Intre Scylla si Charybda

Descriere

Există în activitatea publicistică a lui Eminescu trei perioade distincte în cadrul cărora putem fixa şi câteva momente mai semnificative pentru o problemă sau alta. Criteriul de bază pe care ne întemeiem în periodizarea noastră îl constituie schimbările intervenite în statutul personal al poetului în cursul activităţii sale scriitoriceşti, schimbări care hotărăsc în fond orientarea şi caracterul ei.
Publicistica eminesciană din prima perioadă se circumscrie între ianuarie 1870, când publică primul articol, O scriere critică în Albina din Pesta şi mai 1876, când intră în redacţia Curierului de Iaşi, foaia ieşeană. Vom distinge aici o publicistică a epocii studiilor universitare la Viena, când Eminescu colaborează la publicaţiile românilor din Imperiul austro-ungar şi se situează pe poziţiile acestora în apărarea instituţiilor culturale, critică dualismul şi se afirmă ca un exponent al "tinerilor" în lupta pentru înfăptuirea idealului de unitate naţională a poporului român. Eminescu se manifestă în direcţii multiple, de la articolul pe teme culturale la editorialul de orientare politică şi lansarea de apeluri către public pentru solidaritatea naţională. Poziţia sa este a tânărului intelectual român, însufleţit de lupta poporului său şi acest avânt tineresc se reflectă şi în publicistica sa.
Acestei prime perioade se impune să-i alăturăm şi un al doilea moment care coincide cu activitatea de bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi. Activitatea publicistică de acum este redusă ca extindere şi are, în chip evident, caracter cărturăresc. Eminescu ţine, tot acum, şi conferinţa Influenţa austriacă asupra românilor din Principate, în care sintetizează ideile din articolele anterioare şi din însemnările din manuscrise şi schiţează un program pentru viitoarea sa activitate publicistică.
Perioada a doua a gazetăriei lui Eminescu o înscriem între 19 mai 1876, când avem date sigure că poetul intră ca redactor la Curierul de Iaşi, şi ultima săptămână din octombrie 1877, când părăseşte redacţia foii ieşene. Se produce acum o schimbare fundamentală în statutul personal al poetului, în sensul că devine ziarist profesionist. Foaia ieşeană era, pe de altă parte, o publicaţie oficială, cu o apariţie de trei ori pe săptămână şi care rezervă părţii neoficiale, din cele patru pagini, una singură. Concepţia lui Eminescu despre menirea ziarelor este cea a înaintaşilor săi Asachi, Kogălniceanu, Alecsandri, Negruzzi, care făceau din publicaţiile lor organe de presă cu caracter enciclopedic. Pe acest drum merge şi Eminescu şi în acea singură pagină o unei foi oficiale face cronică de politică externă, cronică de politică internă, cronică culturală, cronică dramatică şi artistică. Nicăieri în gazetăria lui Eminescu nu se vede mai bine ca la Curierul de Iaşi ce poate realiza geniul cu mijloace materiale reduse şi într-un spaţiu tipografic restrâns. Activitatea publicistică a poetului surprinde prin diversitatea problemelor abordate, prin seriozitatea şi buna informare şi prin modul de-a polemiza în chestiunile controversate. Aici, la Curierul de Iaşi - şi nu la Timpul - îl găsim pe Eminescu cronicarul de politică externă, cronicarul cultural şi cronicarul dramatic.
Perioada a treia a gazetăriei lui Eminescu este cuprinsă între octombrie 1877, data intrării în redacţia Timpului, cotidianul bucureştean, şi iunie 1883, prăbuşirea sa intelectuală. Aparent nu se schimbă nimic în statutul personal al poetului, de vreme ce trece ca ziarist profesionist de la foaia ieşeană la cotidianul bucureştean. Şi totuşi situaţia nu se prezintă aşa. Poetul intră în redacţia Timpului, ca simplu redactor, cum era şi I. Slavici, la chemarea căruia părăseşte foaia ieşeană, trece apoi în fruntea ziarului, ca redactor-şef, ca să ocupe, în final, postul de prim-redactor. Eminescu îşi asumă sarcina, la intrarea în redacţia Timpului, să facă cronica de politică internă şi se ocupă cu intermitenţe de evenimentele internaţionale şi de mişcarea culturală. Publicistica sa cunoaşte, sub aspectul diversităţii, o îngustare evidentă în raport cu cea de la foaia ieşeană. Dar dacă la cotidianul bucureştean nu ne întâmpină peisajul caleidoscopic din foaia ieşeană, se impune atenţiei încă din primele articole amplificarea discursului critic şi verva polemică. Publicistica eminesciană cunoaşte desfăşurarea cea mai largă între februarie 1880 şi decembrie 1881. Acum Eminescu este redactor-şef al cotidianului bucureştean şi îl transformă în organ de presă al orientării sale politice. Poetul susţine, în zeci de articole, primatul muncii în promovarea în ierarhia socială, ia apărarea "claselor pozitive" şi critică în termeni necruţători "pătura superpusă" şi demagogia din viaţa politică. Eminescu părăseşte conducerea Timpului în ianuarie 1882, ca urmare a apropierii "sincerilor conservatori" de "sincerii liberali" şi a formării "opoziţiei coalizate". Poetul trece răspunderea conducerii ziarului lui Grigore G. Păucescu, membru marcant al "opoziţiei coalizate" şi rămâne prim-redactor pentru partea politică. Colaborarea sa nu mai este la fel de susţinută ca înainte de ianuarie 1882, asistăm la absenţe din redacţie. Ziaristica poetului cunoaşte şi un epilog, care se constituie din cele câteva articole publicate în România liberă şi Fântâna Blanduziei spre sfârşitul vieţii.