Eleanor Oliphant se simte excelent

     

V-aţi întrebat vreodată cât “BINE” se ascunde de fapt în spatele celebrului răspuns care ne este mereu sevit de către cei din jur la întrebarea “Ce faci? Cum eşti?” Ce poartă fiecare om în sufletul lui, ce povestea are, ce-l bucură cu adevărat, ce-l supără cel mai tare, cât din ceea ce se vede la suprafaţă vine din interior? Acestea sunt întrebările cu care m-a lăsat Eleanor, însă mi-a lăsat şi speranţă, căldură şi un sentiment de BINE spre EXCELENT. Elenor Oliphant nu se simte chiar bine, asta am descoperit din primul capitol. La treizeci de ani, Eleanor are un loc de muncă stabil, e constantă în profesia ei însă e statică şi deşi are potenţial nu a progresat deloc, e prizoniera unei rutine care o ţine pe loc. Nu are prieteni, e tăios de onestă în relaţia cu ceilalţi, nu face lucruri de dragul de a plăcea altora, nu ia masa de prânz cu colegii, ocupă o locuinţă socială, îşi petrece weekendurile singură acompaniată de vodcă, gătind mereu o cina pentru o persoană şi neaşteptând ceva anume de la viaţă. Ca cititor te întrebi DE CE? De ce Eleanor nu are aşteptări de la viaţă? De ce se limitează la lucruri care-i oferă o oarecare siguranţă şi nu se aventurează în tumultul vieţii? Toate aceste întrebări au răspuns pe parcursul cărţii însa sunt atât de bine dozate de Gail Honeyman încât fiecare capitol mai adaugă o piesă în puzzle şi vrei mereu să întorci pagina să afli mai mult. Lucrând la departamentul contabil al unei firme de design grafic din Glasgow nu se remarcă în colectivul social prin nimic deosebit, nu doreşte să ia parte la activităţi cu colegii ei, la masa de prânz preferă să dezlege cuvinte încrucişate decât să aiba compania lor, are un limbaj bătrânicios, o rutină riguroasă, nu iese în oraş, nu caută să facă pe plac celorlalţi, weekendurile le petrece mereu singură. Aceasta e Eleanor la începutul romanului, dar nu va fi la fel şi la sfârşitul lui… Tratând subiecte şi teme sensibile în societatea actuală precum singurătatea, izolarea, depresia sau traumele copilăriei romanul o însoţeşte pe Eleanor pe parcursul schimbării majore care are loc în viaţa ei. Toată povestea e învăluită într-o căldură aparte, pornind de la prezentarea diverselor episoade din viaţa eroinei noastre, la motivele pentru care ea nu încerca în mod deosebit să-şi construiască o viaţă formidabilă ci doar să supravieţuiască celei pe care o are deja, la prezentarea altor personaje care o să-i fie alături pe parcursul cărţii. În viaţa Eleanorei apare Raymond, tipul de la IT, alături de care salvează viaţa unui bătrân pe stradă. Acesta e punctul din care viaţa ei începe să se schimbe. Alte şi alte persoane apar în viaţa ei şi o învaţă treptat lucruri străine ei: căldura unei familii, confortul pe care-l primeşti de la oamenii care ţin cu adevărat la tine, faptul că poţi face un bine şi poţi purta de grijă altcuiva fară un motiv anume. Familia lui Sammy(bătrânul salvat), mama lui Raymond, tipul de la bar, cel de la supermarket, doamna de la coafor, chiar şi colegii de muncă sunt umani, dacă preferăm să-i privim aşa şi dacă îi lăsăm să intre în viaţa noastră. „Am cicatrice în suflet, la fel de groase şi care mă urâţesc, aşa cum o fac şi cele de pe faţa mea. Ştiu că sunt acolo. Dar sper că a mai rămas un pic de ţesut neatins, un petic prin care să iasă iubirea şi să-şi ia zborul” Pe parcursul cărţii Eleanor ne face martori unor întâmplări din copilăria ei, puncte cheie pentru rezolvarea puzzle-ului, motive pentru care ea a ajuns în acest punct în care e sărăcită de sentimente. Mărturiseşte în mai multe rânduri că are nevoie să umple un gol, să găsească piesa lipsă pentru a putea avea o viaţă normală. Hotărăşte că acestă piesă lipsă este solistul unei formaţii, un bărbat foarte atrăgător, de care sigur Mami o să fie mulţumită, un bărbat pentru care dezvoltă o obsesie şi caută diverse oportunităţi pentru a-l întâlni, fiind convinsă că sunt sortiţi unul altuia. Însă această iluzie este năruită întruna din zile şi e nevoită să se confrunte cu adevărul. Adevărul ei. Al copilăriei ei, fără a mai căuta scuze, fără a se mai ascunde, un adevăr care trebuie privit drept în ochi şi acceptat. Aici dă Eleanor adevărata bătălie a vieţii ei. Bătălia vindecării. A traumei care a urmărit-o de la vârsta de zece ani, a traumei care trebuie învinsă ca să poată merge mai departe. N-am să spun mai mult decât că a învins-o. Cum? Găsiţi răspunsul între paginile cărţii… „Viaţa mea, mi-am dat seama mersese foarte prost. Foarte, foarte prost. N-ar fi trebuit să trăiesc aşa. Nimeni n-ar fi trebuit să trăiască aşa. Problema era că pur şi simplu nu ştiam cum să o îndrept. Felul de a fi al lui Mami era complet greşit, ştiam asta. Dar nimeni nu-mi arătase vreodată modul corect de a-ţi trăi viaţa şi, deşi încercasem cât de mult putusem de-a lungul anilor, pur şi simplu nu reuşeam să fac lucrurile să meargă mai bine. Nu reuşisem să rezolv puzzle-ul care eram.” Ce s-a întâmplat în copilăria Eleanorei, cine e acestă Mami a cărei aprobare o caută Eleanor, ce se întâmplă cu ea şi Raymond, cu oamenii care au intrat inopinat în viaţa ei, cu obiceiurile ei riguroase, dacă a învăţat sau nu Eleanor să se bucure de viaţă rămâne să descoperiţi bucurându-vă de lectura acestui minunat roman. Mi-a plăcut mult eroina lui Gail Honeyman, Eleanor e un personaj atipic,imperfecţiunile ei, faptul că nu e vreo făptură fragilă, uşor de plăcut de ceilalţi, e o piatră tare, cu urme vizibile ale traumei, e o persoană care are nevoie de căldură şi de iubire pentru a dărâma zidul din jurul ei, singurul care i-a fost sprijin ani de zile dar şi cel care a făcut-o captiva unei vieţi parcă trăite de altcineva. “Eleanor Oliphant se simte excelent” a fost o lectură surprinzătoare. Mă aşteptam să-mi placă dar nu încât să am senzaţia că o ţin pe Eleanor de mână pe parcursul poveştii, că sunt martora directă a vieţii şi trăirilor ei, că-i simt durerile şi că mă apasă amintirile ei. Mi-au plăcut personajele create de Gail Honeyman, povestea, stilul în care a fost scrisă, amuzantă deşi abordează un subiect destul de întunecat, mesajul transmis şi deznodământul. E mai mult decât o carte, e o lecţie, o lectură motivaţională, despre iertare, familie, prietenie, despre acceptarea lucrurilor ce nu mai pot fi schimbate şi de a depune efort pentru a îmbunătăţii prezentul şi viitorul.