Oranki. Amintiri din captivitate

Descriere

Cartea a aparut pentru prima data in anul 1995, cu doar cateva zile inainte de trecerea la cele vesnice a autorului, fiind prefatata de Acad. Gabriel Tepelea, unul din fostii lui colegi de detentie.
Destin unic si veritabil model pentru generatia tanara actuala, parintele Dimitrie Bejan, desi a petrecut putine clipe in libertate, viata consumandu-si-o in mare masura in captivitate, mai intai in gulagul rusesc, iar mai apoi, in cel din propria-i tara, a reusit ceea ce foarte putini oameni pot: anularea prapastiei dintre suferinta ca dezumanizare si suferinta ca umanizare. O adevarata saga a suferintei asumate si convertite in lumina interioara, existenta sa exemplara este in sine o marturie vie a unei demnitati neingenuncheate.. Este deportat in Siberia, la Oranki (o veche manastire ortodoxa, transformata de comunisti in lagar pentru ofiteri). Dupa cinci ani de detentie, intre 1943-1948, este judecat de un tribunal militar din Moscova, pentru vina de a fi sustinut ca Basarabia, aflata sub ocupatie Sovietica, este pamant romanesc, fiind condamnat la moarte. Bun cunoscator al legislatiei internationale, Parintele Dimitrie protesteaza fata de aceasta masura, cerand dreptul de a fi judecat de catre un tribunal din propria tara.Tribunalul din Moscova decide repatrierea prizonierului. In tara, un tribunal militar din Bucuresti il va condamna insa la detentie pe viata, din care executa douazeci si cinci de ani. Perioada care a urmat nu a insemnat pentru parintele Dimitrie Bejan sfarsitul calvarului. Revenit in localitatea natala, Harlau, se incearca reintegrarea si reeducarea lui. I se ofera postul de preot in parohia Ghindauani, unde va sta doar cinci ani. Din cauza esecului autoritatilor de a-l determina sa renunte la convingerile sale nationaliste si crestine, dupa mai multe tentative de otravire, securitatea ii insceneaza un proces in urma caruia este exclus din preotie. I se retrage dreptul de a mai sluji la Ghin-dauani, fiind consemnat cu domiciliul fortat la Harlau. Aici avea sa fie pazit 24 de ore din 24 de catre Securitate, pana in decembrie 1989. In pofida restrictiilor impuse de securistii care il pazeau, parintele continua sa primeasca vizita a sute de credinciosi din intreaga tara si de peste hotare, transformandu-se astfel intr-un misionar necalator.
Ultima parte a vietii, intre anii 1990-1995, si-o petrece la Harlau, marturisind si povatuind pe toti cei care ii treceau pragul casei. Se muta la Domnul in ziua de 21 septembrie 1995. Cu smerenia ce il caracteriza, intuind faptul ca la inmormantare vor fi destui cei care ii vor lauda viata, a lasat prin testament sa nu se predice si nici flori sa nu-i fie puse pe mormant.