Despre prietenie

Descriere

Puţine opere morale ale lui Cicero au fost scrise mai liber, mai direct, mai convingător, şi puţine au cucerit admiraţia cititorilor din toate timpurile ca Laelius sau Despre prietenie, căci în ea vorbeşte nu numai cărturarul, ci omul şi prietenul, care evocă, într-un moment de mare frămÎntare sufletească, preţul şi farmecul prieteniei, de care n-a fost niciodată lipsit.
Lucrarea e dedicată lui T. Pomponius Atticus, prietenul de-o viaţă,.şi învie, prin titlu şi cuprins, o altă prietenie rară -omnia praeclara rara - aceea dintre Laelius înţeleptul şi Scipio cel TÎnăr. Data compunerii ei se fixează prin noiembrie-decembrie 44: în prefaţa cărţii a ll-a la De divinatione publicată în lunile următoare morţii lui Cezar, Cicero, făcÎnd o trecere în revistă a lucrărilor lui filozofice, n-o aminteşte; din introducerea la De amiciţia aflăm că De senectute, dedicată de asemenea lui Atticus, apăruse mai înainte, probabil înainte de Idele lui Martie; în De officiis vedem că lucrarea fusese publicată ("dar despre prietenie am vorbit într-altă carte, intitulată Laelius"); exemplul tiranului care nu se poate bucura de prietenii adevărate, ilustrat în De amiciţia prin persoana regelui Tarquinius Superbus (28, 35,53), e probabil o aluzie la Cezar, precum amintirea lui Coriolan (36, 42), care pornise război împotriva patriei lui, e o aluzie la Marcus Antonius, cu care lupta începuse (Filipica a lll-a e rostită la 20 decembrie 44). Mobilitatea acestui spirit, care în asemenea grele împrejurări găseşte răgazul compunerii unei astfel de lucrări, de atÎta elevaţie a gÎndirii, de atÎta seninătate a reflecţiei morale şi de atÎta cuceritoare frumuseţe a formei, e uimitoare.
În setea lor după căutarea "izvoarelor" de care autorul s-ar fi folosit, cercetătorii nu dovedesc mare lucru: "îşi reprezintă pe Cicero aservit unui text pe care nu-i slăbeşte din ochi decÎt spre a căuta un altul", zice cu dreptate Laurand. Ni se spune, după o informaţie a lui Aulus Gellius, că e posibil ca Cicero să fi citit cartea lui Teofrast cu acelaşi titlu şi că s-a putut inspira din alte lucrări, astăzi pierdute: "Dar ne putem consola - continuă acelaşi învăţat francez - că nu găsim răspuns la toate aceste întrebări, căci ele sunt, pÎnă la urmă, secundare; ceea ce face interesul lucrării De amcitia nu sunt tratatele astăzi uitate, ci farmecul unic pe care Cicero a ştiut să-l pună aici, şi acesta a făcut opera lui nemuritoare" (pag. VIII).
Lucrarea este imaginată ca o discuţie ce-ar fi avut loc în casa lui Laelius, în anul 129, cÎteva zile după moartea misterioasă a lui Scipio cel TÎnăr. Momentul este acelaşi în care se plasează şi discuţia din De republica, la care Laelius era unul din convorbitorii principali; cÎţiva dintre interlocutorii acelei opere sunt amintiţi şi aici. Mai vÎrstnic cu cÎţiva ani decÎt Scipio, Laelius îl însoţise pe cuceritorul Cartaginei în al treilea război punic, fusese de două ori consul, făcuse alături de el campania din Spania, care se terminase prin cucerirea cetăţii Numantia (anul 133), avea aceleaşi convingeri filozofice şi aceeaşi atitudine politică conservatoare; prieten cu istoricul Polibiu şi cu filozoful Panaetius, pe care-l găzduia în casa iui, avea acelaşi ideal cultural ca şi Scipio - sinteză originală între tradiţia naţională şi cultura greacă - şi aceleaşi preferinţe şi gusturi literare, fiind în strÎnse relaţii cu scriitorii cei mai de seamă ai timpului: satiricul Luciliu, Terenţiu, autorul de comedii, Pacuvius, nepotul lui Ennius, vestit prin tragediile sale, pe care-i şi citează în De amiciţia. Cele două fiice ale lui Laelius erau măritate, una cu Q. Mucius Scaevola, supranumit Augurul (ca să se deosebească de ruda sa Scaevola, Marele Pontifice), vestit jurisconsult al vremii, pe lÎngă care Cicero îşi făcuse ucenicia în ştiinţa dreptului prin anul 88; cealaltă, cu C. Fannius, autor al unor Anale, o istorie a Romei apreciată. Cicero pretinde că Q. Mucius Scaevola îi relatase discuţia despre prietenie pe care Laelius o avusese cu cei doi gineri ai săi şi pe care el nu face decÎt s-o reproducă. Nu e propriu-zis o discuţie, ci mai degrabă o expunere continuă a lui Laelius în faţa celor doi auditori mai mult decÎt interlocutori. Ideile se desfăşoară cu mai multă libertate ca în Cato Maior, fără diviziuni riguroase, fără afirmaţii surprinzătoare care cer efort de argumentare şi o virtuozitate nu totdeauna convingătoare, căci Cicero vorbeşte nu spre a dovedi o teză, ci spre a-şi înfăţişa temeiurile convingerii la care ajunsese prin lecturi diferite, prin experienţă proprie şi prin meditaţie, că prietenia e, după virtute, bunul cel mai de preţ al omului, mijlocul prin excelenţă de-a atinge desăvÎrşirea morală.
G. Guţu
Această colecţie vă oferă, în flux, proze scurte, mici antologii de poezie, piese de teatru, scenarii de film, eseuri etc. - texte esenţiale ale unor autori consacraţi, din diferite epoci, pentru toate vÎrstele şi pentru toate gusturile. Astfel, seară de seară, în schimbul unor petreceri de timp sterile şi aducătoare de uitare, vă propunem lecturi plăcute, în stare să vă încÎnte sufletul şi să vă înnobileze cugetul.
Despre prietenie. Strălucit om politic şi gÎnditor roman, remarcabil orator al Romei Antice, Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) a intrat în legendă ca salvator al patriei sale de uneltirile lui Cătălina. Puţine opere morale ale lui Cicero au fost scrise mai liber, mai direct, mai convingător, decÎt Laelius sau Despre prietenie, căci în ea vorbeşte nu numai cărturarul, ci şi omul şi prietenul, care evocă, într-un moment de mare frămÎntare sufletească, preţul şi farmecul prieteniei, de care n-a fost niciodată lipsit.

Nimic, într-adevăr, nu e mai vrednic de iubire decÎt virtutea, nimic care să ne îmbie mai mult la iubire, de vreme ce noi iubim într-un fel, pentru virtutea şi cinstea lor, chiar oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Cui nu-i place să-şi amintească cu dragoste plină de afecţiune de Caius Fabricius şi de Manius Curius, pe care nu i-a văzut niciodată? Dar cine nu-i urăşte pe Tarquinius Superbus, pe Spurius Cassius şi pe Spurius Maelius? în Italia s-au dat lupte pentru supremaţie cu doi comandanţi, cu Pirus şi cu Hanibal; împotriva unuia, din cauza cinstei lui, nu suntem prea porniţi; pe celălalt, din cauza cruzimii lui, această cetate îl va urî totdeauna.