Iubire, medicina si miracole. Invataminte despre autovindecare din experienta unui chirurg cu pacienti exceptionali

Descriere

Iubirea necondiţionată este cel mai puternic stimulator al sistemului imunitar. Adevărul este că iubirea vindecă. Miracolele au loc în fiecare zi la pacienţii excepţionali – pacienţii care au curajul să iubească, care au curajul să lucreze împreună cu doctorii lor, să participe şi să-şi influenţeze propria însănătoşire.

Reflecţii şi gânduri despre

Iubire, medicină şi miracole

Sunt câteva lucruri pe care sunt fericit să vi le împărtăşesc, de când am scris Iubire, medicină şi miracole.

M-am retras din practicarea chirurgiei în 1989, deoarece în acea vreme mai mulţi profesionişti din domeniul îngrijirii sănătăţii era dornici să-mi asculte mesajul. Din momentul în care au înţeles că munca mea avea o bază ştiinţifică, ei erau dornici să o accepte. Nu a mai trebuit să mă tot explic, dar puteam în schimb să-mi împărtăşesc experienţa şi să ajut astfel mai mulţi oameni prin ceea ce învăţasem. Cu zece sau cu douăzeci de ani în urmă, dacă ascultau, erau mai dispuşi să pună în discuţie validitatea lucrurilor pe care le spuneam. Eu apăream în toate acele emisiuni de dezbateri ca o sursă de conflict şi de controversă. Erau multe neînţelegeri privind afirmaţiile pe care le făcusem despre rolul bolii în viaţa unei persoane. Am irosit mult timp apărându-mă şi explicând ce am vrut să spun. Ceea ce încercam să spun era că boala are asupra vieţii unei persoane efecte care depăşesc dimensiunea fizică. Existau efecte secundare benefice şi o libertate de a trăi, pe care unii oameni o obţineau datorită bolii, deoarece îi făcea să conştientizeze că sunt muritori. Din moment ce noi toţi suntem muritori, de ce unii oameni au nevoie să se îmbolnăvească pentru a avea libertatea să-şi trăiască vieţile lor unice şi să resimtă efectele secundare benefice?

Astăzi, profesioniştii sănătăţii şi moderatorii emisiunilor de dezbateri solicită informaţii. Eu sunt mai des o sursă de inspiraţie şi nu de inflamaţie. Atât medicii, câtşi pacienţii au nevoie de vindecare şi sunt mult mai pregătiţi să asculte şi să înveţe astăzi. De fapt, recent am citit o carte foarte emoţionantă scrisă de un medic a cărui soţie a murit de cancer. In carte, el îmi cere scuze. Acum, el şi eu nu ne-am întâlnit niciodată şi nu are pentru ce să-şi ceară scuze, în afara convingerilor lui anterioare. Mesajul pe care îl împărtăşeşte prin cartea sa este următorul: a învăţat că familia lui a avut o experienţă unică şi grea, nu doar un diagnostic pentru care cineva a prescris un tratament. învăţăturile şi meditaţiile mele au fost importante pentru el şi pentru soţia lui, în timp ce au trăit acea experienţă. Deodată speranţa şi iubirea au devenit terapii complementare foarte importante.

Inainte de a scrie această introducere, am recitit cărţile mele publicate până acum şi nu am fost dezamăgit de ceea ce am citit. Există multe informaţii importanteşi utile în aceste cărţi. Ele sunt manuale bune de pregătire pentru cei care se confruntă cu adversitatea. Astăzi sunt chiar mai înţelept, datorită experienţei mele avansate cu adversitatea şi prin ceea ce am învăţat de când am scris aceste cărţi şi am înfiinţat Grupul Pacienţilor Excepţionali Bolnavi de Cancer, în 1978. Doresc să împărtăşesc ce am învăţat în acest timp.

Unul din lucrurile pe care le-am învăţat este că nu am descoperit nimic nou despre comportamentul de supravieţuire. Mesajul este străvechi şi poate fi găsit în cuvintele profeţilor din vechime şi ale celor care luptă să supravieţuiască dificultăţilor de astăzi, de la pacienţii excepţionali la membrii Alcoolicilor Anonimi şi la puşcaşii marini. Știinţa şi medicina au confirmat desigur, prin cercetări recente, profilul de personalitate şi psihologia asociate comportamentului de supravieţuire şi modul cum pot acestea să influenţeze chimia corpului şi capacitatea sa de vindecare.

Informaţiile despre vindecare şi supravieţuire ne fuseseră transmise de mii de ani de toţi marii profeţi şi conducători spirituali. Ceea ce am învăţat este că mesajul lor seamănă cu al meu. Când găsim o temă comună în scrierile vindecătorilor, ştim că există adevăr în ele. Dacă ar fi să rescriu astăzi cărţile mele, m-aş asigura că includ mesajele acestor vindecători şi cele mai recente dovezi ştiinţifice privind avantajele acestui tip de comportament şi stil de viaţă.

Dacă ar fi să rescriu cartea Iubire, medicină şi miracole, aş putea să iau în calcul schimbarea titlului în Efectele secundare ale cancerului. Vindecarea este dificilă, la fel ca orice schimbare pe care trebuie să o facem în viaţă. Eu şi alţii am învăţat totuşi că efectele secundare ale cancerului ar putea să nu fie exclusiv rele. Da, cancerul poate ucide şi noi tindem să vedem efectele secundare ca probleme, însă există şi efecte secundare bune. Conştientizarea faptului că suntem muritori ne poate face să ne trezim şi să trăim o viaţă autentică, plină se semnificaţii. Vă pot citi un articol intitulat „Mulţumesc lui Dumnezeu că am cancer”. „Mulţumesc lui Dumnezeu” este pentru timpul pe care cancerul i l-a oferit autorului să înveţe despre frumuseţea, bunătatea şi iubirea care există pentru noi şi trebuie să le împărtăşim. Aceste efecte secundare pot produce şi o prelungire a vieţii.

Răţuşca cea urâtă a trebuit să facă multe eforturi personale pentru a se regăsi pe sine, pentru a-şi regăsi frumuseţea şi a-şi vindeca viaţa. Ea nu avea sprijin din partea familiei sau a profesioniştilor sănătăţii, care să o ajute să găsească stima de sine şi iubirea. A găsit-o reflectând. Eu simt că un pacient nu ar trebui să treacă prin aceeaşi luptă. Familia şi profesioniştii din domeniul medical ar trebui să fie capabili să educe şi să instruiască oamenii în legătură cu comportamentul de supravieţuire adecvat atunci când adversitatea, sub forma bolii, apare în viaţa lor. Problema nu este să trăim veşnic şi să-l punem la încercare pe Dumnezeu, ci să utilizăm toate forţele fizice şi emoţionale de care dispunem pentru vindecare. Mintea şi corpul nu sunt unităţi separate, ci formează un sistem integrat. Felul în care acţionăm şi ceea ce gândim, mâncăm şi simţim au toate legătură cu sănătatea noastră. Medicii ar trebui să fie capabili să-i înveţe acest comportament pe pacienţii lor. Eu petrec acum mai mult timp decât oricând învăţându-i pe alţii şi cei mai recunoscători pacienţi ai mei sunt cei care îmi mulţumesc că i-am învăţat cum să facă faţă greutăţilor vieţii, nu doar aspectelor fizice.

Educaţia medicală nu se ocupă de multe din dificultăţile cu care trebuie să se confrunte medicii şi pacienţii lor. Medicii trebuie să fie buni tehnicieni şi să ştie cum să prescrie tratamente şi medicamente, dar pentru ca vindecarea să aibă loc, ei trebuie să incorporeze în tratamentul lor şi filosofia şi spiritualitatea. Noi trebuie să simţim, aşa cum trebuie să gândim. Când existenţa unui om este ameninţată, sunt mai multe probleme şi întrebări cu care avem de luptat, în afara medicamentelor de luat sau a operaţiei ce ar trebui făcută. Aşa cum scria o doamnă, avem nevoie de o societate de investiţii reciproce – pacientul şi medicul investind unul în celălalt.

Deci cum să manifeşti un comportament de supravieţuitor şi cum să găseşti un doctor bun, care ştie să-şi folosească expertiza şi să fie învăţătorul tău? Intreabă-l pe doctor dacă a fost criticat vreodată de familia lui, de pacienţi sau de asistente. Dacă vă răspunde că a fost criticat, acel doctor este bun şi trebuie folosit. De ce? Fiindcă este o persoană de la care ai o speranţă. Nu critici o persoană despre care nu crezi că este dornică să asculte, să înveţe şi care speri să se schimbe. Aşa cum spunea poetul persan Rumi: „Criticile îmi lustruiesc oglinda”. Medicii buni înţeleg acest lucru. De asemenea, asistentele îi cunosc pe medicii capabili, grijulii, din experienţa lor cu ei, deci întrebaţi-le care este părerea lor şi nu ezitaţi să spuneţi cu voce tare dacă nu sunteţi trataţi cu respect. Comportamentul supus nu este un comportament de supravieţuire. Căutaţi să fiţi o fiinţă umană, nu un diagnostic sau un număr într-un salon.

Am amintit că, în timp ce îmi revedeam cărţile anterioare, m-am simţit satisfăcut de conţinutul lor. Următorul meu sentiment a fost pur şi simplu să-mi amintesc numeroşii oameni minunaţi şi plini de iubire care au fost şi încă sunt învăţătorii mei. Acum, când nu mai stau alături de ei mai multe ore în fiecare săptămână, le simt lipsa, şi recitindu-le întâmplările ajung într-adevăr să le înţeleg mult mai clar.

Atât de multe religii şi filosofii ne spun cum să ne găsim calea. Ceea ce încearcă toate să ne spună este să fim atenţi la sentimentele şi trăirile noastre şi să le lăsăm să ne călăuzească. Dacă ne ignorăm corpul şi mesajele lui, la un moment dat vom suporta consecinţele. Două dintre mesajele lui Iisus Hristos rezumă foarte bine acest lucru: „Cel care caută să-şi salveze viaţa şi-o va pierde şi cel care este dornic să-şi piardă viaţa şi-o va salva”. Eu interpretez aceste cuvinte ca însemnând că ne pierdem viaţa autentică atunci când o facem să depindă de solicitările altora sau când devenim ceea ce vor alţii să fim pentru a le obţine iubirea sau pur şi simplu pentru a continua să aibă grijă de noi. Atunci când conştientizăm că suntem muritori, refuzăm să trăim viaţa care ne omoară şi începem să trăim şi să fim noi înşine. La nivel practic, s-ar putea să fie nevoie să ne schimbăm ocupaţiile, să ne mutăm în altă locuinţă, să ne vindecăm ori să punem capăt unor relaţii, să găsim o nouă atitudine şi un nou rost în viaţă şi să lucrăm pentru adevăratul Dumnezeu.

Viaţa voastră este păstrată în corpul vostru. Al doilea mesaj al lui Iisus Hristos: „Dacă nu manifeşti ceea ce se află în lăuntrul tău, ce nu manifeşti te va distruge. Dacă dai naştere la ce se află în lăuntrul tău, ceea ce vei da naştere te va mântui”. El vorbeşte despre sentimente şi despre amintirile corpului şi are dreptate.

Primele scrieri spirituale ne spun să stăm liniştiţi şi să ascultăm. Kabbala ne dă instrucţiuni specifice despre cum să auzim glasul lui Dumnezeu şi să ne luminăm, astfel încât înţelepciunea noastră să poată fi folosită pentru a-i ajuta pe alţii. Supravieţuitorii îşi găsesc timp să stea liniştiţi şi să asculte. Puteţi să-i spuneţi meditaţie, imaginaţie, vizualizare, relaxare sau ţinerea unui jurnal, dar toate acestea înseamnă să-ţi găseşti timp să stai liniştit şi să asculţi vocea lăuntrică şi vocea care ţi se adresează. Adesea am această experienţă când ies să alerg ori să merg cu bicicleta singur, atunci când nimic nu mă distrage. Faceţi-vă timp să ascultaţi. Dacă ascultaţi, veţi învăţa care este misiunea voastră aici şi veţi fi capabili să muriţi plini de bucurie,ştiind că aţi servit în felul vostru şi că aţi împlinit motivele pentru care aţi fost creaţi. Supravieţuitorii se ocupă de aspectele spirituale, esenţiale şi emoţionale ale vieţii lor. Când ne promitem să trăim iubirea necondiţionată, altruistă, începe adevărata vindecare. Atunci nu ne mai străduim să schimbăm oamenii, ci ne consacrăm oamenilor. Iubirea însăşi este o forţă vindecătoare miraculoasă. Intr-un sens, este miracolul şi motivul pentru care existăm. Deci întrebaţi-vă ce lecţie aveţi de învăţat aici şi învăţaţi acea lecţie în timp ce împărţiţi iubire lumii. Amintiţi-vă că orbirea iubirii face lucruri măreţe pentru înlăturarea rănilor lumii.

Noi spunem că iubirea este oarbă fiindcă ea ne ajută să vedem lumea într-un mod semnificativ pentru supravieţuire. Orbirea iubirii este terapeutică, deoarece ne permite să funcţionăm fără să păstrăm în noi imaginile greutăţilor vieţii. Ea spune oamenilor: „Dacă nu puteţi iubi, cel puţin folosiţi-vă uitarea pentru a putea trăi o viaţă mai liniştită, incapabili să vă amintiţi toate lucrurile pe care oamenii le-au făcut să vă enerveze. Sunt aici să vă ajut să supravieţuiţi şi la fel este şi Creatorul nostru”. Dacă Dumnezeu nu ar fi fost energie inteligentă şi plină de iubire, nici unul dintre noi nu ar fi aici şi acum. Capacitatea de vindecare este înnăscută în noi şi în toate fiinţele vii. Dumnezeu nu joacă la curse. Ne deranjează când bacteriile devin rezistente la antibiotice, dar nu prin capacitatea noastră de a deveni rezistenţi faţă boli. Amândouă sunt mecanisme de supravieţuire puse acolo de Creatorul nostru pentru a susţine viaţa în mod echilibrat.

Nu trăiţi un rol. Trăiţi o viaţă autentică. Mulţi oameni mor atunci când nu mai pot să lucreze din cauza bolii. Ei nu văd relaţiile ca fiind o altă raţiune de a trăi. Pe de altă parte, o mamă cu nouă copii s-ar putea să nu moară din cauza naşterii copiilor, ci atunci când copiii părăsesc casa părintească. Descoperiţi-vă viaţa şi trăiţi-o. Nu trăiţi un rol.

Vă rog să vă amintiţi că informaţiile nu schimbă pe nimeni. Inspiraţia da. Găsiţi-vă raţiunea de a trăi, rostul vieţii. Lăsaţi-vă inspiraţi şi urmaţi revelaţia şi transformarea. Eu am găsit doar câteva informaţii care vă pot ajuta să vă schimbaţi. Este vorba de faptul că sunteţi muritori şi că veţi muri într-o zi. Prin urmare, nu faceţi ceva să nu muriţi, ci faceţi lucruri care vă întăresc calitatea vieţii şi s-ar putea să fiţi surprinşi cât de mult veţi trăi. Acceptaţi că veţi muri şi luaţi decizii privind felul în care doriţi să vă petreceţi timpul limitat pe care îl aveţi. Atunci nu trebuie să mergeţi la terapie în ceruri pentru a trata amărăciunea şi resentimentele pentru toate lucrurile pe care le-aţi făcut şi apoi să muriţi oricum.

Invăţaţi din înţelepciunea altora şi bucuraţi-vă de experienţa vieţii. Amintiţi-vă că Biblia se încheie cu Revelaţii şi nu cu Concluzii, iar terminarea unei şcoli este doar un început, nu un sfârşit. Vă rog să primiţi această carte ca pe o revelaţie şi să-mi permiteţi să vă fiu călăuzitor pentru transformare şi pentru o viaţă liniştită, plină de iubire şi de vindecare. începeţi acum.

Dr. Bernie S. Siegel.