Visele insomniacului

Fragmente din copilărie, imaginea părinților (în special a tatălui), relația cu soția și cu fiul său, anxietățile, problemele de sănătate sînt doar cîteva frînturi din viața privată care se lasă cunoscută și descifrată dintr-un alt unghi. Iubitorii literaturii sale au, cred, cel mai mult de cîștigat, căci mai toate romanele lui Nabokov, nu doar cele care au urmat experimentului, sînt deschise cu o cheie nouă: aceea a timpului reversibil și a viselor provocate de evenimente ulterioare.

În visele lui Nabokov descoperi un tip marcat de numeroasele sale călătorii, pe care experiența exilului îl urmărește stăruitor, ca și aventurile sale erotice din somn, pe care doar le pomenește, fără să intre în amănunte. Curiozitatea mea față de visele insomniacului N. a venit din cu totul altă parte. Cum scrie Nabokov cînd nu intră în pielea scriitorului, ci, de-abia trezit din somn, notează cu o buimacă febrilitate ce a visat. Or, și aici se cunoaște gheara leului, chiar dacă lipsesc cîteva dintre marile trăsături ale stilului său, în special ironia autorului față de personajele sale. Altfel însă, și trezit din somn, Nabokov e în stare să facă descrieri de o formidabilă precizie a detaliilor și în fraze cît se poate de bine aduse din condei, ca și cum, atunci cînd pune mîna pe creionul cu care își scrie cuvintele viselor sale, în el se trezește automat și scriitorul.

Nucleul volumului editat de Barabtarlo (organizat în cinci părți) constă în 64 de note cu visele lui Nabokov. Însemnările, cu aspect de jurnal sau de proză documentară, explorează limitele friabile ale subconștientului. Ideea esențială a experimentului nabokovian este că trecutul, prezentul și viitorul coexistă și curg împreună. În cotidian, timpul este linear, dar, în planul oniric, realitatea este globală și simultană, ceea ce poate genera caracterul predictiv al unor vise. (…)