Soacre şi nurori. La cine este cheia?

O carte poate lasa urme de tot felul, unele ne-simtite, ne-stiute sau nici o urma. Desigur ca mi-ar placea sa sensibilizez cititorii fata de importanta felului in care ne construim relatiile in general si cele cu cei apropiati, in mod special. A pierde un prieten este mult mai grav decat a pierde un cunoscut. As dori ca ei sa inteleaga ca in viata reala, in primii ani ai unei relatii, inclusiv cea intre soacra si nora, exista anumite intamplari care asaza temelia a ceea ce urmeaza sa se intample intre doua persoane implicate in relatie. Adesea insa, in acel timp, cele doua persoane nu le-au bagat in seama, nu le-au dat atentie. Cineva, o scriitoare, spunea ca exista momente cruciale care trec pe furis. Astfel, se pierd sanse, iar momentele cruciale sint descoperite abia mai tarziu. Fisurile, seismele viitoare – acele conflicte in relatii – puteau fi simtite chiar in clarobscuritatea cotidianului. Psihoterapeutii sint ca istoricii, incercand sa ordoneze incalcelile vietii, sa le readuca un sens. As dori ca ei sa inteleaga cat de important este echilibrul intre ratiune si emotie in constructia si arhitectura relatiilor noastre, ele fiind atat de fragile. Faptul ca se spune ca „unde este iubire este totul”, neglijandu-se faptul ca iubirea are si o componenta rationala si ca iubirile sint realitati personale mi se pare ca nu duce la relatii bune. Ca si fericirea. Poate e frumos, dar nu e realist. In relatii trebuie sa aplicam egalitatea limitarilor, discretiei, inhibitiei, stapanirii de sine – i se zice autocontrol! –, fapt care tine de civilizatie. Relatiile trebuiesc si gandite, nu numai simtite. (...) Cred ca am vrut sa scriu pentru oameni, iar oameni nu exista. Asa cum nu exista copii, ci fete si baieti. Stiu sigur ca lumea se misca catre identitati fluide si ca ne indreptam catre o lume de o diversitate mare, in care binaritatea (traditionala) este asaltata de multiplicitate. Soacre si nurori inca exista. Cred ca relatiile intre femei si barbati stau in miezul, centrul, vietii unei societati, culturi, grupuri si ca relatiile sint chiar viata noastra.

De asta data, Aurora Liiceanu e mult mai psiholoaga in limbaj decit in alte carti ale ei, incit lectura nu mai e atit de lesnicioasa. Nu mai ai de-a face cu un roman sau cu niste povestiri de moravuri scrise de un psiholog inzestrat cu talent literar, ci cu o contributie intr-un domeniu in care la noi s-au avintat numai scriitorii. (...) Poate ca, dupa aparitia acestei carti, soacrele si nurorile vor transforma razboiul dintre ele intr-un meditativ armistitiu. Sau, cel putin, isi vor invata rolul, incit chiar daca nu se vor iubi, vor intelege ca ura femeiasca nascuta din iubirea fata de fiu si de sot, ca aceeasi persoana, e o chestie in care soacra vrea sa-i ia locul nurorii, iar nora vrea sa-si desfiinteze soacra. Aurora Liiceanu e prima care incearca la noi sa gaseasca punctul de armistitiu intre nurori si soacre, incit cred ca aceasta carte ar trebui oferita, la Starea Civila, si celor care se casatoresc, dar si celor care ajung sa se inrudeasca cu mirii, inainte de a incepe razboiul de pozitii care transforma o casatorie intr-un pretext de divort.

O carte despre soacre si nurori, un subiect actual si cu o istorie indelungata, probabil cu radacini inca de la inceputurile omenirii, cind statutul de nora, respectiv soacra, a aparut. Un subiect incitant pentru orice persoana, indiferent daca se incadreaza sau nu intr-una dintre aceste doua categorii, deoarece intr-o masura diferita, fiecare membru al unei familii va fi impactat de relatia dintre cei doi piloni ai familiei marite prin alianta: nora si soacra. Ca intotdeauna, Aurora Liiceanu alege un subiect delicat si in acelasi timp cu notorietate, cautind sa-i ofere un context, sa-l analizeze din perspective multiple, oferind exemple pratice sustinute prin teorie. Comparativ cu ultimele sale lucrari, Legaturi de singe sau Supuse sau rebele, in lucrarea de fata partea teoretica pare sa primeze in detrimentul practicii, aceasta impresie fiind intarita de faptul ca aici povestea nu este centrata pe personaje special alese pentru exemplificarea unor teorii precum se intimpla in celelalte opere unde avem drept protagonisti pe Ioana, respectiv Zelda si Hadley. Totusi, ultimele patru povesti cu soacre vor fi un deliciu pentru cititori.

Cea mai noua carte a Aurorei Liiceanu, Soacre si nurori, pune, asadar, la un loc, rezumate concise ale unor teorii despre relatii si tipuri de comportament, exemple de raporturi disfunctionale intre soacre sau nurori, anecdotica si inclusiv sfaturi. In ultima parte, include patru povesti reale, dintre care ultima e de-a dreptul socanta, mai ales ca grozaviile pe care le povesteste se sfirsesc abrupt, fara niciun epilog care sa mai domoleasca violenta din final. Pe intreg parcursul volumului Soacre si nurori, autoarea isi completeaza expunerea cu foarte multe exemple, pe care le ia inclusiv din literatura, inclusiv din studii de antropologie, asa ca textul inglobeaza tot felul de elemente din zone aparent diferite, care-i dau dinamica si-l fac interesant. Cred ca o carte in care ti se povesteste despre problemele care blocheaza comunicarea si implica un mare consum emotional o sa intereseze, si de data asta, o multime de cititori.

Intr-adevar, prefer, cred, o mezalianta onorabila, dar fertila intre literatura de specialitate si stilul beletristic, considerind ca literaturizata, psihologia este mai accesibila publicului, fiind ancorata in concret si avind o componenta emotionala pregnanta. Cartile mele se adreseaza unui public interesat de cunoasterea psihologica, de ideile care sint in scriitura, un public care apreciaza referinte la alti autori cunoscuti pe care eu vreau sa-i iau ca parteneri in sustinerea unor idei, uneori chiar contradictorii. Si eu ma bucur cind, citind un autor, gasesc referiri la Proust, Freud etc.