Ion Creanga. Viata si opera

Descriere

Criticul porneşte de la documentul esenţial al operei din perspectiva căruia apreciază relatările despre om şi, confruntÎndu-le în acelaşi timp cu documentele de arhivă, creează cel mai plauzibil portret al scriitorului şi nu numai al lui, dar şi al tuturor semenilor cu care în decursul vieţii sale a venit în contact (nu lipsesc Eminescu, Maiorescu, junimiştii, clericii, colegii lui Creangă, institutorii, colaboratorii
lui la manuale, rudele apropiate, soţia, ţiitoarea, fiul). Se văd resursele romancierului în descrierile de mediu şi în portrete, în atenţia acordată anecdoticii de savoare, în uşoara îngroşare a figurilor (Creangă e un cleric fără prejudecăţi religioase, un pedagog empiric extraordinar, un epicurian în viaţa de toate zilele repudiind neliniştile metafizice, femeia care nu-i respectă, un polifag homeric, nedispreţuind băutura, un ironist cu comportări nastratineşti, jovial, avÎnd mereu o parimie pe limbă, un anecdotist slobod la gură plăcÎndu-i totdeauna a înveseli adunările, a răsturna sacul cu minciuni fără reticenţe, avÎnd totuşi o foarte înaltă consideraţie despre artă)...
Al. Piru

Ca şi în cazul lui Eminescu, am încercat a face portretul lui Creangă interpretÎnd documentele. N-am făcut descoperiri noi, afară de puţine (de acum înainte nici nu se mai pot afla decÎt doar pre-ciziuni de date), dar pricepătorul în materie îşi va da seama, credem, de felul nostru de a citi şi de al altora. Judecăţile asupra operei le-am unit cu naraţiunea biografică într-un portret totalitar, deoarece opera se află, întrucÎt îl priveşte pe Creangă, strÎns legată de existenţa lui. Portretul acesta este o lucrare de curată ştiinţă. Informaţia este riguroasă şi completă, orice propoziţie e documentată, în sforţarea de a crea literar, nu ne folosim decÎt de mijloacele pe care le oferă compoziţia, înlăturÎnd, de pildă, din text discuţia izvoarelor, neintroducÎnd în naraţiune elementele anacronice. Dialogurile sunt citaţiuni, descripţiile sunt bizuite pe observaţie şi izvoare. Spre a folosi amintirii lui Creangă, făcÎnd cartea atrăgătoare pentru cititor, am înlăturat aşa-zisul aparat critic, care dă un aer de mare erudiţie, dar care în materie de istorie literară este o mistificaţie. Pentru cercetătorul ştiinţific am recurs la o simplificare, pe care o înlesneşte faptul că toate scrierile despre Creangă sunt articole scurte în care amănuntele sunt uşor de găsit, fără arătarea neapărată a paginii. Am
dat numere de ordine bibliografiei. Aceste numere le-am raportat în text. Cine voieşte să ştie de unde am scos o afirmaţie caută numărul la bibliografie şi găseşte astfel articolul folosit.
Se va zice, probabil, ca şi despre monografia eminesciană, că totul e ?discutabil?. Iată o vorbă fără noimă. Orice propoziţie din momentul formulării ei devine discutabilă, discutabilitatea şi obiectivitatea fiind două noţiuni corelative. Nici nu mai poate fi îndoială că Creangă de aici este reprezentarea noastră, fiindcă el nu poate trăi decÎt pe rÎnd prin opera de interpretare a fiecăruia. Dar interpretarea aceasta e obiectivă, pentru că se bizuie pe documente. OricÎt s-ar încerca altcineva să dea o altă imagine ?mai obiectivă?, el nu va putea decÎt să ajungă cam la aceeaşi viziune cÎtă vreme izvoarele sunt aceleaşi, sau, în sfÎrşit, la o impresie arbitrară, părăsindu-le.