, deşi comuniştii interziceau botezarea celor care nu proveneau din familii baptiste), sau prin interpretarea în interes propriu a unor regulamente (schimbarea numelui şcolii duminicale în ora biblică, ori fixarea nunţilor duminică după amiaza pentru a putea aduna totuşi comunitatea în momentul tradiţional, în condiţiile în care slujbele religioase trebuiau ţinute doar dimineaţa). în spiritul echilibrat de care tocmai vorbeam şi bazându-se pe lecturi extinse, din diverse domenii, autorul precizează că este vorba de hărţuieli şi tipuri de răspuns care nu au fost caracteristice doar baptiştilor, ci tuturor confesiunilor din România, inclusiv celei ortodoxe, care a fost, de asemenea, supusă unei presiuni constante din partea autorităţilor comuniste.

Partea cea mai interesantă a lucrării, şi cea care, probabil, va suscita cele mai multe reacţii, este cea în care Marius Silveşan analizează fenomenele de rezistenţă la represiunea comunistă, dar şi pe cele de cedare şi de colaborare, cu instituţiile statului comunist, între care un loc aparte îl ocupă Securitatea.

Comunitatea baptistă, ca şi celelalte confesiuni religioase din România, şi-a avut martirii săi, pastori sau simpli credincioşi, care au fost arestaţi, anchetaţi, torturaţi şi condamnaţi pentru credinţa lor. Exemplele selectate de autor din multele posibile sunt ilustrative pentru felul în care unii oameni au ştiut să-şi pună credinţa şi idealurile dincolo de siguranţa personală şi de confortul relativ al acceptării unui sistem totalitar.

Comunitatea baptistă şi-a avut însă, tot la fel ca şi alte confesiuni, delatorii, informatorii, colaboratorii Securităţii. Este vorba de un fenomen care a caracterizat întreaga societate românească, de care nici o biserică nu a reuşit să scape, aşa cum nu au reuşit nici celelalte structuri sau instituţii, şi acesta e un adevăr care trebuie spus răspicat. Dar afirmaţiile despre colaborarea unei persoane sau a alteia cu Securitatea trebuie să se bazeze întotdeauna pe documente cât se poate de clare, iar atunci când asemenea afirmaţii se fac într-o lucrare de istorie, trebuie prezentat contextul în care recrutarea a avut loc, precum şi consecinţele acesteia.

Este ceea ce face Marius Silveşan, care nu lansează acuze gratuite, nu se mulţumeşte să prezinte realităţile existenţei unor declaraţii de colaborare, ci analizează felul în care diferitele persoane au ajuns să semneze angajamentul, presiunile la care au fost supuse, ca şi efectele acceptării colaborării. Foarte importantă ni se pare precizarea faptului că semnarea unui angajament cu Securitatea nu a dus în mod absolut la furnizarea de informaţii realmente utile Securităţii, şi mai ales, nu a dus întotdeauna la afectarea altor persoane. Fără a încerca o „spălare” în bloc a celor care au devenit, dintr-un motiv sau altul, informatori ai Securităţii, autorul arată, aşa cum e şi corect, că mulţi dintre cei care au semnat în condiţii de presiune au încercat apoi să minimizeze colaborarea, oferind informații banale şi refuzând să implice şi alte persoane. în acelaşi timp însă, Marius Silveşan prezintă şi situaţii în care informatorii au venit de bună voie către Securitate şi s-au implicat activ în poliţia politică, facilitând prin delaţiuni acţiunile de reprimare îndreptate împotriva altora.

Concluziile lucrării sunt corecte şi formulate în acelaşi spirit echilibrat. întemeindu-şi demersul pe o bogată documentaţie realizată în biblioteci, arhive, dar şi prin interviuri cu membrii comunităţii baptiste, Marius Silveşan a reuşit să deschidă, credem noi, o cale, către mai buna cunoaştere a unei comunităţi cu un rol însemnat în societatea românească. Lucrarea rezultată este un bun exemplu pentru felul în care istoria confesională poate şi trebuie să fie scrisă, si va suscita, sperăm, interesul nu doar al membrilor comunităţii baptiste, ci al unor largi categorii de cititori.

Prof. Univ. Dr. Ecaterina Lung, Prodecan al Facultății de Istorie, Universitatea din București