Tara de sub fluturi

     

Debutul lui Dragos Voicu a avut loc in 2009 cu romanul Coada, aparut la Editura Cartea Romaneasca, si care a primit Premiul pentru Proza la Concursul de debut organizat de aceasta editura. Nu am avut ocazia de a-l citi, in schimb am avut prilejul de a citi acest al doilea roman al sau-Tara de sub fluturi, care si-a facut aparitia de cateva luni in peisajul literaturii noastre contemporane. O gura de aer proaspat prinde bine din cand in cand, si astfel mi s-a parut mie ceea ce am gasit intre paginile acestei carti. A fost ceva diferit de lecturile mele de pana acum, ineditul imbracand felurite forme. Incepand cu titlul si continuand, treptat, cu fiecare pagina, am descoperit o lume invaluita in metafore. Din primele randuri ai senzatia ca vei citi ceva de domeniul fantasticului grotesc, fenomene incredibile au loc- oamenii si animalele isi pierd parul, pasarile au ramas fara pene-, si, daca as fi judecat doar dupa acest tablou initial, probabil ca nu as fi fost atrasa de subiectul cartii. Insa mi-am coborat privirea rand dupa rand si am simtit ca voi avea surprize placute. Nu m-am inselat. In Tara de sub fluturi gasim o lume supusa degradarii, primele imagini sunt apasatoare, sufocante, incepi sa simti caldura coplesitoare ce a cuprins tara, o senzatie de dezintegrare treptata parca bantuie printre oamenii tot mai obositi de traiul lor. Oameni evacuate de catre banci din casele lor si nevoiti sa locuiasca in parcuri, in corturile pe care Statul cel grijuliu cu cetatenii sai le-a pus la dispozitie. O imagine dezolanta, contracarata de un pasaj ce m-a amuzat de-a binelea: reprezentantii bancilor continua sa le faca oferte de creditare numeroaselor victime ale creditelor anterioare, oferte care de care mai pompoase, acoperind tot felul de situatii, culminand cu perspectiva decesului potentialului client, ce va muri in contul bancii, nu in al sau. Treptat, lumea din Tara de sub fluturi capata contururi atat de familiare, incat caracterul alegoric incepe sa ne scape, lucrurile ce se petrec nu ni se mai par atat de incredibile, ci ne infatiseaza o posibila realitate viitoare, nu atat de indepartata pe cat ne-ar place sa credem. Imaginile adesea halucinante dobandesc conotatii reale. Situatiile aducatoare de zambete pe chipul cititorului sunt presarate cu maiestrie in tot cuprinsul romanului. Senzatia ce m-a insotit permanent pe parcursul lecturii a fost aceea ca un ochi rade si altul plange. O parte din mine era incantata de umorul nascut de anumite intamplari, iar cealalta se infiora de perspectiva sumbra aruncata asupra viitorului. Caci in pofida aerului alegoric, intesat de imagini aparent exagerate, bogate in semnificatii, locurile si oamenii, trasaturile lor, sunt atat de usor de recunoscut, incat nu mai simti nevoia ca ele sa poarte un nume. Totul se desfasoara sub auspiciile nefaste ale Crizei, cu majuscula, asa cum apare si in carte. Personajul principal, un personaj-narator, fara nume si el, este un ins ca oricare altul dintre cei multi, afectati din plin de Criza. Dar prin prisma locului de munca pe care inca are norocul sa il detina- este un mic functionar la Ministerul Aerului-, are prilejul sa asiste fara sa poata face ceva la toate manevrele, la jocurile de culise ale inaltilor demnitari, care invart pe degete destinele a milioane de oameni si, impreuna cu ei, al unei intregi tari. Avem in fata o satira a tuturor tarelor societatii, pe care le cunoastem si le recunoastem, ele nu sunt deloc putine, la fiecare pas este ilustrata una din ele. Incepand cu prostia in materie de vot, continuand cu pasiunea pentru mancatul semintelor, cu festinele electorale, cu demagogia politicienilor, cu coruptia intalnita la toate nivelele, de la cel mai marunt pana la cel mai inalt sau invers, apoi cu dezinteresul pentru binele tarii si interesul exclusiv pentru propriul profit. Si daca la un moment dat am fost uimita de episodul vanzarii aerului curat din munti catre tari afectate de poluare masiva, ulterior aveam sa am un moment de stupoare- o decizie radicala luata de mai marii tarii, ca unica solutie de iesire din criza, si care implica o groaza de alte masuri extreme de costisitoare, inutile, in detrimentul altora cu adevarat eficiente, demonstrandu-le inventivitatea netarmurita in aceasta privinta. Toate acestea va par cunoscute, nu? Doar ca in acest roman ele capata dimensiuni noi, frizand incredibilul. Un incredibil, cum spuneam, perfect posibil. N-ai cum sa nu te gandesti, citind paginile a caror intensitate creste gradual, ca multitudinea de elemente deghizate in metafore sunt de fapt nu doar detalii dintr-un posibil drum pe care lumea de langa noi l-ar putea urma, ci chiar ceea ce se petrece acum sub ochii nostri. Pagini impresionante pentru mine au fost si cele care lasa oarecum la o parte meschinaria politica, evocandu-i pe bunicii personajului-narator. Franturi din trecutul mai recent sau mai indepartat si culminand cu degradarea prezentului, in care bunica, ramasa vaduva de cativa ani, isi asteapta sfarsitul intr-o saracie lucie, in satul si el degradat, in care putinii oameni ramasi s-au transformat in indivizi josnici, betivi si hoti. M-au emotionat profund paginile acestea. Bogatia stilistica ce caracterizeaza intreg textul este presarata la momentele potrivite cu unele expresii ce ar putea parea vulgare, insa nu sunt folosite pentru a face deliciul unui public dornic de limbaj licentios, ci se aseaza firesc in discursurile anumitor personaje, ca parte integranta din felul lor de-a fi, ca o nota de autenticitate. Si ar mai fi multe de comentat pe marginea cartii, insa n-as vrea sa dezvalui prea mult din continutul sau, sa nu va stric surpriza lecturii. Este o carte surprinzatoare, bine construita, scrisa intr-un stil fluid, placut. As putea spune chiar ca are si o doza de lirism fin impletita in tesatura elaborata a frazelor. Sper ca nu am fost prea lunga de vorba in exprimarea entuziasmului meu, dar de cate ori am ocazia sa citesc o astfel de carte, care produce valuri in constiinta mea de cititor, ma simt datoare sa-mi impartasesc impresiile cu voi.