Din partea cealalta, Volumul al II-lea - 2008-2013 - Publicistica si eseuri

Descriere

Din partea cealaltă se numeşte volumul de publicistică şi eseuri semnat de Dumitru Radu Popa, volum ce reuneşte texte de atitudine intelectuală şi morală (publicate în ultimii ani în paginile revistei craiovene), miză voalată cu modestie în Lămuririle date de autor: "Din partea cealaltă e un fel de stare de spirit: încercarea de a desluşi, prin aerul nebulos al amintirii, ceea ce leagă identitatea unui om matur de anii lui de formaţie, de crâmpeie fulgurante care, altfel, nepuse pe hârtie, nu ar însemna mai nimic" (p. 9). După lectura primelor douăzeci-treizeci de pagini, îţi dai seama că ţinta nu este reprezentată doar de recuperarea şi asumarea trecutului personal, amintirile umbrite din perioada comunismului, fiind orânduite estetic şi în acelaşi timp purtătoare de sens. Ideile care vertebrează textele au ca pretext fapte diverse (aparent o anecdotă derizorie) de ordin cultural, social sau politic din America sau de oriunde din Europa, dar miza este alta, deoarece Radu Popa găseşte mai tot timpul un punct de intersecţie între planul universal şi cel românesc, conexiune ce-i permite astfel alunecarea în peisajul social şi cultural românesc actual, cititorul fiind atras de stilul degajat în care autorul îşi exprimă fără crispare unghiul propriu de percepţie, deşi D. R. Popa se dovedeşte, aşa cum işi propune, un neliniştit, un incomod. Diferenţa o face eleganţa stilului sensibilizat prin ironie subversivă şi umor care se dovedeşte deseori mai lucid şi mai usturător decât gravitatea, pentru că acest râs, nu prea senin, este în cazul său o formă subtilă de asimilare a contextului la modul critic (din carte nelipsind nici polemicile directe sau indirecte).
Gama stărilor de spirit este diversă, de la mândria nedisimulată de a proveni din aceeaşi ţară cu Brâncuşi ale cărui lucrări le-a putut admira de-a lungul anilor în diverse părţi ale lumii - Craiova, Târgu Jiu, Paris, New York, Philadelphia, Washington (şi nu putem decât să-l invidiem!), sau cu Radu Lupu, unul dintre cei mai mari pianişti în viaţă, ale cărui apariţii anuale la Carnagie Hall epuizează biletele cu trei-patru luni înainte de eveniment (dar câţi dintre românii din România ştiu că există şi un astfel de român, dacă nu s-a vorbit despre el la Zece pentru România?), la dezamăgirea provocată de excesele ridicole, alteori extrem de grave, ale corectitudinii politice pusă faţă în faţă cu bunul simţ: "Corectitudinea politică - ce ascunde atâta ipocrizie!- e foarte răspândită în societatea americană (...) în mod tradiţional, meteorologii botezau cu nume de femei urganele şi taifunele, începând în fiecare an de la litera A. Cinci ani în urmă, după vehemente proteste feministe, Uniunea Meteorologică Mondială a fost silită să introducă, pe lângă nume de femei, şi nume de bărbaţi... Tot astfel, o proaspăt numită primăriţă într-un orăşel american a decis să schimbe figurile viciilor înscrise şi pictate pe pereţii curţii de apel (feminine, ce să-i faci: lăcomia, invidia etc) cu figuri de bărbaţi. O sectă creştin-feministă din New York a considerat că e discriminatoriu să spui Tatăl nostru care eşti în ceruri... Astfel că în rugăciunea lor au înlocuit tatăl cu mama (...)" Concluzia? - "Ce-ar mai fi râs eternul Nenea Iancu de toate aceste...mofturi!"
Abordând şi mult blamata cotă redusă a culturii la bursa valorilor din America, D. R. Popa o spulberă, încadrând-o la capitolul Prejudecăţi, corecţia critică având semnificaţii generale, eliberate de orice localizări geografice ori temporale, atâta timp cât cultura este privită ca opţiune liberă ce exclude artificialul snobismului: "Există şi o libertate de a nu fi Ťcultivatť, ceea ce nu te face mai puţin util sau respectabil în societate(...) Spre deosebire de vechea Europă, în care am trăit 36 de ani şi cu ale cărei valori mă simt solidar, America e un teritoriu, cu rădăcini explicabile în însăşi formarea ei, unde libertatea de a fi ceea ce vrei (chiar nimic, din punct de vedere cultural!), dar a face cu onestitate şi a avea ce doreşti, e mai importantă decât poza".
Fie că scrie despre problema evreilor, despre încălcarea drepturilor omului şi a libertăţii de informare în China, via Yahoo, despre rolul tristeţii în zilele noastre, tristeţe ameninţată de Prozac şi Retilin (întrebându-se cum ar fi arătat opera unui Kierkegaard dacă şi acesta le-ar fi consumat), despre controversele declanşate de nevoia unor toalete publice în New York pornind de la implicaţiile pe care le-ar putea avea în ceea ce priveşte drogurile, cerşetorii, terorismul sau drepturile infirmilor, ori despre receptarea paradoxală a unor oameni de cultură români, în ţară şi în afară, D. R. Popa o face într-o manieră suplă, lipsită de pedanterie, dar vertebrată, încheierea şirului de raţionamente şi păreri smulgând cititorului câte un zâmbet, fie el şi amar. A la Caragiale, din partea aceasta!