Poartă-ți plugul peste oasele morților

     

În Poartă-ți plugul peste oasele morților nu avem însă, aș spune din fericire, un Hercule Poirot care să-și demonstreze aproape matematic supozițiile și să deconspire, într-un final tensionat, adevăratul criminal. Nici măcar suspansul nu prea există, ci poate doar o vagă curiozitate legată de modul aproape supranatural în care victimele își pierd viața. Olga Tokarczuk s-a ferit să-și construiască „trupul” romanului pe osatura unui policier, realizînd că are ceea ce-mi place să numesc intuiție literară și evitînd căderea într-o asemenea capcană.

     

(…) scriitoarea poloneză a reușit să dea viață unui personaj ce se apropie de idealul pe care tot ea îl solicită, în protagonista volumului Poartă-ți plugul peste oasele morților. Janina Duszejko este, probabil, cea mai părtinitoare figură născocită de Olga Tokarczuk, pentru un roman care nu se lasă mai prejos în numărul de controverse iscate. Categorisit în mod bizar drept o ficțiune polițistă atipică ori, mai recent, drept un eco-thriller, volumul (al cărui titlu, la fel de excentric, este de fapt un vers dintr-un poem scris de William Blake) urmărește întîmplările ieșite din comun ce au loc într-un sat de munte, aflat la granița dintre Polonia și Cehia, prin ochii bătrînei Janina. Mai precis, moartea suspectă vecinului său ursuz este primul eveniment ce aruncă mica comunitate într-o frenezie a crimelor inexplicabile, pe care protagonista încearcă să le elucideze folosindu-se de un instrumentar neconvențional: poezia apocaliptică a lui Blake, diagrame astrologice întocmite tocmai de ea și o atenție obsesivă pentru toate vietățile din jur.

     

Poartă-ți plugul peste oasele morților, roman nominalizat la Man Booker International Prize 2019, poate fi încadrat, în funcție de tipul de cititor și de anumite trăsături ale textului, în mai multe categorii: roman polițist, roman-alegoric, eseu despre condiția umană, monolog satiric, roman comic și moralizator etc. Această polifonie structurală cere îndrăzneală și ingeniozitate, ceea ce Olgăi T. îi reușește din plin. (…) dacă ai răbdarea necesară, cartea îți împlinește multe așteptări. Ne aflăm în Europa de Est, în perioada postcomunistă, cînd oamenii sînt interesați doar de capital, de acumulările materiale: bani în cont, case de vacanță, mobilă de lux, aparatură, vacanțe exotice etc. Janina Duszeijko e un observator din altă generație. E sceptică și adesea mușcător-malițioasă. Observă îndepărtarea oamenilor de natură, de rostul firesc al unei existențe pe verticală, nu pe orizontala consumeristă, trăsătură a societății contemporane. (...) sînt reconfortante paginile în care, prin intermediul unui permanent monolog, aflăm preocupările acestui personaj, dragostea pentru animale, pentru astrologie, pentru poezia lui W. Blake, relațiile ei, bucuria de a le preda temporar limba engleză unor copii de gimnaziu. Iluziile, dezamăgirile ei. Ciclic, cele patru anotimpuri se rotesc în ceea ce va fi, poate, ciclul final al bătrînei profesoare.

     

Titlul cărții este un vers din William Blake pe care fosta profesoară, împreună cu un prieten pasionat de literatura engleză se străduie să-l traducă în polonă. Acțiunea nu lîncezește deloc. Profesoara este una dintre cele trei personaje care locuiesc în munți tot timpul anului, indiferent de vitregiile vremii, iarna avînd grijă de casele de vacanță din zonă, pe care le inspectează periodic. Așa constată cum animalele pădurii sînt vînate și masacrate, așa descoperă mai multe crime, victimele fiind mai mulți vînători persoane cu funcții însemnate. Cum nimic nu e ce pare la prima vedere, romanul, unul polițist, în esență, crește în tensiune pe măsură ce înaintează. Iar finalul e surprinzător și neașteptat.