Laur

Timp de 324 de pagini am trăit în Rusia medievală, am simţit frigul iernilor de atunci, am plâns în faţa lipsei de speranţă şi a neputinţei ruşilor decimaţi de ciumă, am simţit mirosul plantelor tămăduitoare şi m-am rugat pentru salvarea sufletelor care mai aveau o şansă şi pentru mântuirea celor care încheiaseră socotelile cu lumea. Evgheni Vodolazkin nu a scris o carte, a creat o poveste care nu te lasă să te desprinzi, care nu are cum să te lase indiferent, care te invită să-ţi gândeşti rostul în lume şi să regândeşti rostul dragostei, al singurătăţii şi al lui Dumnezeu în propria viaţă. Personajul central al cărţii trăieşte patru vieţi într-una. Este vraciul care deprinde tainele vindecării de la bunicul lui, Hristofor, apoi nebunul întru Hristos care se dedică întru totul vindecării semenilor lui, pelerinul în drum spre Ierusalim şi în ultima perioadă a vieţii, este călugărul care alege să-şi trăiască sfârşitul aşa cum şi-a trăit întreaga viaţă: în rugăciune şi alături de cei bolnavi. Este pe rând Arseni, Ustin, Ambrozie şi Laur. Drumul lui prin Rusia medievală începe dintr-o tragedie. Arseni, tămăduitorul din satul Rukina, se îndrăgosteşte de Ustina pe care o ţine ascunsă de ochii lumii şi pe care nu o ia de soţie. Ea rămâne însărcinată şi moare la naştere, odată cu pruncul. Acesta este păcatul lui. Arseni îşi ia pe umeri responsabilitatea mântuirii sufletelor celor doi şi îşi poartă povara prin lume fără altă greşeală şi fără de păcat. Însoţit de har Divin, singur, cu credinţă, loial unicei femei pe care a iubit-o, contribuie la schimbarea lumii prin salvarea acesteia suflet cu suflet. Moare la 80 de ani, umil, liniştit, în braţe cu pruncul nou născut al celei pe care a salvat-o de la moarte şi de la dezonoare. A reuşit să facă pentru Anastasia şi copilul ei ceea ce n-a reuşit să facă pentru Ustina. Moare lăsând în urma lui o lume mai bună. Oameni mai fericiţi, cu mai multă credinţă, mai multă dragoste faţă de Dumnezeu şi de cei dragi. Şi-a îndeplinit menirea în lume, şi-a dus drumul la bun sfârşit. Oare câţi dintre noi putem spune că ştim cine suntem şi care ne este rostul? Oare câţi dintre noi facem un bine lumii în care trăim? Şi în loc de încheiere, citatul preferat din carte: ,,Ştii prietene, orice întâlnire e mai mult decât o despărţire. Înaintea întâlnii e gol, nu e nimic, iar după despărţire nu mai e gol. Odată ce te-ai întâlnit, nu te mai poţi despărţi cu totul. Omul rămâne în memorie ca o parte a ei, a memoriei.”