Marele Gatsby

     

Iubirea este iubire, si nu poate fi controlata capacitatea de a se indragosti a unui om. Pentru ca fiecaruia i se poate intimpla la un moment dat sa ii cada cu tronc o persoana cu totul diferita de ceea ce ar fi crezut ca poate aprecia, poate chiar opusul idealului feminin / masculin pe care il avea pina atunci. Iar Gatsby va avea drept ideal, motivatie si sens de a trai pe Daisy. Pentru ea se va imbogati, pentru ea va da petreceri fastuoase la care vor veni tot felul de persoane necunoscute, caracterizate de snobism pina in maduva oaselor, doar in speranta in care femeia iubita ar fi ajuns si ea la un moment dat, iar fiecare detaliu de care va tine cont va fi raportat obsesiv la Daisy.

     

Inainte de toate, ne putem intreba: de ce Marele Gatsby? Eu m-am intrebam si am gasit doua posibile variante de raspuns: Gatsby este Mare la o prima vedere datorita bogatiei de care dispune, opulentei pe care o afiseaza si misterului in care este invaluit. Astfel, Gatsby este ascuns intr-o grandomanie care se va dovedi ulterior doar aparenta. Ulterior, personajul principal va fi Mare pentru ca va dovedi ca are un suflet marinimos, este un barbat capabil sa iubeasca plenar, absolut, cum ar spune Camil Petrescu, iar puterea lui de sacrificiu pentru femeia iubita depaseste orice imaginatie. Sau in orice caz, pare greu de aplicat in realitate.

     

Spunea Fitzgerald: „I have been only a mediocre caretaker... of my talent“. Insa, ceea ce foarte putini au curajul de a spune este ca, desi conationalii sai cauta de trei secole Marele Roman American, el l-a scris. Marele Gatsby e un roman perfect. Ca viziunea sa a fost una care a imbracat haina judecatii morale, nu pot nega: ce mare scriitor nu judeca mediul in care traieste? Vocea lui Daisy e un nod stilistic in Marele Gatsby. E asemenea sepcii lui Bovary, asemenea trasurii lui Cicikov. Vocea lui Daisy poarta in ea dezlegarea tuturor legaturilor aparent indestructibile, vocea ei contine dezlegarea propriului mister, e o lectie [...] de/despre interpretare.

     

Povestea se stie. Este povestea maririi si decaderii, a aparentelor stralucitoare dedesubtul carora se ascund aceleasi vechi nesigurante, este povestea unei iubiri intrerupte, dar niciodata abandonate, povestea unui delir al amagirii din care nu-ti mai revii niciodata. Este povestea indolentei, a vietii usoare, superficiale, incompatibila cu empatia. Este povestea sacrificiului care iti aduce, inutil, moartea. Este o poveste care ar trebui sa ne impresioneze, dar care, din cauza felului de a fi al personajelor, precum si al modului in care este narata, nu reuseste sa ne smulga nici macar o lacrima. [...] Jay Gatsby e unul dintre cele mai tragice personaje din literatura americana, dar si unul dintre personajele cel mai greu de compatimit.

     

Incercind sa ne demonstreze cit de adinca este prapastia dintre realitate si vise printr-un roman cinematografic, infuzat cu variate nuante de ironie, F. Scott Fitzgerald realizeaza portretul unei Americi care si-a pierdut compasul moral. Dar asta nu inseamna ca avem de-a face cu o lectura despre visul american. […] Celebrind lipsa de masura si in acelasi timp condamnind efectele ei devastatoare, surprinzind posibilitati si dezamagiri sau natura trecatoare a bucuriilor, romanul imbina frumusetea lirica si realismul brutal.