Iubire și neiubire de teatru

     

Iubire si neiubire de teatru este compusa intr-un stil ce aminteste de eleganta zborului rasfrint al pasarilor care pirueteaza si plonjeaza cu distinctie si fermitate in aer. Cu toate ca pare ca asistam la un joc al asocierilor, avem, de fapt, in fata ochilor o pinza coerenta, construita din tuse aplicate cu mare naturalete. Cu fiecare pagina intoarsa, descoperim inca un pliu din tesatura care respira povestea fascinata a teatrului.

     

Pentru mine, inca si azi, mai cu seama azi, aparitia unei carti ramine un eveniment decisiv. Ca de exemplu, Iubire si neiubire de teatru, care tocmai acum a fost publicata de prestigioasa editura Polirom si care are ca punct de plecare cele doua conferinte ale mele tinute la Teatrul National „Marin Sorescu“ din Craiova: De ce mergem la teatru? si De ce nu mergem la teatru? (…) As spune ca odata ales, dincolo de „iubire si neiubire“, teatrul merita sa fie indelung pus la incercare, nici precipitat abandonat, nici abuziv adulat. El merita a fi nu doar artistic experimentat, ci, mai mult, uman asumat.

     

Autorul convinge ca in fata unui spectacol timpul este diferit, garantind doar prin propria noastra prezenta memoria si dialogul dintre creator si receptor. Se traseaza astfel clar limitele dintre durabilitatea si realitatea vie a operei. Descoperind cititorilor spatiul judecatilor strimbe si al vinzatorilor de iluzii, George Banu incearca sa raspunda intrebarilor teatrului. Am inteles la sfirsitul lecturii ca viata unui spectacol dureaza o zi, motiv pentru care trebuie sa raspundem mereu chemarii clipei caci prin participare reusim sa construim legenda unui spectacol. In acest fel ii salvam realitatea ambigua, tesuta la limita dintre efemer si durabil.

     

Ce face, de fapt, George Banu in aceasta carte scrisa lin, fara nici cea mai vaga urma de ton demonstrativ, fara incrincenare? Isi imagineaza, se pune in starea de…, isi aminteste, incearca sa inteleaga. De ce unii se dau in vint dupa nou, cu orice pret, si altii nu, de ce unii vad in teatru doar o copie, si altii nu, de ce pe unii sala de spectacol ii fascineaza, iar pe altii ii ingrozeste etc. In peste doua sute de pagini bogate in flashback-uri se string citeva elemente dintr-o posibila psihologie a spectatorului si poate chiar si dintr-o tipologie a lui.

     

Teatrul – aventura de-o seara, aventura de-o viata, marea iubire sau paradisul pierdut? Perspectiva din care alege George Banu sa analizeze relatia sa cu teatrul este cea a erosului, un eros estetic si euristic, alegere deloc intimpatoare, pentru ca Iubire si neiubire de teatru (traducere de Ileana Littera, Editura Polirom,Colectia EGO-grafii, Iasi, 2013) este, dincolo de evidenta declaratie de iubire pentru scena, actori, regizori, scenografi, pentru tot ce inseamna teatru, pina la argumentarea obiectiva a „neiubirii” si in final asumarea ei, o autoscopie a unui amor intellectualis, ce patrunde in sfera cea mai intima a efuziunii mistice sufletesti. (...) E o dubla reconciliere cu teatrul si cu sine – aflat in zodia incertitudinii si a regretelor, a esecurilor si a victoriilor, autorul depaseste autoimpusa conditie de „exilat estetic” pentru a-si afirma lucid pozitia de eseist: interfata intre teatru si literatura, ce prin amintirile, detaliile, descrierile, comentariile sale declanseaza o frenezie a imaginarului precum in aceasta prefrumoasa carte despre teatru, despre o viata ca „umbra” a scenei, dar nu in umbra ei.